Echipa Spot Lights, clasată la o diferenţă de doar 1% faţă de locul întâi (ocupat de echipa din Austria, Ad Hoc), a ratat oportunitatea de a prezenta campania pe care a realizat-o la Festivalul de Publicitate de la Cannes.
Totuşi, performanţa studenţilor români, dar şi a colegilor lor de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinteţe Comunicării (FJSC), ale căror echipe s-au clasat pe locurile 7, 15 şi 18, trebuie consemnată, mai ales că FJSC, deşi nu face parte din topul anual al facultăţilor, este singura instituţie de învăţământ superior din România înscrisă în EFCCE (European Foundation for Commercial Communications Education), care a mai dat şi în ediţiile trecute câştigători.
„Să învigi facultăţi din Marea Britanie, Germania, Olanda, Belgia şi altele chiar e o performanţă, credem noi”, spune Adrian Mutescu, teamleader al echipei Spot Lights.
Cum au aflat despre concurs
„Am aflat de concurs de pe site-ul facultăţii, după care am luat legătura cu profesorul Sorin Psatta, de la Grafitti BBDO, pentru mai multe detalii, apoi a început "Adventura"”.
Cum s-au pregătit
„Am avut un brief în care trebuia să realizăm o campanie de comunicare prin care să-i determinăm pe cetăţenii europeni să includă criteriul de "environmental friendly" al unei maşini printre criteriile de selecţie şi cumpărare. Pentru publicul ţintă, am avut două categorii date din care să alegem: tinerii europeni sau familiile europene. Am ales tinerele familii europene.
Etapele prin care am trecut noi au fost similare cu cele dintr-o agenţie de publicitate, la primirea unui client nou. Putem spune că am reuşit să facem cu succes câte puţin din toate: de la research până la întocmirea unei strategii şi la conceperea materialelor creative. Am tratat de la început concursul cu mare seriozitate şi ne-am pregătit destul de mult.
Am citit cam tot ce am găsit despre campanii de genul ăsta, paşii de urmat şi alte lucruri relevante. Am început, cum era de aşteptat, printr-un research, care ne-a ocupat cel mai mult timp. Am avut în vedere toţi factorii care ar putea să influenţeze o astfel de campanie: legislaţie, tehnologii existente, asociaţia producătorilor de maşini, comportamentul europenilor faţă de tot ceea ce înseamnă environmental friendly (2 eurobarometre de 150 de pagini fiecare), Comisia Europeană, deci cam tot ce am găsit.
Apoi am rulat cel puţin 5 strategii complet diferite şi mult mai multe concepte creative. Zicala “1% inspiraţie, 99% transpiratie” chiar se aplică în cazul nostru.
A fost o singura etapă de selecţie, după care am intrat în finală, unde ne-am luptat alături de o echipă din Austria şi una din Germania. În faza de selecţie, echipele înscrise au trimis rezolvarea brief-ului pe internet, iar un juriu format din specialişti de cel mai înalt nivel din Europa au ales cei 3 finalişti. Pe scurt, cam asta a fost faza de selecţie. După ce am aflat că am fost selectaţi ca finalişti a început partea frumoasă - prezentarea campaniei la Viena."
Ce s-a intamplat pe 15 – 16 mai la Viena
„La Viena a trebuit să prezentăm campania în faţa unui juriu, altul decât în preselecţii, fără ca de data aceasta să ştim criteriile de jurizare. Cam ciudat. Pe 15, practic, a fost concursul, iar pe 16, o serie de conferinţe. Confruntarea finală s-a desfăşurat la Werbe Akademie, o facultate de comunicare şi markenting ultramodernă. Prima echipă care a prezentat a fost echipa Austriei, care provenea exact de la facultatea organizatoare, fiind de altfel prezentată de către decanul facultăţii ca soluţia la brief-ul dat. Această echipă a şi câştigat!
Ştiu că noi, românii, tindem să ne plângem când nu câştigăm, însă aici au fost cam multe lucruri "trase de păr". Cu toate astea, am fi lipsiţi de fair-play să spunem că austriecele nu au avut o prezentare excelentă în comparaţie cu a noastră. La cina de final aproape toţi membrii juriului ne-au lăudat strategia şi modul matur în care am gândit campania, fiind chiar singura apreciată de reprezentanţii producătorilor de maşini şi singura care ar putea fi fezabilă. Asta, după spusele lor.
Sincer să spun, conceptul nostru - FIT, era pe buzele tuturor, toţi ne lăudau strategia, ba chiar mai mult, făceau şi glume plecând de la conceptul nostru. Cât despre echipa Germaniei, pot spune că au avut un proiect slab spre foarte slab. Strategie bunicică, execuţie medie, prezentare cu scăpări, aceasta este impresia pe care ne-au lăsat-o nouă şi se pare că şi juriului. Chiar dacă nu am câştigat locul 1, aprecierea pe care am primit-o din partea unor oameni cu greutate din industria advertisingului ne-a copleşit."
Care sunt învăţămintele
"Nu ne cunoşteam prea bine la început, dar cu timpul am învăţat să ne acceptăm şi să lucrăm ca o adevărata echipă. Poate că tocmai diferenţele dintre noi au dus la crearea unui concept care a fost atât de apreciat de comisia de la Viena. Ideile sclipitoare apar doar atunci când ideile bune sunt contrazise.
Tema propusă a fost destul de spinoasă. Este cunoscut faptul că responsabilizarea societăţii cu privire la problemele mediului este ca o luptă cu morile de vânt. Totuşi, am înţeles importanţa subiectului şi am acceptat provocarea tocmai din perspectiva faptului că un subiect atât de delicat putea da naştere unor idei bune, creative şi, de ce nu, eficiente şi fezabile.
Cât despre competiţie, este de la sine înţeles că un concurs de un asemenea nivel generează aşteptări mari din partea participanţilor şi creează o concurenţă uriaşă, atât între echipe, cât şi între facultăţi.
Cel mai bun sfat pe care l-aş putea da celor de vârsta mea, pasionaţi de publicitate, este să se înscrie la un concurs: orice fel de concurs, indiferent de renume. Este cea mai bună şansă de a simţi pulsul advertising-ului şi de a trece de la teorie, la fapte concrete. La fel ca noi, şi ei vor putea învăţa din propriile experienţe, greşeli şi reuşite. Doar în practică poţi să îţi dai seama de posibilităţile nelimitate ale lumii publicităţii. Poţi să-ţi măsori puterile şi, de ce nu, să-ţi dai seama dacă eşti făcut pentru asta."
Nota editorului: Foto de la stânga la dreapta: Prof. dr. Mădălina Moraru (FJSC), partea din spate - Florence Chalot (EU Affairs Manager EACA), partea din fata - Elena Marin(studentă FJSC anul II), lângă ea, Raluca Nicolae (studentă FJSC anul II), partea din spate - Peter Drössler (President of Austrian Association of Agencies), în faţa lui Andreea Mateescu (studentă FJSC anul II), după care Adrian Mutescu (student FJSC anul II), iar în spate, Marcus Wilding (Managing Director, Publimedia / Publicitas, Austria)