![]() |
printeaza articol trimite unui prieten |
Marketingul social sau cum pot brandurile să susţină binele socialÎn cadrul evenimentului „Puterea marketingului social” organizat de IAA Young Professionals, tinerii profesionişti din industria de marketing şi comunicare au avut ocazia să înţeleagă care este misiunea marketingului social, ce implică acesta şi cum a fost înţeles şi aplicat de branduri.de IAA Young Professionals
Alături de cei trei invitaţi Felix Tătaru - Director General GMP, Ana Bulgar - Online Manager Petrom, Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu - Asociaţia Salvează Vieţi s-au analizat campanii sociale din România şi din afară şi s-a discutat despre manifestarea şi evoluţia marketingului social în Romania şi rolul acestuia pentru branduri.
Comunicarea trebuie să pornească din brand şi să aducă o rezolvare problemei avute, dar în acelaşi timp, poate să atingă o nevoie reală a oamenilor şi să potenţeze comportamente pozitive. Acesta este rolul complex al marketingului social, reuşind să obţină un efect pozitiv 2 în 1, atât asupra oamenilor, modelând comportamente, atitudini şi valori, cât şi asupra brandului. Astfel, există branduri care au adoptat marketingul social ca parte profundă a comunicării lor (de exemplu P&G) şi altele care au avut campanii punctuale cu componentă socială (cum ar fi Nike). Brandurile se adresează oamenilor şi nu unor consumatori-roboţi programaţi să cheltuiască, astfel că şi comunicarea trebuie să se gândească la oameni. Şi în România branduri precum Alexandrion, Bucovina sau Apa Nova au ales să aibă campanii menite să schimbe lucrurile în bine. „Ar trebui să nu uităm că brandurile sunt făcute pentru oameni şi nu invers; încercăm tot mai mult ca ceea ce facem să facem pentru oameni, să ajutăm brandurile să ajute oamenii” spune Felix Tătaru, Director General GMP. Cât de puternic este marketingul social? Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu de la Asociaţia Salvează Vieţi au vorbit despre cât de greu este să lupţi să strângi fonduri pentru cauze nobile, pentru copii bolnavi de cancer, într-o ţară în care statul nu investeşte în sănătate şi reduce bugetele de la an la an. Este nevoie de implicarea societăţii civile şi aici vine „greul cel mai greu”. Invitatele au exemplificat puterea marketingului social prin campania „Nu mă ingnora”, desfăşurată în perioada 2 decembrie 2010 - 31 martie 2011 şi în urma căreia s-a strâns peste 1 milion de euro pentru înfiinţarea primului laborator de citogenetică molecurală din ţară . Acesta va permite diagnosticarea în profunzime a cancerului contribuind la creşterea ratei de supravieţuire a copiilor bolnavi de cancer de la 50% (în prezent în România) înspre 80% (media europeană). Marketingul se reinventează cu ajutorul unui scop nobil. Ana Bulgar, Online Manager Petrom, a vorbit despre campania „Redescoperă România”, care a câştigat la Berlin premiul pentru cea mai bună strategie online din Europa. Campania a devenit în 2011 una dintre cele mai puternice cauze susţinute de cele mai importante branduri româneşti printr-un efort comun, un exemplu de asociere şi colaborare a mai multor companii (Dacia, Romtelecom, BCR, Paralela 45 şi Muzeul Ţăranului Român) la cel mai înalt nivel pentru atingerea unor obiective care generează un beneficiu real pentru publicul român şi nu numai. Fiecare actor al marketingului social - brand, agenţie sau ONG - percepe în felul său importanţa şi rolul comunicării în societate. Dar unindu-şi forţele îşi pot atinge obiectivele şi pot genera schimbări de comportamente care aduc binele social. Extra Info IAA Young Professionals este un program al International Advertising Association ce reuneşte tineri profesionişti sub 30 de ani sau studenţi în ani terminali, atraşi de pasiunea comună pentru domeniul marketingului şi comunicării. În intreaga lume, IAA YP înseamnă peste 1000 de membri, filiale în 12 ţări şi un proces activ de extindere în alte pieţe. Cele mai importante proiecte dezvoltate de IAA YP în Romania sunt Serile YP, GalerIAA, Midsummer Party, conferinţele Marketing Innovation şi B(rand) Yourself. Pentru mai multe detalii vă rugam să vizitaţi www.iaayp.ro.
|
||||
printeaza articol trimite unui prieten |
Articole asociate
- 17 Mai 2012 Philip Kotler, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti
- 14 Mai 2012 Brandstalk prezintă aplicaţia Aurasma
- 7 Mai 2012 TEMPO lansează a doua ediţie „TEMPOCRAŢII” – un program de internship de elită
- 26 Aprilie 2012 Cum se promovează Nissan pe Social Media
- 26 Aprilie 2012 Şcola IAA a lansat platforma de e-learning www.scoalaiaa.ro
Cele mai recente evenimente
- 22 Mai 2012 Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2012 – eveniment noctambul cu IQ ridicat
- 21 Mai 2012 Leo Burnett şi Evensys anunţă evenimentul Cannes Predictions
- 18 Mai 2012 Prima ediţie IAB MIXX Awards şi-a desemnat câştigătorii
- 16 Mai 2012 Gala Societăţii Civile va avea loc pe 28 mai, la Opera Naţională Bucureşti
- 11 Mai 2012 Pepsi şi Academia de Fotbal Gheorghe Hagi lansează proiectul Next 11
Agenda lunii
- Romanian EFFIE Awards 2012
International Advertising Association România şi Uniunea Agentiilor de Publicitate din România anunţă începerea înscrierilor pentru Romanian EFFIE Awards. Premiile EFFIE recompensează campaniile care au obţinut rezultate excelente bazându-se pe idei creative şi strategii inovatoare.
Pe 4 Iunie 2012 la ora 20:00 - Marketing 3.0, susţinut de Philip Kotler
Pe 1 iunie, la Ateneul Român, prof. Philip Kotler va susţine trainingul certificat „Marketing-ul prin valori” în cadrul unui eveniment adresat oamenilor de afaceri, managerilor şi profesioniştilor în marketing şi comunicare din toate industriile. Trainingul va aborda, printre altele, şi metode de îmbunătăţire a puterii brandului.
Pe 1 Iunie 2012 la ora 9:00 - Gala Societăţii Civile
Câştigătorii celei de-a zecea ediţii a Galei Societăţii Civile vor fi anunţaţi în cadrul festivităţii de premiere, care va avea loc în data de 28 mai, la Opera Naţională Bucureşti, începând cu orele 20.00.
Pe 28 Mai 2012 la ora 20:00






aboneaza-te

printeaza articol
trimite unui prieten

