Newsletter
Aboneaza-te la Newsletterul IAA
Ca sa stii mereu tot ce misca in industrie.
Si ai sinteza direct in inbox.

aboneaza-te

RSS Feed
Afla imediat ce apare nou in "Comunicate"
Facebook
Like us on Facebook
Comunicat - 27 Iulie 2017
Crește familia de limuzine a Clasei S de la Mercedes-Benz

Crește familia de limuzine a Clasei S de la Mercedes-Benz

Mercedes-Benz dă startul vânzărilor pentru Noua Clasa S, primele modele - comandate în luna mai - fiind deja în drum către dealerii europeni. Familia Clasei S a crescut la 24 de versiuni. Clienții pot alege între cele nouă motorizări diferite, tracțiune spate sau integrală 4MATIC și ampatament scurt sau lung, dintre modelele Mercedes-Benz, Mercedes-AMG sau Mercedes-Maybach ale noii Clasa S. Cele mai noi modele, disponibile momentan la comandă, vor fi disponibile în showroom-urile partenerilor autorizați din România începând cu luna august.

Noul motor pe benzină cu șase cilndri în linie are o putere de 270 kW (367 CP) și un cuplu 500Nm, în cazul S 450 și S 450 4MATIC (consum mixt: 7 – 6,6 l/100km, nivel mixt emisii CO2: 159/150 g/km), respectiv 320 kW (435 CP) și un cuplu maxim de 520Nm în cazul versiunii S 500 (consum mixt: 6,6l/100km, nivel mixt emisii CO2: 150g/km). Alternatorul integrat, de 49 volți, atinge rapid un cuplu de 250Nm și o putere de 16 kW. Prin comparație cu versiunea precedentă a S 500, echipată cu un motor V8, noua motorizare permite reducerea nivelului de emisii CO2 cu circa 22%.

Vârful gamei Mercedes-Benz este noul S 600 (consum mixt: 11,6l/100km, nivel emisii CO2: 270g/km). Propulsată de motorul V12, S 600 are o putere maximă de 390 kW (530 CP) și atinge un cuplu de 830Nm. În același timp, noul V12 al Mercedes-Maybach S 650 oferă 463 kW (630 CP) și un cuplu maxim de 1000 Nm (consum mixt de 12,7 l/100km și nivel emisii CO2 de 289 g/km). Vârful de lance al Clasei S rămâne Mercedes-AMG S 65, propulsat de motorul V12 biturbo, ce atinge 463 kW (630 CP) și 1000 Nm (consum mixt: 11,9 l/100km, nivel emisii CO2: 279 g/km).

O noutate la nivel de dotări: sistemul de suspensie dinamică MAGIC BODY CONTROL. Acesta detectează și evită denivelările carosabilului. Sistemul de control al suspensiei noului Clasa S a fost de asemenea îmbunătățit: noua cameră stereo a sistemului funcționeaază la viteze de peste 180 km/h. 

Toate noile modele Clasa S sunt dotate standard cu sistemul de “infotainment” de ultimă generație COMAND Online. Totodată, sistemul Individual Entertainment System pentru locurile din spate (disponibil contracost – 3.213 euro) le permite pasagerilor din spate să își aleagă singuri modalitățile de distracție la bordul noii limuzine.

Aplicația “COMAND Touch” a primit noi funcționalități, mai ales în ceea ce privește sistemul Rear Seat Entertainment, permițând acum accesul la varii funcții ale mașinii prin intermediul smartphone-ului. O nouă funcționalitate este aceea că pasagerii pot studia ruta planificată chiar în timpul călătoriei și îi pot transmite șoferului puncte de interes identificate pe parcursul rutei. În plus, funcționalitatea este disponibilă și offline, dat fiind că hărțile pot fi descărcate anterior. Aplicația “COMAND Touch” este disponibilă gratuit pe Apple™ App Store și Google Play Store.

Alte specificații:

O serie de sisteme de asistență noi sau complet restructurate, incluzând sistemul DISTRONIC (Active Distance Assist) și asistență activă la virare (Active Steering Assist), au fost comasate în pachetul Driving Assistance, disponibil ca extraopțiune (2.737 euro).

Adaptarea extrem de rapidă și precisă a farurilor la condițiile de trafic este asigurată de sistemul MULTIBEAM LED. Prin intermediul a 84 de LED-uri controlate individual, farurile iluminează întotdeauna exact acolo unde este nevoie. Opțiunea ULTRA RANGE Highbeam generează intensitatea maximă a luminii permisă prin lege. Sistemul MULTIBEAM LED cu ULTRA RANGE Highbeam vine în echiparea standard pentru Mercedes-Benz S 600, precum și pentru modelele Mercedes-AMG și Mercedes-Maybach. Pentru celelalte modele, acesta este disponibil ca dotare suplimentară (1,999,20) euro.

Sistemul ENERGIZING comfort control combină diferite funcții dedicate confortului pasagerilor Clasa S, organizate în șase programe. ENERGIZING comfort control va fi disponibil din septembrie 2017 și va costa 238 euro.

Noul sistem de iluminare ambientală (476 euro) prezintă interiorul ca o operă de artă, o compoziție realizată din 10 scheme de culori realizate dintr-un total de 64 de culori.

Clasa S este vârful de lance în materie de limuzine Mercedes-Benz și a fost cea mai vândută limuzină de lux în anul 2016. Din 2013, compania a vândut mai bine de 300.000 de astfel de limuzine. De la lansarea inițială pe piață, Mercedes-Benz a livrat aproximativ 4 milioane de limuzine Clasa S la nivel internațional.

Pentru mai multe informații despre Mercedes-Benz, accesați www.media.daimler.com sau www.mercedes-benz.ro.

Pentru mai multe informații despre Mercedes-Benz Clasa S, puteți accesa www.mercedes-benz.ro/ClasaS.

sussus

  printeaza articolprinteaza articol     trimite unui prietentrimite unui prieten
Scrie parerea ta:
Nume:
Email:
http://   Website:
Comentariu:
Scrie in cifre numarul din imagine
Cod verificare