Newsletter
Aboneaza-te la Newsletterul IAA
Ca sa stii mereu tot ce misca in industrie.
Si ai sinteza direct in inbox.

aboneaza-te

RSS Feed
Afla imediat ce apare nou in "Comunicate"
Facebook
Like us on Facebook
Share on Facebook   printeaza articolprinteaza articol     trimite unui prietentrimite unui prieten
Comunicat - 26 Octombrie 2011
Ogilvy a creat campania de comunicare a programului umanitar de renovare a Spitalului Sfânta Maria din Iaşi

Ogilvy a creat campania de comunicare a programului umanitar de renovare a Spitalului Sfânta Maria din Iaşi

Ogilvy Group România este partenerul de comunicare în programul umanitar iniţiat de Fundaţia Scheherazade în scopul reabilitării uneia dintre cele mai importante instituţii medicale din N-E României, Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.

de Ogilvy Group
„Decizia de a ne implica în proiect a venit spontan, imediat după ce am văzut pe internet cum arăta spitalul de copii din Iaşi. Ogilvy colaborase deja cu Fundaţia Scheherazade în programul de strângere de fonduri în beneficiul spitalului de copii „Marie Curie” din Bucureşti şi rezultatele fuseseră excelente, însă filmul încărcat pe Youtube de părintele unuia dintre copiii trataţi în acest spital ne-a determinat să spunem da, fără ezitări. Am devenit partenerul acestui proiect, construind o campanie de comunicare integrată care să susţină pe tot parcursul programului renovarea spitalului de copii din Iaşi”, spune Alina Stanciu, Managing Director Ogilvy Public Relations.

Demarat printr-o campanie de sensibilizare a influenţatorilor din mediul politic, diplomatic, de business, precum şi a mass-mediei româneşti asupra condiţiilor din spitalul „Sfânta Maria” din Iaşi, programul a fost oficial lansat în rândul publicului larg pe data de 15 septembrie, de Sf. Maria, printr-o conferinţă care a avut un ecou puternic în presa din România. A continuat cu implicarea bloggerilor, Cristina Bazavan acceptând să experimenteze o zi în Spitalul de copii „Sf. Maria”, şi cu o conferinţă organizată la Iaşi care s-a transformat pe loc într-un brainstorming cu jurnalişti şi reprezentanţi ai mediului de business din regiune. De curând, reşedinţa Ambasadorului Statelor Unite ale Americii la Bucureşti a găzduit un eveniment de înaltă ţinută cu scopul de a susţine ambiţiosul proiect iniţiat de Fundaţia Scheherazade.

„Ceea ce este extraordinar în acest proiect este faptul că în fiecare zi se alătură noi parteneri. În brainstorming-urile din agenţie apar noi colegi, în campanie apar noi susţinători şi fiecare dintre noi avem un singur scop – să facem în aşa fel încât acest spital să fie complet renovat. Media a fost extrem de receptivă, la fel bloggerii, iar de curând artiştii Roton au acceptat să susţină campania în beneficiul celor 60.000 de copii care sunt trataţi anual în spitalul Sf. Maria. Este un exemplu de unitate, cum rar am văzut în ultima vreme”, adaugă Alina Stanciu.

În campania de comunicare dezvoltată de Ogilvy Group, intitulată "Copiii fac bine", cei care poartă mesajul sunt chiar copiii care îşi pot "şantaja" în diferite feluri părinţii pentru a-i convinge să contribuie la cauza Spitalului „Sf. Maria” prin donaţii către Fundaţie şi prin sms-uri trimise la numărul 879. Campania derulată în perioada octombrie-noiembrie 2011 cuprinde outdoor, radio şi TV.

„Copiii pot rezolva lucruri care par imposibil de realizat. Aceasta este ideea de la care am pornit atunci când am început să ne gândim cum să rezolvăm problema spitalului „Sfânta Maria”. Copiii nu au la îndemână posibilităţi materiale, aşa că puterea lor constă în inocenţă, empatie, isteţime şi, uneori, şantaj emoţional. În peisajul de regulă sumbru, apăsător al campaniilor sociale, consider că puştiul nostru reuşeşte să arunce o lumină pozitivă şi optimistă asupra unui subiect grav. Şi cred că va rezolva multe cu această atitudine”, spune Dan Gherman, Director de creaţie.

La dezvoltarea campaniei de comunicare a luat parte aproape toată echipa Ogilvy Group România. Coordonarea campaniei de comunicare a fost asigurată de Alina Stanciu, Oana Radu, Claudia Mihalaşcu, Oana Stanoevici, Carmen Bistrian, Simona Cojocariu, iar strategia şi creaţia de Loredana Caradimu, Dani Macarie, Dan Gherman, Costin Bogdan, Felicia Langa, Oana Boghici, Octavian Catană. Ilustraţia pentru print şi animaţia pentru spotul TV au fost realizate de către echipa DSG (Dragoş Ştefan şi Dan Panaitescu).

Extra Info

Ogilvy Group România face parte din reţeaua internaţională Ogilvy, parte a WPP - unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare la nivel mondial. Ogilvy Group România oferă servicii de comunicare integrată 360º, precum şi strategie şi cumpărare de media prin agenţiile sale specializate. Portofoliul de clienţi cuprinde companii naţionale şi companii globale pentru care grupul Ogilvy dezvoltă campanii de comunicare atât la nivel internaţional, cât şi local. Ogilvy Group România îmbină experienţa de comunicare pe piaţa românească cu know-how-ul internaţional conferit de apartenenţa fiecărei agenţii din grup la reţele de comunicare globale specializate.

Spitalul "Sf. Maria" este cel mai important spital din regiunea de N-E a ţării şi necesită în prezent lucrări urgente de renovare şi modernizare, peste 60.000 de copii între 0 şi 18 ani fiind trataţi anual în această unitate medicală. În acest moment, în spitalul de copii din Iaşi există secţii aflate într-un stadiu avansat de degradare, atât din punct de vedere architectural, cât şi sanitar, electric şi termic. Fundaţia Scheherazade a lansat un program de renovare a spitalului de copii "Sf. Maria" din Iaşi, proiect desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Până pe data de 15 noiembrie 2011, toate persoanele care vor să facă o donaţie de 2 euro pentru a contribui la reabilitarea spitalului „Sf. Maria” din Iaşi pot trimite un SMS la numarul 879, disponibil în reţelele de telefonie mobilă Orange, Vodafone şi Cosmote, sms pentru care nu se va percepe TVA. Copiii sunt cea mai importantă resursă. Investind în sănătatea şi în bunăstarea lor, le influenţăm în mod direct si ş pozitiv viitorul. Fiecare societate este judecată după modalitatea în care reuşeşte să răspundă nevoilor celor mai puţin norocoşi dintre membrii ei", afirmă Wajiha Haris, Preşedintele Fundaţiei Scheherazade.

Fundaţia Scheherazade este o organizaţie non-guvernamentală care are ca misiune ajutorarea copiilor fără niciun fel de discriminare, prin realizarea de parteneriate cu autorităţile, mediul privat şi societatea civilă. Fundaţia Scheherazade îşi propune să îmbunătăţească calitatea serviciilor de sănătate şi să găsească parteneri pentru programele de protecţie a copiilor. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi web site-ul Fundaţiei - http://www.fundatiascheherazade.ro/

sussus

  printeaza articolprinteaza articol     trimite unui prietentrimite unui prieten
Scrie parerea ta:
Nume:
Email:
http://   Website:
Comentariu:
Scrie in cifre numarul din imagine
Cod verificare
 
Agenda lunii
  • Romanian EFFIE Awards 2012
    International Advertising Association România şi Uniunea Agentiilor de Publicitate din România anunţă începerea înscrierilor pentru Romanian EFFIE Awards. Premiile EFFIE recompensează campaniile care au obţinut rezultate excelente bazându-se pe idei creative şi strategii inovatoare.
    Pe 4 Iunie 2012 la ora 20:00
  • Marketing 3.0, susţinut de Philip Kotler
    Pe 1 iunie, la Ateneul Român, prof. Philip Kotler va susţine trainingul certificat „Marketing-ul prin valori” în cadrul unui eveniment adresat oamenilor de afaceri, managerilor şi profesioniştilor în marketing şi comunicare din toate industriile. Trainingul va aborda, printre altele, şi metode de îmbunătăţire a puterii brandului.
    Pe 1 Iunie 2012 la ora 9:00
  • Gala Societăţii Civile
    Câştigătorii celei de-a zecea ediţii a Galei Societăţii Civile vor fi anunţaţi în cadrul festivităţii de premiere, care va avea loc în data de 28 mai, la Opera Naţională Bucureşti, începând cu orele 20.00.
    Pe 28 Mai 2012 la ora 20:00