Newsletter
Aboneaza-te la Newsletterul IAA
Ca sa stii mereu tot ce misca in industrie.
Si ai sinteza direct in inbox.

aboneaza-te

RSS Feed
Afla imediat ce apare nou in "Analize"
Facebook
Like us on Facebook
Analiza - 18 Februarie 2010
Arta de a motiva angajații

Arta de a motiva angajații

Poate o simplă interacțiune de câteva minute să crească dramatic gradul de productivitate săptămânală? În unele medii de lucru, răspunsul poate fi da, conform profesorului de management de la Universitatea Wharton, Adam Grant.

de Anca Muraru

Acesta a dedicat o parte importantă din cariera sa examinării a ceea ce îi motivează pe angajați, fie că este vorba de operatori call center, fie că vorbim de salvamari. În acest sens, Grant spune că angajații care știu că munca lor are un scop, un impact pozitiv asupra altor persoane, sunt în același timp mai fericiți și mai productivi decât cei care nu au aceste informații.

Unul dintre experimentele lui Grant a constat în studierea angajaților unui call center dintr-o universitate, care telefonau potențialilor donatori. Nu este un job plăcut, deoarece angajații nu sunt plătiți suficient de bine, iar de cele mai multe ori se lovesc de refuzuri, care îl pot demoraliza pe angajat. Și atunci, cum motivezi persoana să dea în continuare telefoane pentru a strânge fonduri?

Unul dintre motive ar putea fi cunoașterea persoanelor pe care le ajută câștigând banii respectivi.
Astfel, în studiul său, Grant și o echipă de cercetători de la Universitatea Michigan au pus un grup de angajați la call center să interacționeze câteva minute cu studenții pentru care strângeau acele donații, timp în care angajații puteau pune întrebări despre studiile acestora. În luna următoare, s-a demonstrat că această întrevedere a avut un impact major asupra timpului angajaților petrecut la telefon (mai mult decât dublu), dar și asupra sumei de bani acumulată - $503.22 față de $185.94, cu o lună înainte.

Salvamarii motivați
După spusele lui Grant, doar conștientizarea impactului pe care îl are slujba ta asupra altora te va face mai motivat. Într-ul alt studiu al său, Grant s-a focusat asupra salvamarilor dintr-un centru de recreere. Unui grup de salvamari i s-a dat să citească povești despre salvamari care au salvat vieți, iar celui de-al doilea grup i s-a dat testimoniale ale salvamarilor despre cum i-a ajutat această experiență în munca lor.
Rezultatele: Cei care au citit despre abilitatea lor de a salva vieți au văzut capacitatea lor de a lucra cu până la 40% mai mult decât cel de-al doilea grup.

Dacă vezi, crezi
Dincolo de conștientizarea impactului, întâlnirea face-to-face cu individul care beneficiază de pe urma muncii angajatului, va spori performanțele angajatului. În studiul lui Grant din 2007, un grup de studenți a fost pus să scrie câte o scrisoare de intenție și să apeleze la Universitate pentru a-și găsi un loc de muncă.

O parte dintre studenți a lăsat personal scrisoarea de intenție și a schimbat câteva cuvinte cu editorii care urmau să îi evalueze, fără totuși să știe că aceia vor analiza scrisoarea. Ceilalți studenți au trimis aceleași scrisori, dar fără să se întâlnească cu editorii în cauză. Rezultatul a fost că cei care au cunoscut studentul face-to-face au petrecut mai mult timp studiind scrisoarea decât cei care nu au vorbit cu studentul.

Într-o fază următoare, unul dintre cele două grupuri a introdus, pe lângă scrisoarea de intenție, și o hârtie prin care explica faptul că are nevoie disperată de o slujbă. Celelalte scrisori nu conțineau aceastp hârtie. Luăm în discuție din nou, aceiași editori care i-au cunoscut, respectiv nu i-au cunoscut pe studenți.

Cei care nu au luat la cunoștință nevoia acută de un job și nici nu i-au cunoscut pe studenți, au generat impact asupra editorilor. Cei care nu au citit hârtia adiacentă, au petrecut în medie 27 de minute pentru student. Editorii care au citit hârtia, dar nu au întâlnit studenții au ptrecut 26 de minute. Numai cei care au întâlnit studenţii şi au și citit îngrijorările acestora au petrecut mai mult de jumătate de oră lucrând asupra problemei, în medie cu 20% mai mult decât ceilalți editori.

Tehnologia a redus nevoia interacțiunii face-to-face, iar multe organizații au încetat să mai pună preț pe aceasta deoarece se poate lucra și fără. În concepția lui Grant, aceasta este o greșeală pe care au început să o conștientizeze companiile. Un exemplu în acest sens este o companie farmaceutică care lucrează cu rețete trimise prin poștă, a realizat un program ca toți farmaciștii, prin rotație, să interacționeze cu publicul. De asemenea, au atașat fotografii la dosarele de rețete ale clienților, pentru a umaniza numele tuturor formularelor medicale sub presupunearea că astfel va crșete performanța și se vor minimiza greșelile.

Nota editorului: Foto News Channel

sussus

  printeaza articolprinteaza articol     trimite unui prietentrimite unui prieten
Scrie parerea ta:
Nume:
Email:
http://   Website:
Comentariu:
Scrie in cifre numarul din imagine
Cod verificare