Newsletter
Aboneaza-te la Newsletterul IAA
Ca sa stii mereu tot ce misca in industrie.
Si ai sinteza direct in inbox.

aboneaza-te

RSS Feed
Afla imediat ce apare nou in "Analize"
Facebook
Like us on Facebook
Analiza - 26 Aprilie 2018
Cum își percep femeile rolul în societatea de astăzi

Cum își percep femeile rolul în societatea de astăzi

În luna martie, Starcom România a chestionat peste 1100 de femei din spațiul urban pentru a afla care este rolul pe care acestea simt că îl au în societate, evenimentele care au puterea să le schimbe viața, nevoile pe care le au în ceea ce privește partea profesională și personală, și, nu în ultimul rând, cum se descriu pe ele însele. Astăzi, agenția lansează rezultatele studiului alături de cele mai importante concluzii generate în urma analizei informațiilor colectate.

Cine ia deciziile în familie?

8 din 10 femei sunt principalii decidenți atunci când vine vorba despre produse cosmetice și de îngrijire personală. Datorită răbdării și responsabilităților avute în gospodărie, tot femeile sunt cele care se ocupă de achiziționarea de îmbrăcăminte și accesorii pentru întreaga familie (70%), și a produselor de curățenie (62%). Împreună cu soțul sau partenerul de viață iau decizii care privesc planificarea vacanțelor împreună sau alegerea obiectelor de mobilier (70%).

Jumătate dintre femeile intervievate declară că se ocupă singure de activitățile din casă care privesc spălarea hainelor, gătitul și curățenia săptămânală. În timp ce soțul sau partenerul  rămâne responsabil în repararea obiectelor defecte (34%) și își exercită abilitățile de șofer (25%).

În cazul responsabilităților casnice, activitățile femeilor cu educație superioară se întrepătrund în mai mare măsură cu cele ale bărbaților: au grijă de cheltuielile zilnice, plătesc utilitățile, repară obiecte defecte și conduc mașina familiei (activitate atribuită în principal bărbaților). Pe de altă parte, femeile cu o educație medie au responsabilități care privesc într-o măsură mai mare îngrijirea căminului și a copiilor.

6 din 10 femei sunt de părere că au aceleași drepturi ca și bărbații. Când vine vorba despre responsabilități însă, mai puține femei simt egalitatea dintre ele și sexul opus (5 din 10 femei declară acest lucru). Deși societatea modernă susține puternic ideea de egalitate între sexe, femeile se simt dezavantajate deoarece se ocupă singure, fără ajutor din partea soțului sau al partenerului, de principalele activități din gospodărie.

Societatea de astăzi din perspectiva femeilor

Jumătate dintre respondenți simt că astăzi, societatea se bazează pe individualism, iar fiecare acționează în propriul interes. Opinia aceasta aparține în special femeilor mature, cu vârsta cuprinsă între 45 și 54 de ani (56%) și cele care au un nivel de educație superioară (55%).

Pe de altă parte, femeile tinere, cu vârsta între 18-24 de ani, consideră că trăim într-o societate bazată pe succes obținut prin forțele proprii și cred într-un viitor mai bun (22%).

Femeile tinere (18-24 de ani) percep rolul lor în societate ca fiind acela de prietene, fiice, iubite și femei care își urmează obiectivele. Chiar dacă cele mai multe femei devin mame până în vârsta de 34 de ani (77%, conform unui studiu SNA Focus), cele mai multe consideră că rolul lor în societate este definit în mare măsură de realizările profesionale, de rolul de soție sau fiică și datorită dorinței lor de a se concentra pe carieră și de preocuparea lor constantă de a-și crea o situație financiară și un mediu stabil pentru familie. După vârsta de 35 de ani, femeile încep să cântărească rolul lor în societate și să ia în considerare, în aceeași măsură, și rolul de mamă.

Cei mai importanți factori din viața unei femei

Principalele evenimente care le-au schimbat femeilor modul de a privi viața sunt primul copil (48%), căsătoria (41%) și primul loc de muncă (38%). Acestea sunt momente specifice fiecărei etape din viață: așa cum pentru femeile tinere (18-24 de ani) un impact mare îl are primul loc de muncă sau primul salariu, pentru femeile între 25 și 54 de ani, primul copil le schimbă viața, însă și căsătoria începe să fie considerată un eveniment important.

Soțul sau partenerul de viață este persoana cu cea mai puternică influență asupra femeilor (34%), la o diferență semnificativă fiind menționată mama (18%).

Cele mai importante motive de îngrijorare în rândul femeilor

Sistemul de sănătate este principalul motiv de îngrijorare pentru femeile de astăzi (35%), în special în rândul celor cu vârsta între 25 și 34 de ani (40%), acest segment reprezentând o generație mai preocupată de a avea un stil de viață sănătos. Pe al doilea loc se află violența și abuzurile fizice (16%), motiv menționat în special de femeile tinere (18-24 de ani), cu educație elementară spre medie.

Nevoile femeilor se regăsesc în special în planul personal, unde acestea au nevoie de timp pentru ele, în cea mai mare măsură femeile cu vârsta între 35 și 44 de ani (57%) și cele care au copii (55%). Pentru cele mai multe dintre femei, copiii sunt focusul activităților zilnice și de cele mai multe ori uită cât de important este să aibă acel timp în care îți pot relaxa mintea și corpul.

Femeile mai tinere (18-24 de ani) simt nevoia de încredere, independență și validare a forțelor proprii.

Pe plan profesional, 4 din 10 femei declară că își doresc recunoașterea muncii proprii, atât financiar cât și emoțional. La o diferență semnificativă stă stabilitatea la locul de muncă (29%), creșterea profesională (26%) și participarea la training-uri sau workshop-uri de specialitate (24%).

7 din 10 femei se descriu ca fiind responsabile și sincere, în special femeile mai mature (peste 45 de ani), cu educație superioară. Acestea se deosebesc prin atribute precum: binevoitoare, echilibrată, empatică și independentă.

Femeile mai tinere (18-24 de ani) se descriu ca fiind sensibile, iubitoare, inteligente, impulsive, îndrăznețe și misterioase.

Informațiile din acest material reprezintă concluziile studiului ”Women Status in Society” realizat de Starcom România. Datele au fost culese în perioada 15 – 26 martie 2018, prin chestionarea unui eșantion de 1127 femei din România, cu vârsta peste 18 ani și domiciliul în mediul urban.

sussus

  printeaza articolprinteaza articol     trimite unui prietentrimite unui prieten
Scrie parerea ta:
Nume:
Email:
http://   Website:
Comentariu:
Scrie in cifre numarul din imagine
Cod verificare