Newsletter
Aboneaza-te la Newsletterul IAA
Ca sa stii mereu tot ce misca in industrie.
Si ai sinteza direct in inbox.

aboneaza-te

RSS Feed
Afla imediat ce apare nou in "Interviuri"
Facebook
Like us on Facebook
Share on Facebook   printeaza articolprinteaza articol     trimite unui prietentrimite unui prieten
Interviu - 22 Iulie 2011
Stroe:

Stroe: "Social media trebuie să devină parte integrată din strategia de creştere"

Ştefan Stroe, strategic planner independent, a mizat încă de la sfârşitul lui 2009 pe potenţialul de dezvoltare al social media. Astăzi, reţeaua “Online Brand Ambassadors®” creşte şi atrage atenţia tot mai multor companii interesate de buzz pe internet, după ce advertiseri precum Coca Cola, Dacia sau Rangali au apelat la serviciile specialiştilor în conversaţii.

de Floriana Scânteie
Totuşi, deşi "dezvoltarea digitală a dat de lucru unui nou segment de furnizori, suntem o piaţă în forma incipientă, cu o evoluţie dezorganizată şi fără reguli sau coduri etice", crede Ştefan Stroe. Este, însă, o piaţă cu mult potenţial, despre care ne vorbeşte Ştefan Stroe în continuare, în acest interviu.   

IAA.ro: Ce mai face Ştefan Stroe zilele astea? Te-am văzut la multe evenimente ale industriei, ne poţi da mai multe detalii despre activitatea ta de când lucrezi pe cont propriu?
Ştefan Stroe:
Cine ma cunoaşte, ştie că sunt într-un moment de explozie profesională şi de consum de energie fără precedent. Mi-am propus foarte mult în 2010 - 2011 şi sunt bucuros de ceea ce am realizat. Acum, de exemplu, am în derulare trei categorii de proiecte: strategii de comunicare, dezvoltarea serviciului “Online Brand Ambassadors®” (marketing conversaţional), iar în paralel am iniţiat organizarea primei ediţii a Nopţii Bibliotecilor, o idee pe care am lansat-o public anul trecut pe Facebook.

Cum se împacă activitatea ta de strateg independent cu restul activităţilor pe care le desfăşori? Cât de greu este să fii antreprenor şi să desfăşori mai multe activităţi simultan?
Sunt în primul rând un specialist în strategic planning, lucru pe care îl constat la fiecare final de trimestru, când centralizez facturile pe firmele mele. Activitatea de antreprenor însă nu este doar “ceva nou” faţă de lucrul în agenţii, ci este o cu totul şi cu totul altă lume, pentru că sunt atât manager - administrator, preşedinte de ONG, angajat, consultant şi profesez la Facultatea de Marketing. Astfel, ceea ce realizez în prezent este mult mai sofisticat decât oricare din poziţiile ocupate în trecut în agenţii, în special datorită varietăţii îndatoririlor.

Care sunt câteva proiecte în care te-ai implicat şi care sunt clienţii tăi acum?
Anul acesta am realizat strategia de comunicare a campaniei Delaco 2011, lucrând cu agenţia Odyssey. De asemenea, am generat word-of mouth prin Online Brand Ambassadors® pentru branduri importante precum Dacia, Tnuva sau Kraft Foods, lucrând direct cu clienţii sau prin agenţii precum iLeo sau Graffiti/BBDO. Iar un proiect combinat de strategie + word-of-mouth online este popularizarea în România a produsului 2pi (a se citi “to pee”), unde colaborez cu partenerul meu creativ, Alex Icodin (Open View Studio), precum şi cu o agenţie de media importantă.

Ce ne poţi spune, ca strateg, despre importanţa social media în mixul de marketing?Social media nu mai este o necunoscută pentru clienţi îmcă de acum un an. Concomitent cu dezvoltarea soluţiilor de comunicare social media în România s-a înmulţit şi numărul de furnizori de profil, cum s-a văzut în Digital Marketing Report 2011. Cea mai mare provocare în prezent a branşei rămâne însă măsurarea ROI, unde nu s-a remarcat încă niciun specialist român. Când cifrele şi studiile de caz vor arăta eficienţa comparativă a social media, mult mai mulţi clienţi vor miza pe acest mediu.

Care este sfatul tău pentru clienţi / companii în ceea ce priveşte alocarea de bugete pentru promovarea în social media? Care este reacţia clienţilor acum, înţeleg rolul social media, sunt interesaţi să investească, înţeleg beneficiile pe care le are începerea unei conversaţii cu consumatorii?
Sfatul meu este să se uite întâi în statisticile de consum online în relaţie cu strategia de creştere din planul de marketing. Dacă sunt segmente tinere pe care le vizează în următorii ani, iar produsul / serviciul este unul cu mare trecere la public, social media trebuie să devină parte integrată din strategia de creştere. Cei care investesc în social media au făcut-o în principal prin 3 căi de convingere: implementarea campaniei în altă piaţă, verificând datele statistice sau urmărind studiile de caz ale unor concurenţi importanţi. Totuşi, trebuie luat în calcul faptul că Facebook s-a aglomerat foarte mult, iar blogurile active sunt în cădere libera, scăzând lunar chiar cu rate de două cifre.

Tu colaborezi pe diferite proiecte cu multe agenţii de publicitate/digitale şi clienti. Care este rolul tău, cum reuşeşti să te poziţionezi şi să aduci new business pentru afacerea ta, atâta vreme cât agenţiile, cât şi companiile tind să se specializeze pe comunicare online inhouse?
New business-ul meu de consultant se bazează pe relaţii de durată. Nu sunt un “gigolo publicitar”. De exemplu, am un contract pe servicii de strategie contextuală cu o agenţie de media de mai bine de 10 luni. Concomitent, am o relaţie de consultanţă de un an şi jumătate cu unul dintre cei mai mari advertiseri din România, care are capital social de 100 milioane de lei şi cu care colaborez prin două firme, unul pe servicii de strategie de brand, iar pe altul pe servicii de promovare online. Pentru toţi ţin să fiu acel strateg-cercetator-creativ care le oferă soluţii de creştere a business-ului sau equity-ului când au nevoie. 

Cum vezi viitorul publicităţii şi adaptarea agenţiilor la ceea ce unii numesc “noua publicitate” – prin discuţii, prin social media, şi mai puţin prin metode tradiţionale?
Viitorul este digital, indiferent de mediu: Presă, TV, cinematografie. De aceea am creat şi am lansat marca şi specializarea de “Online Brand Ambassadors” (OBA) în 2010 şi am propovăduit utilitatea “marketingului conversaţional” concomitent cu explozia Facebook de la 300 mii de conturi la 3,5 milioane în România. Dezvoltarea digitală a dat de lucru unui nou segment de furnizori, însă suntem totuşi o piaţă în forma incipientă, cu o evoluţie dezorganizată şi fără reguli sau coduri etice.

Extra info

Ştefan Stroe este strategic planner independent din 2010, de când a părăsit agenţia Grey, după mulţi ani lucraţi în planning în cadrul unor agenţii precum Leo Burnett, Starcom Mediavest şi Grey Worldwide.

Totodată, Stroe este unul din membrii fondatori ai Account Planning Group România şi este Cadru Asociat la Facultatea de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, anterior predând 3 ani şi în cadrul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.
sussus

  printeaza articolprinteaza articol     trimite unui prietentrimite unui prieten
Scrie parerea ta:
Nume:
Email:
http://   Website:
Comentariu:
Scrie in cifre numarul din imagine
Cod verificare
 
Agenda lunii
  • Romanian EFFIE Awards 2012
    International Advertising Association România şi Uniunea Agentiilor de Publicitate din România anunţă începerea înscrierilor pentru Romanian EFFIE Awards. Premiile EFFIE recompensează campaniile care au obţinut rezultate excelente bazându-se pe idei creative şi strategii inovatoare.
    Pe 4 Iunie 2012 la ora 20:00
  • Marketing 3.0, susţinut de Philip Kotler
    Pe 1 iunie, la Ateneul Român, prof. Philip Kotler va susţine trainingul certificat „Marketing-ul prin valori” în cadrul unui eveniment adresat oamenilor de afaceri, managerilor şi profesioniştilor în marketing şi comunicare din toate industriile. Trainingul va aborda, printre altele, şi metode de îmbunătăţire a puterii brandului.
    Pe 1 Iunie 2012 la ora 9:00
  • Gala Societăţii Civile
    Câştigătorii celei de-a zecea ediţii a Galei Societăţii Civile vor fi anunţaţi în cadrul festivităţii de premiere, care va avea loc în data de 28 mai, la Opera Naţională Bucureşti, începând cu orele 20.00.
    Pe 28 Mai 2012 la ora 20:00