Presa - Oglinda timpului nostru

Care sunt domeniile de interes sporit şi de ce crezi că acolo este o aglomerare de titluri?
Teodora Migdalovici: Cum spuneam, politic, economic şi monden. Interesul pentru zona politică e perfect explicabil: e vorba de influenţă şi putere. Exact aceeaşi explicaţie funcţionează şi pentru zona economică. Cât despre zona de monden, discutăm despre gustul autohton pentru a vedea şi a fi văzut. Pentru a provoca şi a fi provocat. Conversaţia de palier între gospodine, operând în imobilul românesc tradiţional şi îndelung invocată în “Ghidul nesimţitului”, e sublimată în ceea ce se cheamă, cu pretenţii, publicaţie mondenă sau / şi glossy. Între publicaţiile autentice de stil şi de avangardă şi cele de gossip se află adesea un strat gros de publicaţii intermediare, un fel de pupe – nici omizi, nici fluturi - dar întocmai pe gustul audienţei medii, fără mari repere de stil în istoria personală, dar cu ambiţie şi aflată într-o continuă reinventare.
În momentul de faţă cred că sunt puţine arii rămase descoperite. De la monden la politic, de la economie la publicaţii dedicate resurselor umane, piaţa e acoperită şi, pe alocuri, supra-aglomerată.

Care ar fi pasul următor?
Teodora Migdalovici: Ridicarea standardelor şi invitaţia la nişe, la experimente, la aparente excentricităţi. Bunăoară Re: publik sau Omagiu sunt două reviste- concepte sofisticate şi atipice, provocatoare în scriitură, curajoase în layout, atente la profilul investitorului de publicitate. Aplauze.
Pe zona de business mă topeam pe vremuri, ca atâţia altii, după BMG şi cine ştie ce reinventări ne rezervă 2007. Astăzi apreciez independenţii The investor, The businessman’s. Ca nouă apariţie mi se pare interesantă The Marketer şi-o recomand cu căldură.

Cum poate face un publisher diferenţa între revista lui şi cea a concurenţei directe?
Teodora Migdalovici: Prin scriitură. Prin layout. Prin echipă. Sunt “condeieri-star”, care recomandă de la sine. Sunt o garanţie că vor fi citiţi şi-odată cu ei, şi publicaţia (vezi cazul Tolontan). Plecarea unora, înseamnă pierderea unui număr însemnat de cititori (vezi Pro Sport-ul de-acum câţiva ani). Şi aşa măsori succesul unor oameni, iar la un astfel de fenomen am asistat astă vară, pe zona revistelor sofisticate, pentru femei. După cum plecarea altora, poate înseamna foarte bine o redesenare a conţinutului şi filosofiei editoriale şi câştigarea unui număr însemnat de cititori. Faci diferenţa prin felul în care revista e comunicată publicului şi deopotrivă advertiserilor.
Prin chipul şi isteţimea managementului. Cu tot dragul pentru Cosmo, respectiv pentru Sanoma, voi avea mereu reverenţe adânci pentru managementul de la Edipresse. Cu toată admiraţia pentru pozitionarea Tango şi sloganul său cu nerv, prefer chipul în care se comunică, urbano-european, ritmat şi surprinzător – Tabu.
La Unica îmi plac grilele de lectură pentru persoanele intervievate, deci creuzetul redacţional. Descopăr mereu personaje atipice, puţin cunoscute dar cu poveşti atât de consistente. În materie de diferenţiere, câte redacţii, atâtea obiceiuri.
Uite Cotidianul. Comunicarea agresivă şi plină de ifose, era la începuturi fragil susţinută în plan concret şi confirmată editorial. Aveam multă formă şi puţin fond. Nu e suficient să te auto-declari intelectual, ar trebui să-i laşi pe cititori să-ţi pună o atare etichetă. Interesant este cum totuşi, cu o direcţie limpede în minte, echipa de la Cotidianul oferă astăzi tot mai mult ceea ce în urmă cu doi ani era doar aspiraţie, promisiune.
La Gândul - favoritul meu - au stat lucrurile invers. Există conţinut la începuturi şi o direcţie clară, acum e în redesenări continue. Din păcate, nu e prea bine recomandat dincolo de pagina de ziar. Gândul a avut parte de o echipă extraordinară atunci când layout-ul ziarului şi logo-ul au purtat semnătura Grapefruit, cu toata schisma preluării, au (încă) o echipa interesantă pe zona editorială, dar cine se ocupă de comunicarea lor tradiţională nu reuşeşte să “simtă brandul“ deloc. Printurile auto-promo nu se ridică la înălţimea conţinutului editorial nici până la genunchiul broaştei. N- au strălucire, n-au miez, nu sunt, vorba numelui, GÂNDite. Prestaţiile publice ale vârfurilor de lance de la Gândul –începând cu CTP şi terminând cu Adrian Ursu – au, bunăoară, effect PR-istic infinit mai mare decât rezultatele comunicării pe print. E fantastic potenţialul de declinare în acte de comunicare ale Gândului. La fel şi ale Adevărului. Din nefericire, sunt perfect neexploatate. Satiricon, ca idee, ca nume, ca promisiune, iarăşi e interesant. Din păcate, editorial e încă embrionar, iar la capitolul declinare în evenimente sau în comunicare tradiţională n-am văzut nimic consecvent deocamdată.