![]() |
printeaza articol trimite unui prieten |
Maurice Lévy: generația tânără deține o agenda a schimbărilorMaurice Lévy, Preşedinte & CEO Publicis Groupe, în discursul său din cadrul Congresului Mondial IAA de la Moscova, a vorbit despre noul consumator, despre modul în care va schimba această generație comunicarea brandurilor și despre avantajul de a nu fi lider de piață.de Anca Muraru
Maurice Lévy a vorbit despre consumatorul zilei de mâine ca fiind tânărul conectat cu prieteni, colegi sau chiar necunoscuți cu care împărtășește aceleași preocupări, prin intermediul internet: „El este politicos, sincer, educat și deține puterea, dar fără niciun dubiu vorbim despre o generație revoluționară, cea mai revoluționară de la al Doilea Război Mondial încoace. Este o greșeală să credem că această generație este o nișă, ea reprezintă viitorul. Tinerii de azi sunt lideri de opinie,nu mai sunt copiii cei care învață de la părinți, ci ei sunt cei care îi învață pe cei mai în vârstă.” Este înfricoșător faptul că doar 40% dintre consumatori au încredere în marile companii să facă ceea ce trebuie. Acest lucru are în spate problema prăpastiei între consumator și companii. CSR-ul nu a fost suficient, iar consumatorul nu crede în comunitatea marilor afaceri: nu vorbesc aceeași limbă, nu acceptă motivele lor și consideră că angajații și consumatorii nu contează pentru companii. Criza economică nu a făcut decât să accentueze furia tinerilor. Preşedintele & CEO Publicis Groupe a vorbit despre faptul că în ultimii 60 de ani, era știut că dacă ești lider de piață, vei rămâne astfel. „Astăzi, lucrurile stau diferit: dacă ești lider, reputația ta va fi un subiect mai discutat decât a celorlalte companii, pentru că brandul tău are expunere mai mare, iar așteptările sunt mai mari.” Companiile mari nu au fost populare niciodată, dar acum provocarea este și mai mare deoarece sunt ușor de targetat, reacționează greu și dacă există o problemă, se apelează la departamentul juridic, proces care durează o săptămână, iar răspunsul vine de obicei prea târziu. „Aceasta este o perioadă foarte bună pentru a fi un challenger sau un outsider, dar paradoxal, acesta nu este sfârșitul corporațiilor mari. Câteva companii au demostrat că pot fi lider de piață și un lider din punct de vedere etic, în același timp.” Google, Toyota,Nike, P&G, Nestle, Tata sau Banco Real din Brazilia sunt doar câteva dintre exemplele de etică pe care le-a oferit Maurice Lévy. „În ultimii 50 de ani, consumatorii voiau să cumpere mult și ieftin, iar companiile erau nevoite să producă mai mult și ieftin pentru mase, dar pe viitor soluția va fi să se consume mai puțin sau mai bine. Prin intermediul internetului pot fi comparate prețuri, pot fi schimbate produse sau chiar pot fi vândute obiecte folosite. Se vor schimba multe aspecte în modul în care consumăm, folosim media, împărtășim cunoștințe sau ne educăm. Cum facem trecerea de la cantitate la calitate, de la satisfacerea statusului la satisfacerea nevoilor? Nu va mai fi „mai mult pentru mai puțin, ci mai puțin pentru mai bine”. Preşedintele & CEO Publicis Groupe susține că agențiile de publicitate ar trebui să se întrebe ce visuri transmit oamenilor. „Cred în creștere și în profit și consider că este indispensabil să creăm mari companii care ajută oamenii să trăiască mai bine și să le ofere locuri de munca, dar totul într-un mod etic. ” Există tipuri diferite de creștere și de profit, acum a venit rândul creșterii și al profitului etic. Este bine pentru companie, pentru consumatori, pentru populație. Maurice Lévy a încheiat printr-un sfat: „Nu trebuie să ne schimbăm pentru copiii noștri, ci trebuie să ne schimbăm datorită copiilor noștri.” Foto: Brand Week
|
||||
printeaza articol trimite unui prieten |
- 21 Septembrie 2011 Olivier Brunet este noul CFO al Grupului Publicis Communication Services
- 22 Iulie 2011 Festivalul Golden Drum de anul acesta caută o Nouă Gândire într-o Nouă Europă
- 1 Martie 2011 Publicis România câştigă contul Winston de la JTI
- 25 Octombrie 2010 “Ce înseamnă creaţie bună?”, în dezbatere la IAA
- 7 Iunie 2010 Revista presei internaționale
- 20 Ianuarie 2012 Preview al Atelierelor Şcolii IAA - Nexus: Zvon.net
- 17 Ianuarie 2012 Preview al Atelierelor Şcolii IAA - Nexus: Comunicatorii, ţărani medievali
- 12 Ianuarie 2012 Preview al Atelierelor Şcolii IAA - Nexus: Mintea mea e un navigator web
- 23 Decembrie 2011 Poate creşte un business investind în sustenabilitate?
- 18 Octombrie 2011 Ce înseamnă recunoaşterea “Best place to work for”?
- Paleofuture, retrofuture şi no-future
Cele mai multe dintre inovaţiile de azi au fost gândite în urmă cu un deceniu, un secol şi chiar un mileniu în urmă. Înainte de internet a fost memex, înainte de viitor a fost romanul de anticipaţie, înainte de deadline s-a inventat ceasul. Un atelier despre apariţia timpului raţional şi lumii moderne, cele cinci revoluţii industriale, evoluţia tehnologiei, maşini electrice, trenul atmospheric. Despre viitorul care nu a fost şi viitorul care nu va fi niciodată se va vorbi in cadrul atelierului "Nexus" care va avea loc la IAA House din Calea Victoriei, nr. 126, et. 3, Bucuresti.
Pe 29 Februarie 2012 la ora 18:00 - Digital Marketing Forum
Ediţia din acest an a Digital Marketing Forum reuneşte la hotel Crowne Plaza Bucureşti specialişti locali şi internaţionali, care vor vorbi despre noile tendinţe şi experienţe globale. Aceştia vor aduce cu ei expertiza pieţelor avansate de comunicare online, publicitate şi strategie media.
Pe 22 Februarie 2012 la ora 9:00 - Online PR Boot Camp
Online PR Boot Camp este un training intensiv de 2 zile de social media şi online PR pentru comunicatori, organizat de Evensys. Evenimentul îşi propune să ofere un bagaj de cunoştinţe de bază despre noile medii de comunicare şi să dezvolte abilitatea de a realiza o strategie social media corectă, folosind tactici specifice. Evenimentul va avea loc pe 16 si 17 februarie la Capital Plaza, Bucuresti.
Pe 16 Februarie 2012 la ora 9:00






aboneaza-te

printeaza articol
trimite unui prieten

