The hard way or the easy way

The hard way este total neinteresantă pentru impostor: multe sute de ore de tras pe bani puţini (câteodata mai mulţi ani la rând), generare continuă de idei, o zi de muncă care adesea începe după ce se termină programul oficial (căci ideile tari vin de multe ori seara în faţa televizorului sau noaptea în faţa netului) etc.

Sex frumos sau puternic, cu fustă sau cu pantalon, scund sau înalt, zâmbitor sau, dimpotrivă, foare serios, impostorul ia n forme şi ocupă x poziţii, fiind, deci, greu de prins, mai ales în perioadele când în agenţie totul merge prefect: clienţi sunt, banii curg, salariile merg (“Easy” pentru agenţie înseamnă deci “foarte easy” pentru impostor).

Totuşi, nu este imposibil de depsitat: mai devreme sau mai târziu, cineva tot se prinde că e mult fum, dar nimeni n-a făcut focul. Sau cum zice o vorbă românească, ulciorul nu merge de multe ori la apă.

“De fapt, ce dracu face asta?” este începutul sfârşitului pentru impostor. Întrebarea vine firesc în timpul perioadelor de evaluare internă, dictatate cel mai adesea de factori externi, cum ar fi criza. Când nu mai sunt bani sau perspetiva de a-i face lipseşte, apar şi probleme, nimic nou. Nimic, însă, mai adevărat. Când eşti nevoit să-ţi eficientizezi bugetul şi resursele, să tai din cheltuieli, dar să rămâi totuşi cu oamenii care produc pe bune, observi şi paraziţii din sistem. “Hard” pentru agenţie devine, deci, “foarte hard” pentru impostor.

Ca o observaţie personală, cu rezervele de rigoare, cred totuşi că în agenţiile mai mici impostorii sunt mai uşor de prins, decât în sistemele – mamut, aşa zisele fabrici de publicitate, unde tocmai o organizare în aparenţă ca la carte ascunde mari deficienţe. “Dublarea” rolurilor sau “delegarea în lanţ”, de exemplu, deşi blamate oficial sunt practici curente în marile agenţii şi sunt doar unele dintre multele portiţe de scăpare ale impostorilor, ale celor care vor să fenteze munca. În agenţiile mai mici, deşi nu întotdeauna organizate atât de bine, pentru că toţi ştiu ce fac toţi, te prinzi mai repede de cei care sunt ultimii la muncă, dar primii la lauri.

Totuşi cea mai gravă problemă, indiferent de dimensiunea businessului, este atunci când impostorul reuşeşte să ajungă în vârf. Şi de acolo din vârf începe să tragă toată agenţia în jos. Cu o viteză uimitoare: ce clădeşti ani de zile, poate dispărea într-unul singur.
Perioada dificilă în care suntem este cu siguranţă testul maturizării pentru piaţa de publicitate. Este primul test pe bune: acum se vede, cine ce şi cum. Şi în agenţii, şi între agenţii.

Morala perioadei e simplă: deşi a naibii de dureroasă, the hard way (încet dar sigur, pe româneşte) se dovedeşte a fi de fapt “the only way”. Cine e tare, reuşeşte prin muncă! Asta trebuie să înţeleagă cei care intră acum în publicitate.