Newsletter
Aboneaza-te la Newsletterul IAA
Ca sa stii mereu tot ce misca in industrie.
Si ai sinteza direct in inbox.

aboneaza-te

RSS Feed
Afla imediat ce apare nou in "Analize"
Facebook
Like us on Facebook
Analiza - 15 Decembrie 2017
Grayling AcTrend 2017: România este pentru al patrulea an consecutiv lider regional la numărul de modificări legislative

Grayling AcTrend 2017: România este pentru al patrulea an consecutiv lider regional la numărul de modificări legislative

România se situează pentru al patrulea an consecutiv pe primul loc în topul regional al modificărilor legislative, cu peste un sfert (280 legi) din totalul de 1040 legi adoptate între 1 august 2016 – 1 august 2017 în şase ţări din Europa Centrală şi de Est (ECE). Clasamentul se menţine neschimbat faţă de ultimii doi ani, cu Polonia (220 de legi) pe locul al doilea, urmată de Ungaria (200 de legi), arată raportul Grayling AcTrend 2017, elaborat de Grayling în ECE.

Raportul anual Grayling AcTrend a analizat legile adoptate în perioada 1 august 2016 şi 1 august 2017 în şase ţări din ECE - Bulgaria, Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia şi Ungaria. Raportul include totodată o prezentare a contextului politic şi o analiză a activităţii guvernelor acestor ţări.

După trei ani, numărul legilor adoptate în regiune scade

Comparativ cu anul trecut, rezultatele cercetării arată o scădere moderată, cu 5,3%, a numărului total de legi adoptate la nivel regional, respectiv 1040 de modificări legislative adoptate în cele şase ţări din ECE în decursul celor 12 luni. Numărul legilor adoptate a scăzut după ce, timp de trei ani consecutiv, a înregistrat o creştere constantă. România se menţine pentru al patrulea an consecutiv pe prima poziţie, înregistrând o scădere faţă de anul trecut uşor peste media regiunii (6,3%). Faţă de perioada 2013/2014, numărul legilor adoptate în România a crescut cu 9%.

Cea mai mare scădere în perioada analizată s-a înregistrat în Bulgaria, unde numărul legilor adoptate a scăzut cu 46%, pe fondul unei instabilităţi politice prelungite generate de alegerile parlamentare, instabilitate care a afectat evoluţia firească a procesului legislativ.

Sectorul serviciilor este cel mai reglementat în ECE

Aproape jumătate (45%) din legile adoptate (468 din 1040) au avut un impact direct asupra companiilor, în timp ce mai bine de o treime dintre acestea au afectat mediul de afaceri în general (36% din 468 de legi). Spre deosebire de anii anteriori, când sectorul financiar a fost cel mai reglementat domeniu, în 2016-2017 majoritatea legilor adoptate cu impact asupra companiilor au afectat sectorul serviciilor (14%), agricultura (12%) şi sănătatea (11%), în vreme ce sectorul financiar a căzut pe poziţia a patra (10%). La nivel de regiune, sectoarele cel mai puţin afectate au fost IT&C şi sectorul energetic.

În România, din totalul de 280 de legi, peste jumătate (157) au avut impact asupra altor domenii decât cel al afacerilor: educaţie, cultură, social, administraţie, justiţie, etc. 123 legi au afectat direct companiile, iar aproape jumătate dintre acestea (50) au avut impact asupra mediului de afaceri în general (legi referitoare la bugetul statului, codul fiscal, concurenţă, achiziţii publice, etc). Ca şi la nivel de regiune, cele mai afectate sectoare au fost serviciile, agricultura, sănătatea, sectorul financiar, industria, energia, sectorul IT&C.

Trei din patru legi au fost iniţiate de guverne

Ca şi în anii precedenţi, cea mai mare parte a legilor au fost iniţiate de guverne (76.7% faţă de 72.2% în 2015/2016).

Pe de altă parte, comparativ cu anul trecut, cei mai productivi parlamentari au fost cei din România (36%) şi Bulgaria (26%), în timp ce Polonia a înregistrat o scădere remarcabilă (-30%), valul de modificări legislative care a marcat anul trecut atenuându-se după alegeri. În România, numărul legilor iniţiate de parlamentari cu impact asupra afacerilor a crescut pentru al treilea an consecutiv, dublându-se faţă de perioada 2013/2014.

România – lider detaşat la legi adoptate prin procedură extraordinară

România înregistrează de departe cel mai mare procent de legi adoptate prin procedură extraordinară (49%), de cinci ori mai mare decât următorul clasat, Slovacia (9,5%).

La nivel de ECE, 17,7% din modificările legislative cu impact asupra activităţii companiilor au fost adoptate prin procedură extraordinară, în uşoară scădere faţă de anul trecut. Contrar tendinţei regionale, în România s-a înregistrat o uşoară creştere (54,7% faţă de 51,6% în 2015/2016), după scăderea din perioada 2015/2016.

Interesul mass-media a scăzut faţă de anul trecut

Interesul mass-media faţă de legile nou adoptate a scăzut la 33,1%, de la 48,5% anul trecut. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Slovacia (42%) şi Polonia (28%). Singura creştere semnificativă (+27%) a fost constatată în Cehia, unde 2017 este an electoral, perioadă în care mass-media este de regulă mai interesată de ştirile de natură politică.

„Întotdeauna este interesant să observi modul în care alegerile sau preluarea Preşedinţiei CE influenţează activitatea aparatului legislativ. În ultimele 12 luni au avut loc alegeri în Bulgaria, România şi Cehia, ceea ce a avut un impact puternic asupra numărului de legi şi procedurii legislative în general. Aşteptăm să vedem ce ne rezervă lunile următoare, când electoratul din Ungaria este aşteptat la urne, Cehia se va pregăti pentru alegerile prezidenţiale, iar Bulgaria va prelua preşedinţia CE”, a declarat Peter Fecko, Director General în cadrul Grayling CEE.

Raportul Grayling AcTrend 2017 precum şi un infografic cu date din raport sunt disponibile pe site-ul Grayling.

 

Extra info

AcTrend a fost realizat de Grayling în Europa Centrală şi de Est şi a analizat legile adoptate în perioada 1 august 2016 - 1 august 2017 în şase ţări din ECE (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia). Au fost folosite datele publice disponibile pe site-urile forurilor legislative, iar raportul acoperă exclusiv legile adoptate de către Parlament. În ceea ce priveşte reflectarea în presă, nu a fost făcută o analiză cantitativă pentru fiecare lege adoptată. Dacă o lege a generat un articol într-una dintre cele mai respectate sau citite publicaţii, aceasta a fost considerată ca fiind o modificare legislativă care a generat un interes „semnificativ” în mass-media. Pentru a vedea întregul raport, accesaţi grayling.com.

Grayling operează o reţea internaţională şi flexibilă, dincolo de orice graniţe geografice şi acoperind diverse domenii. Prin consiliere de cea mai înaltă calitate oferită la momentul potrivit, prin conţinut de impact şi conexiuni excelente, ajută clienţii să se implice, să se adapteze şi să evolueze într-un context aflat în continuă schimbare – construieşte mărci puternice şi creează avantaje cuantificabile. Grayling este agenţia de comunicare cu cea mai extinsă prezenţă în Europa, are 31 de birouri în 22 de ţări europene şi peste 500 consultanţi. Grayling face parte din Huntsworth Plc., un grup internaţional de consultanţă cu sediul în Londra şi cotat la Bursa de Valori din Londra. Grayling dezvoltă soluţii de comunicare creative, integrate, ce pot fi extinse rapid astfel încât să creeze avantaje măsurabile pentru clienţi. Pentru informaţii suplimentare, accesaţi www.grayling.com şi www.huntsworth.com

sussus

  printeaza articolprinteaza articol     trimite unui prietentrimite unui prieten
Scrie parerea ta:
Nume:
Email:
http://   Website:
Comentariu:
Scrie in cifre numarul din imagine
Cod verificare