Newsletter
Aboneaza-te la Newsletterul IAA
Ca sa stii mereu tot ce misca in industrie.
Si ai sinteza direct in inbox.

aboneaza-te

RSS Feed
Afla imediat ce apare nou in "Interviuri"
Facebook
Like us on Facebook
Interviu - 12 Decembrie 2016
Georgiana Dragomir (Grapefruit): 'Anul acesta ne-am canalizat energia şi creativitatea în zona de proiecte inovative şi explorarea de tehnologii noi'

Georgiana Dragomir (Grapefruit): 'Anul acesta ne-am canalizat energia şi creativitatea în zona de proiecte inovative şi explorarea de tehnologii noi'

Georgiana Dragomir a devenit, la începutul acestui an, Managing Director la Grapefruit, agenţie de digital user experience. Georgiana lucrează de 8 ani la Grapefruit, unde a început ca Project Manager pentru clienţi precum Dacia, Renault, Philip Morris, NNDKP, Alevia, OTP Bank. Anul acesta a participat la MIT Global Entrepreneurship Bootcamp, programul ce te învaţă cum să-ţi deschizi o afacere de succes într-o săptămână.

IAA: Ce noutăţi aduce Grapefruit pe piaţa românească de digital?

G.D.: Grapefruit poate aduce multe noutăţi pe piaţa românească digitală, cum ar fi VR, AR, biometrie, însă, deşi piaţa se află într-o continuă creştere, am realizat în acest an că încă nu este pregătită pentru aceste soluţii speciale. Din păcate încă ne laudăm, noi industria, cu campanii promoţionale, bannere sau aplicaţii de Facebook. Şi pentru că aceasta este realitatea: deşi clasice, încă funcţionează bine. Probabil că mulţi încă spun: de ce să ne mai chinuim să propunem proiecte revoluţionare, atâta timp cât KPI-urile clienţilor sunt îndeplinite doar cu acest tip de proiecte?

Noi, la Grapefruit, ne dorim însă mai mult şi vrem să ajutăm la creşterea şi dezvoltarea pieţei, tocmai de aceea continuăm să propunem clienţilor soluţii inedite, inovatoare şi/sau rar folosite pe piaţa din România. Urmărim cu mare atenţie trendurile de la nivel internaţional şi facem tot posibilul să implementăm local soluţiile care simţim că se potrivesc pentru clienţii noştri.

Lucrăm la educarea pieţei şi în acelaşi timp suntem partenerul de nadejde al clienţilor noştri. Atu-ul nostru este că atunci cand ajungem în faţa unui client, ştim exact care este problema lui, ce îl doare şi de ce soluţie are nevoie. Ne facem temele ca nişte tocilari. Clienţii câştigaţi întotdeauna ne-au transmis feedback-ul că am avut cea mai bună strategie digitală propusă şi cel mai complex proces de reasearch. Dacă e să mă întrebi, acesta este cel mai mare diferenţiator faţă de competiţia noastră.

IAA: Pe ce v-aţi focusat mai mult în acest an?

G.D.: Anul acesta ne-am canalizat energia şi creativitatea în zona de proiecte inovative şi explorarea de tehnologii noi. Am început să lucrăm la un proiect de VR şi să contribuim la dezvoltarea de proiecte pe biometrie, dar nu pe piaţa locală. Vrem să intrăm anul viitor, împreună cu partenerii noştri şi pe piaţa din România. 

Ne-am focusat de asemenea pe produsul digital propriu care ne-a adus mari satisfacţii la nivel de echipă, dar şi efort consistent depus în zona de research, learning şi definirea bazelor unui start-up sănătos.

IAA: Ce dificultăţi ai întâmpinat ca managing director la Grapefruit?

G.D.: Dificultăţi întâmpin în fiecare zi, mai mici sau mai mari, însă rezolvându-le cu multă pasiune şi dedicare, nu mai intră în categoria dificultăţi. Totodată, ca orice manager, planurile de acasă sau de pe hârtie, nu sunt şi cele din realitate. Anul acesta unul dintre cele mai mari challenge-uri a fost mărirea echipei (suntem 21 de oameni, faţă de 14 anul trecut), pentru că noi avem un proces de recrutare complex şi puţini candidaţi ajung în ultimele etape. Ori renunţă ei pentru că îl consideră complicat, se sperie sau simt că nu sunt compatibili cu noi, ori nu sunt potriviţi pentru ceea ce ne dorim noi şi atunci nu se califică pentru urmatoarele etape.

IAA: Cum au resimţit clienţii voştri schimbările din acest an?

G.D.: Clienţii noştri nu pot fi decât fericiţi. Echipa s-a mărit, îi susţinem permanent şi le oferim servicii de cea mai înaltă calitate. 

Un feedback extrem de bun şi concret pentru noi a fost anul acesta caştigarea multor pitch-uri. Ne-am mărit anul acesta portofoliul cu cinci clienţi noi, iar de curând am primit vestea că am caştigat un client pentru următorii 3 ani şi că pregătirea şi prestaţia noastră au fost de departe impresionante pentru ei.

Georgiana Dragomir

IAA: În ce direcţie doreşti să duci agenţia în următorii ani?

G.D.: Chiar suntem în faza de definitivare a strategiei pe următorii ani şi prioritatea pe anul viitor va fi finalizarea produsului digital propriu, iar din 2018 scalarea acestuia la nivel internaţional.

Suntem în creştere continuă datorită clienţilor noi şi ne vom extinde echipa în continuare, iar pe parte de proiecte şi tip de clienţi, rămânem ca şi până acum, orientaţi către new technology şi dezvoltare intensă în zona aceasta. 

IAA: Ce te-a determinat să aplici la MIT Global Entrepreneurship Bootcamp?

G.D.: Au fost mai mulţi factori care m-au determinat să aplic, însă motivul principal a fost să învăţ cum să construiesc produsul digital Grapefruit. În plus, studiind mult ce se întâmplă la MIT, mi-am dorit să văd ce înseamnă antreprenoriat cu adevarat şi cum pot eu să cresc Grapefruit în România aşa cum îmi doresc.

IAA: Cum te ajută în prezent experienţa avută în Bootcamp?

G.D.: Bootcamp-ul aş putea spune că mi-a schimbat viaţa. Mi-a schimbat modul de gândire, de abordare şi înţelegere a business-ului, de gestionare a situaţiilor dificile, de comunicare cu echipa şi clienţii, dar şi de creştere diferită a propriilor copii. 

Am întâlnit la Bootcamp oameni minunaţi, însă m-au inspirat enorm 2 tineri, de 18 ani, care au realizat până la această vârstă fragedă cât nu au realizat unii într-o viaţă. 

Spre exemplu, Karan Jerath a primit premiul Young Scientist Award Intel pentru că a inventat un dispozitiv care opreşte scurgerile de petrol submarin, iar Keianna Cave, proaspat inginer chimist, tocmai a primit confirmarea de la decanul Universităţii din Michigan că îi va deschide propriul laborator pentru a dezvolta o moleculă inventată de ea. Şi au doar 18 ani. Mereu când fac ceva acum, mă gândesc cum pot schimba lucrurile astfel încât să fie memorabile şi ce aş putea să fac eu acum pentru copiii mei, ca să ajungă şi ei măcar să cunoască astfel de oameni minunaţi. 

IAA: Cui ai recomanda acest Bootcamp?

G.D.: Tuturor care vor o experienţă ce le va schimba viaţa atât profesional cât şi personal. Participanţii la Bootcamp au fost din toate domeniile (medici, antreprenori, contabili, programatori, sales, ingineri) şi din toate categoriile de vârstă. De la 18 la 50 de ani. Bootcamp-ul nu doar te învaţă cum să construieşti un start-up de succes în 24 de paşi, ci te învaţă business din toate perspectivele şi te trece prin toate stările existente posibile.

La Bootcamp ai ocazia să îţi testezi limitele şi să ţi le şi depăşeşti. 

sussus

  printeaza articolprinteaza articol     trimite unui prietentrimite unui prieten
Scrie parerea ta:
Nume:
Email:
http://   Website:
Comentariu:
Scrie in cifre numarul din imagine
Cod verificare