Newsletter
Aboneaza-te la Newsletterul IAA
Ca sa stii mereu tot ce misca in industrie.
Si ai sinteza direct in inbox.

aboneaza-te

RSS Feed
Afla imediat ce apare nou in "Comunicate"
Facebook
Like us on Facebook
Comunicat - 2 Octombrie 2014
UAPR respinge categoric decizia Consiliului Concurenței cu privire la investigația din industria de media

UAPR respinge categoric decizia Consiliului Concurenței cu privire la investigația din industria de media

Uniunea Agențiilor de Publicitate din România ia act de decizia Consiliului Concurenței, comunicată pe 2 octombrie a.c., în urma investigației privitoare la eventuale înțelegeri între companiile active pe piața comercializării serviciilor de media. UAPR își reafirmă poziția conform căreia, în acest caz, nu poate fi vorba despre vreo încălcare a dreptului concurenţei.

Peste tot în lume, actorii economici sancționați de legea concurenței au interese economice și forme de manifestare comerciale. Discuțiile între agențiile de media pe care le-a sancționat astăzi Consiliul Concurenței nu au avut în niciun fel interese economice și niciun aspect comercial. Din motive încă neclare, Consiliul s-a poziționat alături de cei care au introdus practicile neetice pe piața media din România girând în acest fel un mod cu totul reprobabil de a face business.

„Respingem categoric concluziile investigației desfășurate de Consiliul Concurenței. Vom contesta cu vehemență în instanță modul nelegal la care Consiliul a recurs pentru a ne lipsi de accesul la documente și dreptul la apărare. Totodată, vom folosi toate mijloacele legale pentru a atrage atenţia asupra erorilor de analiză profesională, judecată şi procedură comise de către Consiliul Concurenţei în acest caz şi altor organisme naţionale şi internaţionale (precum Comisia Europeană, Departamentul Comercial al Ambasadei SUA la București, EACA (European Association of Communication Agencies), care au urmărit cazul încă de la început. Din păcate, acțiunea de azi a Consiliului Concurenței aruncă în mod nedrept o lumină negativă asupra eticii și standardelor unora dintre cele mai mari grupuri de media internaționale care au operațiuni în România” consideră Radu Florescu, președinte UAPR.

Investigația Consiliului Concurenței s-a aflat în atenția partenerilor europeni ai UAPR, în atenția Comisiei Europene și a Departamentului Comercial din cadrul Ambasadei SUA la București. Trebuie spus că EACA și-a afirmat sprijinul față de practica membrilor UAPR vizați de investigație încă din octombrie 2012, exprimându-și convingerea că acțiunile acestora respectă standardele și bunele practici în industrie.

„Am urmărit acest caz încă de la început și suntem convinși că nu a existat nicio încălcare a dreptului concurenţei. Considerăm decizia Consiliului Concurenței ca fiind o măsură punitivă, nejustificată și disproporționată la adresa unor agenții care au acționat cu bună credință și în afara oricăror interese comerciale”, spune Dominic Lyle, Director General al EACA (European Association of Communications Agencies).

UAPR dorește să reafirme sprijinul pentru demersurile membrilor săi vizați de această investigație și să atragă atenția că măsurile sancționatorii anunțate de Consiliul Concurenței sunt o eroare cu totul regretabilă care va fi speculată de cei interesați în continuarea practicilor obscure în piața media din România.

Agențiile sancționate au acționat în virtutea nevoii de transparență a procesului de selecţie și considerăm cel puțin ironic faptul că autoritățile statului român înțeleg să penalizeze drastic încercările actorilor economici de a scoate la lumină tehnicile dubioase din industrie.

În octombrie 2012, Consiliul Concurenței a demarat o investigație în rândul agențiilor de media, suspectate de practici neconcurențiale. Agențiile vizate de această investigație sunt cele care au luat individual decizia de a nu participa în proceduri de pitch netransparente și asupra cărora plana suspiciunea că nu ar fi organizate corect. În urma investigației care a durat doi ani, Consiliul Concurenței a decis astăzi sancționarea drastică a agențiilor de media vizate.
sussus

  printeaza articolprinteaza articol     trimite unui prietentrimite unui prieten
Scrie parerea ta:
Nume:
Email:
http://   Website:
Comentariu:
Scrie in cifre numarul din imagine
Cod verificare