Newsletter
Aboneaza-te la Newsletterul IAA
Ca sa stii mereu tot ce misca in industrie.
Si ai sinteza direct in inbox.

aboneaza-te

RSS Feed
Afla imediat ce apare nou in "Analize"
Facebook
Like us on Facebook
Analiza - 8 Martie 2017
Studiu Bold by Lowe Group: Feminismul în digital – controversă sau oportunitate?

Studiu Bold by Lowe Group: Feminismul în digital – controversă sau oportunitate?

Luna Femeii este un moment oportun pentru o reevaluare a poziției feminismului în România – dacă există sau nu această mișcare, cum se conturează ea în digital și care este aportul brandurilor din piața locală pe acest subiect. Astfel, agenția de digital Profero a realizat împreună cu compania iSense Solutions, în cadrul platformei Bold by Lowe Group, cel mai de actualitate studiu despre feminism, care sondează percepția românilor din mediul urban asupra egalității de gen, stereotipurilor feminine din online și modulului în care ar trebui să se poziționeze brandurile.

Demersul este cu atât mai important cu cât peste jumătate dintre consumatori susțin că ar cumpăra mai degrabă de la un brand care promovează drepturile egale între femei și bărbați.

Potrivit studiului Bold by Lowe Group, 99% dintre românii din mediul urban consideră că principalul drept pe care îl au femeile în România este libertatea de exprimare, fiind urmat de dreptul la contracepție (97%), cel de a fi considerate egale cu bărbații (96%), cel de a face avort (84%) și cel de a alăpta în public (82%).

Educația contează foarte mult în promovarea feminismului sau, dimpotrivă, în acutizarea diferențelor de gen. Majoritatea românilor consideră că fetele din România sunt educate să fie moderne (90%), să-și exprime punctul de vedere (85%), să se lupte pentru ceea ce-și doresc (84%), să fie puternice (83%), curajoase (80%), independente (80%) și pe cont propriu (73%), însă, în același timp, la fel de mulți cred că fetele sunt învățate să aibă grijă de aspectul fizic (90%), să fie precaute cu ceea ce spun în public (71%), să gătească (67%) și să fie ascultătoare (62%).

„În urma numeroaselor evenimente și știri din ultimele luni pe subiectul Feminism și cu multă atenție la tot ce poate influența strategiile de brand în momentul actual, am decis că Luna Femeii este momentul oportun pentru a răspunde la câteva întrebări esențiale pentru societatea românească: avem Feminism în România? Cum e percepută mișcarea? Care este rolul femeii în societatea noastră modernă? Care este poziționarea brandurilor de la noi în privința subiectului și cum ar arăta o reală cartografiere a percepției feminismului în online-ul românesc? În urma studiului realizat, am depistat numeroase insighturi relevante despre influența brandurilor în percepția femeii contemporane, efectul real al comunicării de brand bazate pe stereotipuri asupra societății noastre, dar și direcțiile în care putem construi în viitor strategii relevante pentru targetul nostru”, afirmă Adela Preda, Head of Planning, Profero.

Studiul confirmă că femeile sunt percepute ca având mai multe responsabilități în gospodărie decât bărbații, deși responsabilitățile sunt egale când vine vorba de bugetul familiei sau de însoțirea copiilor la diverse activități. Totuși, mai multe femei decât bărbați consideră că activități precum spălarea hainelor (93% vs. 79%), curățenia în casă (90% vs. 80%), gătitul (88% vs. 73%), cumpărăturile (77% vs. 56%) și organizarea evenimentelor de familie (70% vs. 30%) intră în atribuția femeilor.

Atunci când vine vorba de definirea feminismului, românii consideră că acesta implică în special egalitate în drepturi (58%) și mai puțini sunt cei care îl văd ca pe un tratament preferențial pentru femei (19%) sau ca pe o atitudine împotriva societății conduse de bărbați (13%). Principalele valori asociate feminismului de către români sunt libertatea de exprimare (70%), independența (69%), educația (56%), informarea (47%), pasiunea (45%), puterea (43%), sensibilitatea (41%) și activismul (40%). De asemenea, majoritatea și-ar dori să afle mai multe despre feminism de pe site-urile web (78%), de pe rețelele sociale (70%), de la TV (69%), din presa scrisă (67%), de pe bloguri (64%) și forumuri (62%). În același timp, semnificativ mai multe femei decât bărbați (16% vs. 7%) urmăresc bloguri cu abordare feministă.

În ceea ce privește poziționarea brandurilor față de acest subiect, 43% dintre românii din mediul urban cred că acestea ar trebui să fie interesate de feminism și așteaptă acest lucru în special de la industriile de fashion (81%), sănătate (81%), îngrijire personală (73%), artă și cultură (59%).

„Brandurile nu pot face abstracție de Feminism în mediul online. Promovarea egalității de gen nu ține doar de o poziționare etică a unui brand, ci are și o componentă comercială puternică. Spre exemplu, potrivit studiului nostru, 58% dintre consumatori ar cumpăra mai degrabă de la branduri care promovează egalitatea între femei și bărbați și chiar mai mult decât atât – în cazul brandurilor dedicate bărbaților, 41% dintre consumatori ar cumpăra mai degrabă de la cele care promovează Feminismul”, spune Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions.

Studiul analizează și prezența stereotipurilor feminine în mediul online. Mai mulți bărbați decât femei (44% vs. 38%) ar cumpăra de la branduri care promovează stereotipul gospodinei, în timp ce cele mai multe femei ar cumpăra de la branduri care promovează stereotipul mamei model (43%). De asemenea, femeile, într-o proporție mai mare decât bărbații, ar înceta să mai cumpere de la branduri care promovează stereotipuri feminine negative precum ușuratică, bârfitoare, obedientă etc.

Principalii promoteri ai stereotipurilor feminine în România sunt considerate celebritățile (65%), brandurile de îmbrăcăminte (63%), dar și internetul (55%), reclamele (50%) și poveștile clasice (44%).

Studiul a fost realizat de compania iSense Solutions în exclusivitate pentru Grupul Lowe și cuprinde atât metode calitative (3 mini-comunități online cu femei și bărbați, interviuri online cu manageri din MarCom), cât și cantitative (eșantion cu 1.018 respondenți din mediul urban, cu vârsta 16+). Datele au fost culese online prin intermediul Panelului ResearchRomania.ro și sunt reprezentative pentru mediul urban. Rezultatele studiului cantitativ au un grad de eroare de +/-3%.

Extra info

Bold by Lowe Group este o inițiativă curajoasă a grupului Lowe menită să aducă ceva nou în industria de comunicare. Platforma include o serie de evenimente și studii realizate în parteneriat cu firma de cercetare iSense Solutions prin care sunt analizate cele mai recente și relevante informații și tendințe din domenii cheie din România, ajutând astfel brandurile să se poziționeze și să vândă mai bine.

De peste 20 de ani pe piața locală, Lowe este unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare prezente în România, oferind servicii în întregul spectru al comunicărilor de marketing. Din grup fac parte în prezent următoarele agenții: BPN (media), Golin (relații publice), Initiative (media), Medic One (comunicare în domeniul medical și farmaceutic), MullenLowe (creație și producție publicitară) și Profero (creație și productie publicitară digitală).

Profero București, afiliată la rețeaua internațională MullenLowe Profero, este una dintre cele mai mari agenții de digital advertising din România, cu o expertiză de peste 8 ani în piață, atât cu branduri locale, cât și internaționale.

iSense Solutions - The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 12 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

 

sussus

  printeaza articolprinteaza articol     trimite unui prietentrimite unui prieten
diuretic and anti-inflammatory pill
16 Martie 2017, 03:47
Wonderful
Scrie parerea ta:
Nume:
Email:
http://   Website:
Comentariu:
Scrie in cifre numarul din imagine
Cod verificare