La cea de-a cincisprezecea ediţie a competiţiei simbol „World Draught Masters”, barmani şi clienţi din peste 28 de ţări din întreaga lume, inclusiv România, se vor întrece pentru a-şi demonstra măiestria în Ritualul celor nouă paşi de turnare a berii Stella Artois.
În România, fazele locale – semifinale – vor fi organizate în Bucureşti, Timişoara, Craiova şi Iaşi în data de 9 august şi în Cluj, Braşov şi Constanţa pe data de 10 august. Competitorii calificaţi în semifinale se vor întrece pe 20 august, la club Crush din Mamaia, pentru a fi desemnat barmanul care va reprezenta România la finala mondială din Argentina, care va avea loc pe 26 octombrie, la Buenos Aires.
“Aşteptăm cu nerăbdare competiţia „Stella Artois World Draught Masters” cu speranţa că, şi în acest an, România va face o figură frumoasă. Am dat deja o campioană mondială în 2006, avem deci precedentul creat în arta turnării perfecte. Sperăm ca un public cât mai numeros să-i încurajeze pe participanţi de-a lungul faimosului ritual în nouă paşi, atent urmărit şi cu stricteţe cântărit de juriul de specialişti”, a declarat Tiberiu Mercurian, Director de Marketing Bergenbier S. A.
Despre Ritualul celor nouă paşi de turnare Stella Artois:
1. Purificarea – Se foloseṣte un pahar Stella Artois tip potir proaspăt spălat şi bine clătit.
2. Sacrificiul – Se deschide cepul dintr-o singură mişcare rapidă şi se lasă să se scurgă primele picături de bere.
3. Alchimia Lichidă – Se ṭine paharul sub cep, fără a-l atinge, înclinat într-un unghi de 45°.
4. Coroana de spumă – Se lasă paharul în jos pentru a permite formarea naturală a coroanei de spumă .
5. Mutarea – Se închide cepul rapid şi se îndepărtează paharul de sub el pentru a nu lăsa ca picăturile de bere să cadă peste spumă.
6. Tăierea capului – În timp ce spuma se ridică şi trece peste marginile paharului, se îndepărtează delicat partea de deasupra cu un cuţit.
7. Curăţarea – Se curăṭă tapla şi părţile laterale ale paharului.
8. Judecata - Se măsoară grosimea corectă a spumei care trebuie să fie de două degete.
9. Ofranda – Se serveṣte paharul cu bere clientului pe un biscuite curat având grijă ca sigla să fie de fiecare dată orientată spre client.
Câṣtigătorul ediṭiei 2011 va deveni Ambasador Mondial al Stella ṣi va avea ocazia să împărtăşească pasiunea şi talentul său în turnarea berii cu aspiranţii „Draught Masters” de pe toate meridianele lumii. În august, Chris Myers, World Draught Master al ediţiei 2010, îşi va începe turneul global ca Ambasador Mondial al Stella Artois. Călătoria sa poate fi urmărită online pe www.stellaartois.com.
În România, competiţia „Stella Artois World Draft Master” se organizează din anul 1997. La ediţia din 2006, titlul mondial de „World Draft Master” a fost câştigat de românca Mihaela Joiţa. În 2009, evenimentul a avut loc la New York Public Library, iar finala mondială de anul trecut s-a ţinut în faimosul Old Billingsgate din Londra.
Mai multe informaţii despre competiţia Stella Artois - World Draught Masters 2011 se găsesc pe www.stellaartois.com.
Extra info
Istoria Stella Artois îşi are începuturile în anul 1366, în berăria Den Hoorn din Leuven, Belgia – situată în împrejurimile Buxelles-ului. Iniţial, această bere a fost creată pentru a sărbători Crăciunul şi a fost numită Stella (cuvântul latin pentru "stea") datorită excepţionalei sale limpezimi. Stella Artois are o aromă plăcută, uşor amăruie şi oferă o senzaţie de prospeţime la final, ceea ce îi conferă o notă distinctivă faţă de alte tipuri de bere lager din Europa. Stella Artois trebuie servită numai în paharele de tip potir special create pentru ea, care îi evidenţiază culoarea bogată şi aurie şi îi accentuează savoarea desăvârşită.
Bergenbier S.A. este unul dintre cei mai activi producători de bere de pe piaţa românească, ocupând poziţia a 3-a în industria locală a berii, conform datelor de retail audit MEMRB România. Bergenbier S.A. activează în România din anul 1994. Compania operează în prezent o unitate de producţie la Ploieşti iar echipa numără aproximativ 600 de angajaţi. Compania face parte din grupul StarBev, care mai cuprinde operaţiuni în alte 8 ţări din Centrul şi Estul Europei. Portofoliul companiei cuprinde mărcile locale: Bergenbier - cu sortimentele Bere blondă, Bere blondă fără Alcool, Nefiltrată din Grâu şi Fresh, Noroc şi mărcile internaţionale produse local: Staropramen, Stella Artois, Beck’s şi Löwenbräu. Alături de acestea, compania importă specialităţile belgiene Leffe şi Hoegaarden.