Newsletter
Aboneaza-te la Newsletterul IAA
Ca sa stii mereu tot ce misca in industrie.
Si ai sinteza direct in inbox.

aboneaza-te

RSS Feed
Afla imediat ce apare nou in "Comunicate"
Facebook
Like us on Facebook
Comunicat - 16 Februarie 2017
De 20 de ani, VELUX România construiește povești din mansarde

De 20 de ani, VELUX România construiește povești din mansarde

VELUX România, lider mondial în producția de ferestre de mansardă, aniversează 20 de ani pe piața locală și caută povești din mansarde printr-o campanie de awareness și reputație prin care își dorește să ajungă cât mai aproape de consumatorii săi din România cu proiecte care să îi inspire și să îi apropie de brand.

Campania debutează cu un concurs de amploare prin care VELUX România își propune să descopere locuințe cu podurile neutilizate, cu potențial de renovare, dar și povești inspiraționale ale familiilor care trăiesc în aceste case.

„Lucrez în VELUX de 15 ani și în acest timp am petrecut momente frumoase alături de colegi, dar și experiențe minunate în misiunea de a aduce lumină naturală în cât mai multe mansarde. Dintre toate, acest moment aniversar, este, de departe, cel mai emoționant. Vom sărbători anul acesta 20 de ani în România; 20 de ani plini de prospețime și lumină naturală, 20 de ani în care am crescut, am învățat, ne-am adaptat schimbărilor și, cel mai important, am inspirat oamenii. Iar ei au descoperit că mansarda este spațiul ideal în care să-ți trăiești viața,” a declarat Noemi Ritea, Director General VELUX România.

Campania aniversară este integrată pe platforma povestidinmansarde.ro cu scopul de a întări latura emoțională a brand-ului, dar și de a scoate la lumină mii de proiecte și povești din mansardele din România printr-o serie de testimoniale video care au în prim-plan beneficiari VELUX România.

VELUX România și Adela Pârvu caută cele mai frumoase povești din mansarde

Cu ocazia aniversării a 20 de ani pe piață, VELUX România lansează un concurs pentru cei care nu au încă o mansardă amenajată, care se va bucura de sprijinul Adelei Pârvu așa cum puteți vizualiza aici.

Premiul constă în ferestre de mansardă, rame de etanșare pentru montajul ferestrelor și produse de izolare termică, rulouri pentru controlul luminii și al căldurii, în valoare de maximum 6.000 de euro, cât și în suportul necesar al unui arhitect care îl va ajuta pe câștigător să își amenajeze mansarda așa cum își dorește. Concursul se desfășoară în perioada 15 februarie - 10 aprilie 2017, de-a lungul a patru etape, pe site-ul dedicat povestidinmansarde.ro .

„Cei care mă urmăresc știu deja că iubesc oamenii, lumina naturală și culorile, așa că propunerea VELUX România de a susține concursul „Povești din mansarde“ mi-a plăcut încă de la stadiul de idee. Sunt convinsă că în țară există multe poduri neamenajate, care așteaptă să iasă la lumină, iar românii vor fi receptivi și vor participa la concurs,” a declarat Adela Pârvu, blogger.

VELUX a fost prima companie de pe piața românească care a promovat ideea de a locui la mansardă și beneficiile acesteia ca spațiu de locuit. Fie că vorbim de tuneluri solare, rulouri sau de cea mai recentă generație de ferestre de mansardă, produsele noastre inovatoare, pe care le aducem în casele oamenilor, le fac acestora viața mai luminoasă, mai caldă și mai sănătoasă.

Povestea VELUX România a început cu un prim proiect într-o școală din Brașov, iar de atunci, mii de beneficiari au descoperit că podurile întunecoase pot fi transformate în spații calde și luminoase, iar posibilitățile de amenajare sunt nelimitate.

Extra info

În urmă cu 75 de ani în Danemarca, Villum Kann Rasmussen, fondatorul companiei, își propunea să transforme podurile întunecate în spații locuibile de calitate, cu lumină naturală și aer proaspăt. De atunci și până în prezent, grupul VELUX a ajuns să fie recunoscut în toată lumea pentru că a revoluționat conceptul de fereastră de mansardă, dar și pentru inovațiile sale în domeniu și abilitatea de a dezvolta produse de înaltă calitate care definesc standardele industriei.

De 20 de ani, mai precis din 19 mai 1997, VELUX România aduce lumina și aerul proaspăt și în casele din România și din Republica Moldova. VELUX România are sediul central și depozitul la Brașov, alegerea unui oraș din centrul țării fiind de la început o decizie strategică pentru distribuirea optimă a produselor. Compania se implică constat în cauze sociale și în viața comunității brașovene.

 

sussus

  printeaza articolprinteaza articol     trimite unui prietentrimite unui prieten
Scrie parerea ta:
Nume:
Email:
http://   Website:
Comentariu:
Scrie in cifre numarul din imagine
Cod verificare