Newsletter
Aboneaza-te la Newsletterul IAA
Ca sa stii mereu tot ce misca in industrie.
Si ai sinteza direct in inbox.

aboneaza-te

RSS Feed
Afla imediat ce apare nou in "Analize"
Facebook
Like us on Facebook
Analiza - 19 Iunie 2013
Transparența și etica în activitățile de lobby - o prioritate

Transparența și etica în activitățile de lobby - o prioritate

Burson-Marsteller, una dintre cele mai importante companii de consultanță în relații publice și comunicare din lume, a publicat cea de-a cincea ediție a studiului său anual axat pe eficiența activităților de lobby în Europa. Acesta relevă diferențe între atitudinile politicienilor și a oficialilor de rang înalt din instituțiile Uniunii Europene și din 19 țări europene, pe teme precum calitatea profesioniștilor în lobby, necesitatea unei reglementări suplimentare în ceea ce privește activitatea de lobby și utilitatea folosirii social media ca mediu de influență.

Conform rezultatelor, 9 din 10 respondenți au fost ”de acord” sau ” foarte de acord” cu afirmația ” lobby-ul desfășurat în manieră etică și transparentă contribuie la dezvoltarea de politici” și cele mai multe grupuri de practicieni de lobby au fost în general percepute ca fiind transparente, în special asociațiile comerciale, organizațiile profesionale, companiile, sindicatele și ONG-urile. Aceste cinci tipuri de grupuri s-au numărat printre categoriile percepute de obicei ca apelând la activități de lobby; celelalte categorii percepute în general ca fiind adeptele practicilor de lobby – agențiile de public affairs – sunt văzute ca fiind mai puțin transparente.

Cu toate acestea, majoritatea respondenților au considerat că activitatea de lobby nu este suficient de reglementată, iar părerile cu privire la creșterea nivelului de reglementare în următorii trei ani sunt împărțite. Peste jumătate dintre respondenți (53%) au spus că un registru obligatoriu pentru practicienii de lobby ar fi util în țara lor, în timp ce mai puțin de un sfert nu au fost de acord cu acest lucru (22%).

”Problema reglementării activităților de lobby este, cu siguranță, pe ordinea de zi a multor țări europene. Așadar, lobbyiștii trebuie să țină cont atât de argumentele pe care le aduc cauzelor susținute, cât și de modul în care este percepută relația lor cu factorii de decizie”, a remarcat Robert Mack, Președinte al diviziei de Public Affairs, Burson-Marsteller EMEA.

De asemenea, sondajul a indicat faptul că sindicatele sunt percepute ca fiind cei mai eficienți lobbyiști (62%), urmate de organizațiile profesionale și ONG-uri. Cu toate acestea, au existat și diferențe semnificative între țări: în Germania, de exemplu, ONG-urile și agențiile de public affairs sunt considerate cele mai eficiente, adunând 78%, respectiv 71% dintre răspunsuri.

Știrile de specialitate, site-urile guvernamentale, site-urile științifice și site-urile tradiționale de știri sunt cele mai utile surse online de informare. În mod surprinzător, canalele social media au fost percepute în general ca fiind la polul opus și nu sunt consultate în mod frecvent pentru probleme din sfera profesională. Mai mult decât atât, aproape jumătate dintre respondenți nu au folosit niciodată Twitter în interes de serviciu și numai 20% dintre aceștia folosesc zilnic Facebook-ul în același scop. Site-urile asociațiilor specializate, ale companiilor și ale ONG-urilor sunt vizitate cel puțin o dată pe săptămână de către aproximativ 40% dintre respondenți.

Alte informații cheie cuprinse în raport:
• Cel mai puțin transparenți lobbyiști sunt jurnaliștii (41%) și firmele de avocatură (38%)
• Majoritatea respondenților (56%) din Europa sunt de părere că activitatea de lobby nu este suficient de reglementată în țara lor
• Unul din 4 respondenți consideră că lobbyiștii din mediul corporatist care oferă beneficii percepute ca fiind neetice reprezintă încă o problemă îngrijorătoare
• Respondenții consideră că social media (47%) și media tradiționale, inclusiv site-urile acestora (ambele 26%), nu sunt neapărat utile
• Factorii de decizie consultă frecvent site-urile companiilor (43%), accesându-le zilnic sau cel puțin o data pe săptămână, site-urile asociațiilor din industrie (41%), site-urile ONG-urilor (37%) și Wikipedia (38%)
• Lobbyiștii din industria energetică (68%) și a sănătății (60%) sunt considerați a fi cei mai eficienți, în vreme ce lobbyiștii cei mai eficienți din sectorul nonguvernamental sunt considerați a fi cei care lucrează în organizațiile axate pe protejarea mediului înconjurător (52%) și apărarea drepturilor omului (49%).
• Respondenții au fost de părere că atât lobbyiștii din mediul corporate, cât și cei din ONG-uri sunt cel mai puțin eficienți în domenii precum retail (13%) și cel al bunurilor de larg consum (15%)
• 48% dintre cei chestionați au considerat că ONG-urile nu sunt suficient de transparente în privința interesului reprezentat și, mai mult decât atât, 56% dintre ei au fost de părere că ONG-urile își susțin cauza cu argumente de natură mai degrabă emoțională decât cu fapte.

Metodologie

Studiul a fost făcut în 20 de țări europene, inclusiv Bruxelles, din perspectiva instituțională a Uniunii Europene. Această ediție a beneficiat de o rată de răspuns mai mare decât oricând, cu peste 600 de interviuri desfășurate de agenții locale în perioada ianuarie-aprilie 2013. Interviurile au inclus o bază de 23 de întrebări prin care s-a urmărit identificarea percepțiilor în rândul factorilor de decizie asupra practicienilor și activităților de lobby. Acestea au fost realizate fie online, fie prin telefon, iar intervievații au fost politicieni (atât membrii ai parlamentelor naționale, cât și ai Parlamentului European) și oficiali de rang înalt în cadrul guvernelor naționale și al Instituțiilor Europene.

Extra Info

Înființată în 1953, Burson-Marsteller (www.burson-marsteller.com și www.burson-marsteller.eu), este una dintre cele mai importante companii de consultanță în relații publice și comunicare din lume. Compania asigură clienților săi strategii și execuții de succes prin servicii de relații publice, public affairs, publicitate și digital. Rețeaua globală a companiei cuprinde 72 birouri proprii și 58 de afiliați, care acoperă un total de 83 țări de pe teritoriul a șase continente. Burson-Marsteller este parte a Young & Rubicam Brands, o subsidiară a Grupului WPP, una dintre principalele rețele de servicii de comunicare la nivel global.
sussus

  printeaza articolprinteaza articol     trimite unui prietentrimite unui prieten
Scrie parerea ta:
Nume:
Email:
http://   Website:
Comentariu:
Scrie in cifre numarul din imagine
Cod verificare