La Gală au participat persoane din top management, din rândul companiilor membre IAA, oficialităţi, personalităţi artistice, laureaţi ai ediţiilor precedente, jurnalişti şi alţi invitaţi. Amfitrionii acestei ediţii au fost Diana Flutur (Managing Partner Odyssey) şi Lucian Georgescu (Managing Partner GAV).
Laureaţii Premiilor de Excelenţă IAA, Ediţia a IV-a sunt:
1.
Ştefan Teodorescu (Ursus) a primit trofeul IAA de la Mihail Vârtosu – "pentru constanţa în eficienţa dovedită prin cele 5 premii EFFIE câştigate".
2.
Ionuţ Oprea şi Echipa IAB au fost premiaţi de Laura Tampa – "pentru proiectul ROADS de transparentizare a pieţei online şi pentru iniţiativele IAB de educaţie în domeniul digital pentru industria de marketing şi comunicare".
3.
Andrei Borţun (Millenium People) a fost premiat de Felix Tătaru – "pentru că prin festivalurile pe care le organizează de peste 10 ani (AdPrint, Internetics şi Gala Societăţii Civile) contribuie semnificativ la ridicarea standardelor publicităţii din România".
4.
Daniel Pană (BCR) şi Eliza Rogalski (Tempo Creative Group) au fost premiaţi de Victor Dobre – "pentru BCR – Şcoala de Bani, cel mai vast şi mai inovativ program de educare la nivel naţional în domeniul financiar bancar".
5.
Paula Herlo şi echipa “România. Te Iubesc” (Pro TV) au fost premiaţi de Sorin Blaga - "pentru profesionalismul şi consecvenţa cu care ne învaţă să vedem lucrurile frumoase de lângă noi".
6. Cătălin Dobre şi Dinu Panescu (McCann Erickson) au fost premiaţi de Mihai Ghyka - "pentru excelenţa în dezvoltarea campaniei ROM şi pentru contribuţia deosebită la construcţia brandului Vodafone". Nu au fost prezenţi la Gală.
7.
Cristian Lupşa ("Decât o revistă") a fost premiat de Cristina Simion - "pentru curajul şi pasiunea cu care a lansat şi continua proiectul "Decât o Revistă"". Lupşa nu a putut fi prezent la Gală, astfel încât Premiul de Excelenţă a fost ridicat de colega lui, Georgiana Ilie.
8.
Cristian Manafu (Evensys) a fost premiat de Afrodita Blasius – "pentru viziune şi profesionalism în dezvoltarea comunicării în mediul digital".
9.
Cătălin Ştefănescu ("Garantat 100%") a fost premiat de Eusediu Margasoiu - "pentru consecvenţa cu care reuşeşte să comunice şi să aducă în prin plan excelenţa prin programul "Garantat 100%"".
10.
Ariana Badin (UPC) a ridicat trofeul de excelenţă de la Grant McKenzie – "pentru demersul unic de susţinere şi recuperare a culturii naţionale prin digitalizarea arhivelor Academiei Române".
11.
Petrişor Obae (Paginademedia.ro) a fost premiat de Claudiu Şerban – "pentru profesionalism şi consecvenţă în dezvoltarea proiectului Paginademedia.ro". Petrişor Obae nu a putut participa la Gală, iar premiul său a fost ridicat de colega sa, Carmen Andronache.
12.
Sorin Raia (Union Advertising) a fost premiat de Sorin Blaga – "pentru perseverenţa în a inova forme moderne de publicitate".
13.
Premiul cel Mare al Board-ului IAA a fost acordat de către Felix Tătaru celor 12 directori de creaţie ai proiectului Şcoala ADC (Adrian Boţan, Adrian Preda, Andrei Tripşa, Costin Popescu, Dorian Pascuci, Liviu David, Octav Gheorghe, Răzvan Căpănescu, Şerban Alexandrescu, Sorin Trânca, Ştefan Vasilache, Valentin Suciu) – "pentru dăruirea şi profesionalismul dedicate construcţiei celui mai important program de formare a noii generaţii de creativi: Şcoala ADC".
Premiul din partea Senatului IAA România a fost acordat lui Radu Gheţea de către Veronica Savanciuc – "pentru performanţele sale în domeniul bancar, la conducerea CEC Bank şi în calitate de preşedinte al Asociaţiei Băncilor din România" şi pentru contribuţia semnificativă la construcţia unuia dintre cele mai puternice branduri româneşti: CEC Bank".
Board-ul IAA a mai acordat 3 Premii Speciale pentru:
Crina Coco Popescu a fost premiată de Mădălin Niţiş de la IAA Young Professionals –"pentru ambiţie şi curaj, pentru beneficiile de imagine aduse României şi pentru modelul de ambiţie pe care îl prezintă lumii întregi".
Florian Ciobanu a fost răsplătit de Mihai Ghyka - "pentru răbdarea şi pasiunea de a colecţiona şi de a restitui industriei istoria publicităţii şi a presei din România".
Raed Arafat a fost premiat de Felix Tătaru – "pentru calităţile deosebite de comunicator şi pentru o carieră pusă în slujba vieţii şi a oamenilor". Raed Arafat nu a putut participa la Gală, dar a trimis un coleg în locul lui.
IAA Excellence Awards se află la a patra ediţie şi reprezintă o răsplată simbolică pentru cei care prin viziunea şi talentul lor au creat noi standarde de Excelenţă în industria de comunicare.
Extra info
IAA este organizaţie tripartită, un parteneriat strategic unic, ce apără interesele comune ale tuturor disciplinelor din întregul spectru al comunicărilor de marketing - de la clienţi şi agenţii de publicitate până la mass media. Este o asociaţie ce cuprinde toate disciplinele implicate în construirea unei mărci şi are o organizare globală, cu baze în 96 de ţări.
În România, IAA reuneşte peste 170 companii, firme care fac publicitate pentru produsele / serviciile lor, medii şi agenţii de publicitate. Rolul său este să promoveze în România standardele internaţionale recunoscute în domeniul publicităţii.
Credit fotografii: Casa de Producţie Sud Est Production