Newsletter
Aboneaza-te la Newsletterul IAA
Ca sa stii mereu tot ce misca in industrie.
Si ai sinteza direct in inbox.

aboneaza-te

RSS Feed
Afla imediat ce apare nou in "Evenimente"
Facebook
Like us on Facebook
Eveniment - 14 Iulie 2016
Electrolux a oferit românilor 3 zile gourmet, cu sprijinul Golin, la Bucharest Gourmet Festival

Electrolux a oferit românilor 3 zile gourmet, cu sprijinul Golin, la Bucharest Gourmet Festival

Se iau doi chefi celebri și șase bloggeri culinari, se pregătesc 12 rețete speciale și peste 1.500 de ingrediente gourmet, se coc la foc intens, în echipamente de înaltă performanță, timp de trei zile, se condimentează cu multe concursuri și activări tematice până se rumenesc într-un festival al experiențelor culinare desăvârșite și apoi se servesc la cald de către toți pasionații de gastronomie. Aceasta este rețeta de succes preparată de Electrolux și Golin, cu ocazia primei ediții a Bucharest Gourmet Festival.

Electrolux, în calitate de partener oficial al festivalului, a derulat, alături de Golin, un proiect în mai multe etape, care a inclus atât o competiție adresată bloggerilor culinari din România, cât și activități zilnice, pentru toate gusturile, dedicate participanților la eveniment.

„Gătitul este un tărâm în care creativitatea și inovația nu cunosc limite atunci când ai la îndemână ingredientele și echipamentele potrivite. Pentru a-i încuraja pe români să-și urmeze imaginația și talentul în bucătărie, dar și să se lase răsfățați cu gusturi noi și preparate rafinate, ne-am alăturat acestui festival, la prima sa ediție în România. Iar partenerul nostru de tradiție, Golin, a fost ajutorul nostru indispensabil în ‘bucătăria’ Bucharest Gourmet Festival, aducând publicul mai aproape de brand într-un mod savuros”, spune Carmen Georgescu, Marketing and Communication Manager Electrolux România.

„Toată echipa s-a implicat trup și suflet în acest maraton culinar de trei zile, de la identificarea celor mai neobișnuite ingrediente, până la dezvoltarea de activităţi inedite pentru publicul festivalului. Celor care nu au reuşit să ajungă la eveniment le-am oferit un live plin de savoare de la Electrolux Gourmet Arena pe pagina de Facebook a companiei, care a redat o parte din atmosfera trăită de vizitatorii sesiunilor de cooking Electrolux”, adaugă Anca Scarlat, Senior Manager, Golin.

Chefi-ambasadori Electrolux la eveniment au fost Paul Siserman și Liviu Lambrino, foşti concurenţi la MasterChef România, care i-au delectat pe iubitorii bucătăriei gourmet cu reţetele lor inedite. Punctul de start al proiectului a fost lansarea unei competiţii pentru bloggerii culinari din România, cărora Electrolux le-a oferit şansa de a găti alături de Chefii-ambasadori și de a-și demonstra creativitatea și pasiunea pentru gătit prin prepararea unor reţete gourmet. De asemenea, pe parcursul celor trei zile, Electrolux și Golin au organizat pentru participanții la festival o serie de concursuri şi activări tematice – sesiuni de degustări, concursuri cu smoothie-uri, demonstrații culinare live pe scena centrală Electrolux Gourmet Arena.

Bucharest Gourmet Festival este o sărbătoare în aer liber dedicată gastronomiei, care a reunit la prima ediţie organizată în acest an peste 12.000 de vizitatori. Proiectul Electrolux a fost dezvoltat în contextul în care compania se remarcă, la nivel mondial, prin parteneriate la evenimente de renume precum Taste Festivals sau Festivalul de Film de la Cannes. În România, în calitate de Furnizor Oficial al Casei Regale, Electrolux organizează anual cooking-uri caritabile și sprijină pasionații de cooking și fine-dining prin platforme dedicate, având alături agenția Golin ca partener în comunicare de peste 12 ani.

Anul acesta, Electrolux România a lansat aburinbucate.ro, o platformă inedită prin care este promovată tehnica gătitului la abur.

În proiectul Bucharest Gourmet Festival s-au implicat, din partea Electrolux: Carmen Georgescu, Marketing & Communication Manager Electrolux România, și Mugur Marinescu, trainer Electrolux România.

Echipa Golin a fost formată din Anca Scarlat (Senior Manager), Iuliana Ştefan (Media Associate), Florentina Grosu (Media Associate), Raluca Duță (Chief of The Bridge™), Gabriela Bumb (Junior Digital Associate), Thedeea Gherlan (Digital Manager) și Oana Popescu (BTL Manager, Lowe Vibe).

Extra info

Golin este singura agenție de PR din România care a câștigat, în același an, locul 1 în cele mai importante competiții ale industriei: PR Agency of the Year în cadrul galei Romanian PR Award 2014,  #1 PR Agency in Romania în topul BizPR Awards 2014 și #1 în preferințele bloggerilor români.  În 2015, echipa a reușit o nouă premieră, fiind prima agenție de PR care câștigă titlul de #1 PR Agency in Romania în doi ani consecutivi.

sussus

  printeaza articolprinteaza articol     trimite unui prietentrimite unui prieten
Scrie parerea ta:
Nume:
Email:
http://   Website:
Comentariu:
Scrie in cifre numarul din imagine
Cod verificare