În istoria tehnologiei apariţia ceasului e un moment de cotitură, o invenţie care nu e produsul unei cercetări ştiinţifice, cât rezultatul unor intuiţii meşteşugăreşti, pre-inginereşti (desigur, matematica are rolul ei).
Pentru Lewis Mumford, un celebru istoric al tehnologiei, orologiul mecanic este „maşina-cheie a epocii industriale moderne”, nu maşina cu aburi. A fost prima maşină automată precisă şi s-a răspândit in fiecare branşă din activitatea industrială ca un instrument fundamental. A permis echivalarea energiei investite în muncă cu perioada de timp, a dus la sincronizare, standardizare şi automatizare. Perfecţiunea sa, exactitatea şi controlul sunt caracteristici la care multe alte tehnologii aspiră.Dar cei care au inventat ceasul nu s-au gândit o clipă la utilizarea sa în câmpul muncii şi la rolul pe care îl va avea în dezvoltarea capitalismului.
În secolul XIII călugării căutau o metodă de a reglementa timpul rugăciunii şi a aduce membrii congregaţiei în biserică în acelaşi timp. Ceasul a ajuns să dea ritmul lumii moderne. Până la utilizarea sa publică (oare de ce toate bisericile creştinismului occidental au un ceas în turn care bate ora exactă în tot burgul?), oamenii aveau doar două categorii ale succesiunii: diurn şi nocturn.
Odată cu ceasul minutul şi ora intră în viaţa noastră. Şi nu vor mai ieşi niciodată. Exemplul ceasului este paradigmatic pentru invenţii. De foarte multe ori avem impresia că inovatorii aleg un design cu un scop foarte clar şi că nu facem decât să urmăm scopul lor. Este eronat să gândim aşa: invenţiile scapă din mâinile inventatorilor şi găsesc în societate utilizări diverse, uneori chiar contrare intenţiei iniţiale. Nu intenţia contează, ci utilizarea.
Legendă imagine: Ceasul-elefant, din manuscrisul arab Kitab fi ma'rifat al-hiyal al-handasiyya (Cartea cunoaşterii mecanismelor ingenioase, adică Automatele), 1206.
Pentru mai multe informaţii despre seminariile „Nexus” intraţi aici.
Sursa: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Al-Jazari_Automata_Elephant-Clock_1315.jpg