Newsletter
Aboneaza-te la Newsletterul IAA
Ca sa stii mereu tot ce misca in industrie.
Si ai sinteza direct in inbox.

aboneaza-te

RSS Feed
Afla imediat ce apare nou in "Interviuri"
Facebook
Like us on Facebook
Interviu - 9 August 2011
Simona Dan: „În noua ordine, vorbim despre creiere, nu despre forme.”

Simona Dan: „În noua ordine, vorbim despre creiere, nu despre forme.”

Simona Dan, fondatoarea salonului independent The 88 Keys ce oferă consultanţă în comunicare şi servicii de training, crede că „digitalizarea şi modificarea comportamentului de consum media, a dus la transformarea formulei de succes în PR”.

de Floriana Scânteie
„Pe de altă parte, clienţii au nevoie imperios de costuri scăzute şi de eficienţă crescută.”, spune Dan, care a desfăşurat de la începutul acestui an servicii de consultanţă în comunicare şi training pentru companii din industria medicală, retail, research, FMCG, centre de afaceri, ONG-uri etc.

În urma experienţei academice numită The Berlin School of Creative Leadership şi a lucrului practic în domeniul comunicării timp de 10 ani, Simona Dan a pus bazele „primei reţele fluide de experţi în comunicare din România”, bazându-se pe observarea comportamentului consumatorilor şi a companiilor, dar şi a tendinţelor din piaţă, care se schimbă mai uşor şi mai repede decât până acum.

IAA.ro: Care este cea mai mare problemă a industriei de comunicare şi PR, aşa cum o vezi acum, din postura de antreprenor şi consultant în comunicare?
Simona Dan:
În agenţiile tradiţionale, joburile sunt repartizate la specialiştii “in house” din raţiuni de eficientizare costuri, standardizare producţie etc. Adeseori însă, această practică uzuală crează şi o limitare în sensul că un strateg nu va propune altceva decât capabilităţile de care dispune agenţia. Clientului nu-i pasă dacă un specialist lucrează pentru o agenṭie, ci îi pasă ca un specialist să lucreze pentru el. Jobul nu mai e un loc unde să te duci, ci un lucru pe care îl faci.

IAA.ro: Care este soluţia ta la această problemă?
Pentru a rămâne relevant în acest business, e nevoie să lărgim competenţele şi să avem input pe tot lanţul valorii, de multe ori cu specialişti care nu se găsesc în agenţie. Ca rezultat al digitalizării şi al modificării comportamentului de consum media, formula de succes în PR s-a transformat. Consumatorul nu mai vrea să audă megafonul aceleiaşi ştiri care acumulează zeci de mii de OTS-uri (opportunities to see), nu-i mai pasă prea tare nici de mesaj, nici dacă produsul îi este vândut în mod direct sau altfel. Tot ce-l interesează e dacă un brand este suficient de curajos să-l asculte şi să lege o relaţie cu el.

IAA.ro: Care este fundamentul unei astfel de relaţii?
Fundamenul relaţiei este încrederea construită prin credibilitate, siguranţă, familiaritate. Acele branduri care vor obţine un coeficient de încredere mai ridicat, vor putea stabili o relaţie solidă cu consumatorul. În noua ordine, vorbim despre creiere, nu despre forme. Iar creierele şi ideile disruptive vin de la experţi integraţi în proiecte în funcţie de rezultatele care îi recomandă ca fiind cei mai buni pentru acel job.

IAA.ro: Care sunt tendinţele pe care le observi pe piaţă?
Pe fondul accentuării tendinţei companiilor de a investi în programe coerente de dezvoltare şi de management al talentelor, piaţa de training a înregistrat o creştere de 25 - 30% în ultimii ani. De asemenea, serviciile de consultanṭă în comunicare se află pe un trend ascendent.

În ceea ce priveṣte noul marketing etos, cred că cuvintele de ordine sunt specializare, dinamism, eficienṭă. În domeniul comunicării, noile mantras s-ar traduce cam aṣa: 1. Dacă o ṣtire e importantă atunci ea îṣi va găsi cititorul ṣi nu invers; 2. Povestea se spune acum în 140 de caractere; 3. Opinia consumatorului este cea mai valoroasă contribuṭie pe care acesta o poate avea pentru creṣterea unui brand; 4. Conversaṭia se derulează din faṭa unui calculator sau a unui telefon mobil la fel de mult ca prin întâlnirea face to face; 5. Consumatorii aṣteaptă ca altcineva să le facă agenda de discuṭie cu prietenii. Nu mai au timp să ambaleze informaṭia ṣi se asteaptă să le fie livrată într-un limbaj ṣi o formă pe care să le poată prelua cu uṣurinṭă într-o conversaṭie.

IAA.ro: Cu toate acestea, în general, programele de training nu au mers foarte bine în ultimii doi ani...
Companiile preferă serviciile personalizate faţă de cele standard, pentru a le integra în cadrul programelor de educare şi perfecţionare a angajaţilor cu potenţial. Astfel, companiile aleg să-şi pregătească sau să-şi perfecţioneze proprii angajaţi, care au fost avansaţi în poziţii cheie şi au nevoie să relaţioneze eficient cu alţi clienṭi, mass media sau pur şi simplu au nevoie să-şi îmbunătăţească abilităţile de comunicare. The 88 Keys oferă o gamă variată de trainiguri, precum Leaders on stage, One men orchestra, Storytelling, Facing the enemy etc, prin care clientul are acces la o experienţă de învăţare completă: parte teoretică, secţiunea practică, cu rezultate imediate în activitatea de zi cu zi, şi sesiuni de antrenament după curs cu asistenţă din partea trainer-ului.

IAA.ro: Cât de important este în acest nou context reputaţia trainerului care susţine aceste cursuri, cantitatea de informaţii noi şi posibilitatea ca participanţii să aplice cât mai curând ceea ce au învăţat, pentru return on investment?
Din evaluările făcute, decizia de participare se ia în funcṭie de temă, metoda de predare, reputaṭia trainerului, monitorizarea rezultatelor post ṣcolarizare, gradul de inovaṭie al conṭinutului, aplicabilitate etc. Reputaṭia trainerului are o pondere între 30 ṣi 50 % în funcṭie de alegere.

IAA.ro: Deci, în momentul înfiinţării agenţiei The 88 Keys, ţi-ai dorit să serveşti anumite nevoi ale clienţilor, care nu reuşeau să fie satisfăcute. Ce s-a schimbat în comportamentul clienţilor?
Ideea creării The 88 Keys a venit, într-adevăr, de la două întrebări pe care le-am auzit foarte des de la clienţi în ultimii ani: „ce rezultate puteţi garanta?” şi „cum se va reflecta această investiţie în business?”. Aceste cerinţe veneau de la două realităţi evidente pentru oricine voia să ţină ochii deschişi: digital şi bani. Digitalizarea şi tehnologizarea creează noi oportunităţi în rândul consumatorilor şi integrează modele diferite de gândire, de parteneriat, de comunicare. Pe de altă parte, clienţii au nevoie imperios de costuri scăzute şi de eficienţă crescută. Plecând de la aceste insight-uri, am ales un model de business care constă într-o reţea fluidă de specialişti legaţi între ei prin abilitatea de a inova, a crea şi a evolua într-o structură care să rezolve cel mai eficient problema clientului.

IAA.ro: Cât de mult te-a influenţat şi ajutat experienţa Berlin School of Creative Leadership în conturarea acestei idei de antreprenor?
Berlin School a reprezentat pentru mine Armaggedon-ul. Recomand această „coliziune” oricărui om ca fiind una definitorie, atât în plan personal, cât şi profesional. E o experienţă totală pentru formarea unui om de business. Am urmat această şcoală în etapa de maturitate profesională. Astfel că experienţa practică acumulată a fost completată cu o serie de cunoştinţe foarte valoroase în materie de business.
sussus

  printeaza articolprinteaza articol     trimite unui prietentrimite unui prieten
GARAOIU LUCIA
22 Iunie 2015, 15:55
felicitari Simona luci
replique montre
25 Decembrie 2015, 09:49
Simona Dan: "Dans le nouvel ordre, nous parler de cerveaux, pas les formes.
Scrie parerea ta:
Nume:
Email:
http://   Website:
Comentariu:
Scrie in cifre numarul din imagine
Cod verificare