![]() |
printeaza articol trimite unui prieten |
Thomas Achelis despre Romanian PR Award: "Am văzut multe idei bune"Romanian PR Award a reuşit să atragă cu aproximativ 40% mai multe înscrieri în competiţie faţă de anul trecut, potrivit declaraţiilor lui Thomas Achelis, Preşedintele Forum for International Communication, organizatorul evenimentului.de Floriana Scânteie
IAA.RO: Cum vi s-au părut conferinţele acestei ediţii a Romanian PR Week în comparaţie cu cea de anul trecut?
Thomas Achelis: Vă spun foarte sincer, după ce s-a încheiat ediţia de anul trecut, am stat să ne gândim dacă mai organizăm ediţia de anul acesta din mai multe motive: stressul asupra echipei care se ocupă de organizarea evenimentului este foarte mare, iar criza globală a afectat pe toată lumea. Într-un final, ne-am hotărât să organizăm şi ediţia de anul acesta, chiar dacă era evident încă de pe atunci că nu vom putea atrage la fel de multe sponsorizări ca până acum. Ne-am decis să ducem mai departe brandul şi să organizăm evenimentul, chiar dacă la scală mai mică. Şi, în mod surprinzător, am avut cu 41% mai multe înscrieri în competiţie faţă de anul trecut şi foarte mulţi oameni şi-au exprimat interesul de a participa la aceste evenimente. E adevărat că anii trecuţi a fost mai multă lume în sală, dar nu am putut invita foarte multă lume free. Eu cred că a fost o ediţie mai bună decât anul trecut, dezbaterile au fost mai interesante, iar prezentările au fost mai bune. Sunt mândru de reuşita acestui eveniment, datorat în mare parte participării colegilor mei de renume internaţională. Aveţi vreo explicaţie pentru faptul că numărul de înscrieri a fost mai mare anul acesta? Nu pot să-mi explic de ce au fost mai multe înscrieri. Poate pentru că au fost mai multe campanii de PR decât de advertising anul acesta? Poate pentru că a derula o campanie de PR e mai ieftin decât una de advertising? Astea sunt prostii! E nevoie întotdeauna şi de marketing, şi de advertising, şi de PR! Nu se pot compara între ele, pentru că instrumentele sunt total diferite. E adevărat că trebuie să transporţi o mare parte din responsabilităţi dintr-o parte într-alta, însă în advertising se face apel la sentimente, la emoţii, în timp ce PR-ul oferă informaţie. Ca membru al juriului, cum vi s-au părut campaniile înscrise în competiţie? Sistemul de jurizare este foarte clar şi transparent. Am cerut ca toate campaniile înscrise să aibă un rezumat de 1.000 de cuvinte şi apoi am urmărit dacă se respectă următoarele: dacă e clar expusă tema, dacă cercetarea este riguroasă, cum a fost făcut planningul, implementarea, evaluarea, rezultatele, nivelul de creativitate. Fiecare din cele 6 categorii acumulau 20 de puncte, deci o campanie ideala ar fi trebuit să acumuleze 120 de puncte, ceea ce nu s-a întâmplat. Fiecare campanie a fost citită de minimum şase membri ai juriului, din care doi străini, pentru că aceştia nu cunosc dedesubturile de pe plan local. Vi s-au părut mai inovatoare campaniile de anul acesta? Nu aş putea spune că sunt mai creative sau mai inovatoare decât campaniile din anii trecuţi. Însă cred că în România e mai mare nivelul de creativitate şi de inovare decât în Germania, de exemplu, unde lumea PR-ului e mai conservatoare. Unde e spiritul, unde este ideea aceea strălucită din spatele unei campanii? Aici am văzut multe idei bune. Însă categoria la care se puteau înscrie în competiţie cu lucrări juniori, oameni cu vârsta de până în 25 de ani, anul acesta nu a produs nimic deosebit, spre deosebirii de anii trecuţi, când campaniile au fost foarte creative. Cum vedeţi dezvoltarea domeniului de PR din România? Există şi aspecte mai puţin plăcute ca urmare a acestei dezvoltări? Cred că e bine că domeniul de PR s-a dezvoltat şi că antreprenorii şi directorii de agenţii români au înţeles cât de mult contribuie PR-ul la succesul unei companii. Un aspect negativ mi-e greu să găsesc, poate doar că s-a înteţit competiţia. Cum va schimba criza PR-ul? Criza va falimenta multe agenţii de PR mici şi mijlocii, chiar şi unele mai mari, pentru că uneori nu ai fondurile necesare pentru a susţine afacerea. Aşa s-a întâmplat şi în Germania. Creativitatea are de suferit, în acest context? Cred că reducerea multor bugete va fi compensată de mai multă creativitate în campaniile de PR. O campanie de PR de succes nu trebuie să aibă în spatele ei un buget mare, ci idei şi abordări creative. Cred că creativitatea va avea de câştigat tocmai datorită micşorării bugetelor. Ce a diferenţiat de restul participanţilor agenţia care a câştigat marele trofeu, The Practice? E foarte simplu de răspuns, pentru că procesul de jurizare a fost 100% transparent, aşa cum v-am spus. Pentru orice campanie care a primit un premiu de aur s-au acordat 10 puncte. Pentru un premiu de argint s-au dat 5 puncte, iar pentru o nominalizare s-au acordat 4 puncte. Dacă o agenţie a înscris mai multe campanii care au fost premiate, atunci ea a câştigat mai multe puncte. Extra info Deţinând o experienţă în PR de peste 30 de ani, Thomas Achelis este în prezent preşedintele Forum for International Communications, co-fondatorul IQPR (Institutul pentru Calitate în Relaţii Publice), membru al Asociaţiei Internaţionale de Relaţii Publice (IPRA) şi membru de onoare al Asociaţiilor de PR din România şi Rusia. Thomas este membru şi al Institutul Britanic de PR (Chartered Institute of Public Relations), iar timp de 11 ani, în perioada 1995-2006, a exercitat funcţia de preşedinte al CERP (Confederation Europeenne des Relations Publiques) care cuprinde nu mai puţin de 25 de asociaţii europene de PR. De numele lui se leagă chiar Romanian PR Award, competiţia naţională de relaţii publice pe care a iniţiat-o în 2003, an în care a înfiinţat la Bucureşti fundaţia Forum for International Communication care derulează în prezent proiectele: Romanian PR Week/ Romanian PR Award, CSR Romania, proiectul editorial PR Romania şi o cercetare naţională de etică în PR în parteneriat cu prestigiosul Institute for Public Relations.
|
||||
printeaza articol trimite unui prieten |
Articole asociate
- 25 Ianuarie 2012 Companiile, ONG-urile şi politicienii susţin reglementărea prin lege a activităţii de lobby
- 19 Ianuarie 2012 Continuă drumul către succes, prin înscrierea în programul Executive MBA 2012 al ASEBUSS
- 12 Decembrie 2011 IAA România organizează masa rotundă pe tema:"Principiile legii concurenţei şi aplicarea lor corectă în asociaţiile profesionale"
- 5 Decembrie 2011 Vodafone a lansat primul joc online produs 100% în România
- 14 Noiembrie 2011 Au început cursurile celor două module din programul de “Formare profesională continuă pentru angajaţi şi manageri din domeniul comunicare, publicitate, marketing”
Cele mai recente interviuri
- 25 Ianuarie 2012 Cum se văd reconstrucţia şi redesign-ul de brand din culisele festivalului Transform Awards 2012
- 20 Ianuarie 2012 Maia Novolan: "Site-urile cu versiuni adaptate la formatul device-urilor mobile vor fi “un must” pentru orice companie care se respectă"
- 25 Noiembrie 2011 Ioana Mănoiu: „Public relations în anul 2011 este public engagement”
- 11 Noiembrie 2011 Lucia Antal, ARMA: “Am trecut de la situaţia în care puterea era deţinută de staţiile TV la situaţia în care puterea este deţinută de către creatorii de conţinut şi de către consumatorii de conţinut video”
- 21 Octombrie 2011 Bogdan Naumovici: „Competiţia este mult mai productivă decât pacea”
Agenda lunii
- Paleofuture, retrofuture şi no-future
Cele mai multe dintre inovaţiile de azi au fost gândite în urmă cu un deceniu, un secol şi chiar un mileniu în urmă. Înainte de internet a fost memex, înainte de viitor a fost romanul de anticipaţie, înainte de deadline s-a inventat ceasul. Un atelier despre apariţia timpului raţional şi lumii moderne, cele cinci revoluţii industriale, evoluţia tehnologiei, maşini electrice, trenul atmospheric. Despre viitorul care nu a fost şi viitorul care nu va fi niciodată se va vorbi in cadrul atelierului "Nexus" care va avea loc la IAA House din Calea Victoriei, nr. 126, et. 3, Bucuresti.
Pe 29 Februarie 2012 la ora 18:00 - Digital Marketing Forum
Ediţia din acest an a Digital Marketing Forum reuneşte la hotel Crowne Plaza Bucureşti specialişti locali şi internaţionali, care vor vorbi despre noile tendinţe şi experienţe globale. Aceştia vor aduce cu ei expertiza pieţelor avansate de comunicare online, publicitate şi strategie media.
Pe 22 Februarie 2012 la ora 9:00 - Online PR Boot Camp
Online PR Boot Camp este un training intensiv de 2 zile de social media şi online PR pentru comunicatori, organizat de Evensys. Evenimentul îşi propune să ofere un bagaj de cunoştinţe de bază despre noile medii de comunicare şi să dezvolte abilitatea de a realiza o strategie social media corectă, folosind tactici specifice. Evenimentul va avea loc pe 16 si 17 februarie la Capital Plaza, Bucuresti.
Pe 16 Februarie 2012 la ora 9:00






aboneaza-te

printeaza articol
trimite unui prieten

