![]() |
printeaza articol trimite unui prieten |
![]() Florin Langa: Anexa la ce înveţi în cărţi despre publicitateJunior Copywriter-ul de la Saatchi& Saatchi reia seria de opinii dedicate juniorilor în comunicare, reconstituind drumul către departamentul de Creaţie.de Florin Langa
La sfârşitul anului trecut, chiar de ziua mea, mă îndreptam spre dentist cu gândul că o durere intensă, dar de scurtă durată este de preferat uneia moderate, însă prelungite. Parcă special pentru a mă scoate din astfel de gânduri, primesc un telefon de la Saatchi în care mi se spunea că dacă îmi doresc job-ul de copywriter pentru care aplicasem, să mă prezint a doua zi la interviu. Vestea a sosit că un cadou şi, dintr-o dată, oamenii în halate albe nu mi s-au mai părut atât de negri.
M-am bucurat să fiu acceptat în departamentul de Creaţie al unei agenţii importante, mai ales că nu aveam experienţă decât din internship-uri şi diverse job-uri temporare sau part-time. Bineînţeles că a trebuit să trec printr-o perioadă lungă de probă, iar la început am primit sarcini mărunte şi nu tocmai satisfăcătoare, dar rostul acestora a fost să mă ajute să învăţ. Să fii junior înseamnă atât să înveţi, cât şi să te convingi (sau nu) că ceea ce lucrezi este ceea ce ţi-ai dorit. Mie mi s-a infiltrat ideea că vreau să lucrez în publicitate în timpul liceului, s-a răspândit în timpul facultăţii (Comunicare şi Relaţii Publice la SNSPA), iar acum a devenit diluviu pentru că am ajuns acolo unde mi-am dorit. Se spune că la şcoală suntem intoxicaţi cu prea multă teorie şi nu suntem pregătiţi pentru practică. Adevărul este că ambele sunt necesare pentru a scrie reclame, dar nu suficiente dacă vrei să lucrezi cu plăcere în publicitate. În facultate îţi poţi îmbunătăţi cultura generală şi te antrenezi constant să găseşti soluţii şi conexiuni inedite, dar într-o agenţie deprinzi anumite practici şi înveţi câteva lucruri esenţiale. Înveţi că este bine să te împrieteneşti cu oamenii din agenţie, nu numai pentru că vei fi ajutat şi din când în când poţi obţine o amânare a deadline-ului, ci şi pentru că petreci destul de mult timp la serviciu şi ai nevoie să socializezi. Înveţi să demontezi miturile despre publicitate, atât cele strălucitoare, cât şi cele menite să sperie. Înveţi să nu te ataşezi prea mult de ideile tale pentru că s-ar putea ca alţii mai experimentaţi să nu fie de aceeaşi părere sau pentru că există căi mai sigure de a vinde, chiar dacă mai neinteresante. Înveţi cum să-ţi împarţi timpul liber, uneori prea puţin, doar pentru ce este mai important în viaţa ta. În fine, înveţi că dacă îţi place cu adevărat ceea ce faci, treci mai uşor peste momentele tensionate de care vorbeam la început, iar proiectele iniţial negre trec prin tot spectrul de culori.
|
||||
printeaza articol trimite unui prieten |
Articole asociate
- 29 Aprilie 2013 Marketing Research Conference 2013 – Shopper marketing: 15 și 16 mai
- 18 Aprilie 2013 Pe 17 aprilie, cursanţii modului I şi II au avut festivitatea de absolvire a cursurilor de marketing şi comunicare
- 17 Aprilie 2013 „Când ești la volan, sms-urile sunt mai periculoase decât alcoolul”, o campanie de conștientizare semnată de Toyota România și Saatchi
- 21 Martie 2013 Grupul Centrade Saatchi&Saatchi lansează divizia digitală NABE Labs
- 20 Februarie 2013 În 2013, URBB colaborează cu noi agenţii
Cele mai recente opinii
- 21 Mai 2013 De la „global” la „local”. Sau cum brandurile internaționale pot avea diacritice
- 30 Aprilie 2013 Despre Shopper, Shopper Marketing
- 18 Aprilie 2013 Statul român împotriva economiei de piață – Rubiconul a fost trecut
- 11 Februarie 2013 Să-i dăm Cezarului, ce-i al Cezarului sau 3 idei pentru a îmbunătăți performanțele unei subindustrii din comunicare: Social Media
- 4 Februarie 2013 Cei 3 meteoriți și limitele leadership-ului de vreme bună






aboneaza-te

printeaza articol
trimite unui prieten

