printeaza articol trimite unui prieten |
![]() Directorii de creaţie de la Leo Burnett se mută la TEMPOEmilian Arsenoaiei şi Adrian Preda, cei doi foşti directori de creaţie ai agenţiei Leo Burnett, s-au alăturat echipei TEMPO, în funcţia de Chief Creative Partner.de Andreea Pavel
Tempo anunţă numirea lui Emilian Arsenoaiei şi a lui Adrian Preda în functia de Chief Creative Partner. Aceştia vor coordona creaţia agenţiei şi integrarea acesteia la nivelul grupului, sprijinind diviziile de media, PR, interactive şi BTL, începând cu data de 1 mai 2008. Potrivit oficialilor, obiectivele lor ţin de plasarea Tempo, constant, între primele 3 agenţii cu reputaţie creativă din România prin campanii de succes şi premii. "Prin 2001, mă duceam cu nişte colegi să mâncăm într-un restaurant de lângă Mora (pe atunci era italian, a evoluat în bucătărie romano-tailandeză şi acum e magazin de piese auto). O poantă se tot învârtea printre noi: “bai, miroase a publicitate!”. La care Raluca Feher răspundea râzând “au lăsat ăştia de la Tempo fereastra deschisă”. Atunci Tempo era “the hottest thing”. Mihalcea, Bojan & Tranca, Pilu, Dumitrache, Ema şi mulţi alţii. Tempo era premiat şi hulit, şi invidiat, şi respectat. Suntem şapte ani mai târziu şi ce îmi doresc este ca, împreună cu Emilian, să fac Tempo să zică precum Arnold Terminatorul: “I’ll be back”, afirmă Adrian Preda (foto sus), Chief Creative Partner TEMPO. De asemenea, Vlad Grigoriu, Managing Partner TEMPO, afirmă că: "Tempo are o listă impresionantă de clienti, cei mai vechi de aproape 10 ani, suntem invitaţi constant în pitch-uri şi câştigăm curent noi clienţi. De aceea îi vom sprijini pe Emilian şi Adrian să construiască un mecanism creativ capabil să livreze un produs de comunicare integrat, care să sensibilizeze consumatorul zilelor noastre. Ne dorim să recompensăm încrederea primită de la clienţi oferindu-le eficienţă, memorabilitate şi, nu în ultimul rând, din nou premii. Vom dirija forţa investiţională a lui Tempo spre realizarea acestor obiective şi lansez un semnal de deschidere către profesioniştii din piaţa cărora le surâde provocarea."
|
||||
printeaza articol trimite unui prieten |
- 31 August 2010 Kaleidoscope, noua agenţie a grupului BBDO România
- 23 August 2010 Kinecto vă invită într-o vacanţă virtuală în Tenerife, pe noua platformă online www.carlsberg.ro
- 20 August 2010 Tempo Advertising comunică pentru Terapia Ranbaxy
- 12 August 2010 Schimbări în Creaţia Mercury360
- 27 Iulie 2010 Tempo Advertising semnează noua platformă de comunicare a BCR
- 2 Septembrie 2010 Webstock 2010 prezinta Connections
- 1 Septembrie 2010 Şcoala ADC*RO prelungeşte înscrierile până la 15 septembrie 2010
- 31 August 2010 Online & Mobile Marketing la Conferinţa Marketing în Direct, ediţia a 2-a
- 30 August 2010 Revista presei internaţionale
- 26 August 2010 Adrian Botan este noul Preşedinte Art Directors Club România






aboneaza-te
printeaza articol
trimite unui prieten
"Una din legile lui Murphy spune că ceea ce cauţi se găseşte întotdeauna în ultimul loc în care cauţi. După ce am alergat după un director de creaţie din Argentina până în Germania şi din Brazilia pâna în Portugalia, nu îmi mai închipuiam că o să găsesc 2 directori de creaţie în România - şi atunci, stau şi mă intreb - nu era mai uşor să încep de aici? Cu siguranta nu, pentru că Milu era ocupat să câştige primul Cannes românesc, iar Predu parăsise România ca să se mire constant cât de îndârjiţi sunt croaţii în design. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat şi iată că Milu este din nou la Tempo (prima agenţie cu care a câştigat un premiu în cariera lui de publicitate, acum vreo 8 ani), iar Predu vine pentru prima oară la Tempo, de care-şi aduce aminte, cu nostalgie, cât de rău îl întărâta la un moment dat. Şi unul şi celalalt vin la Tempo pentru a construi un nou capitol. Iar Tempo îi primeşte cu braţele deschise", spune Dragos Grigoriu, Preşedinte TEMPO.
