“The Cup este singura competiţie globală care judecă ideea în context local. Poate deveni o competiţie foarte interesantă pentru pieţe ca a noastră, cu resurse creative competitive la nivel global sau regional, dar care oferă un avantaj de preţ în acelaşi timp. Cred că acest festival este cu atât mai relevant pentru noi în contextul în care piaţa locală se contractă în fiecare an, iar oportunităţile noi de business ar putea veni de oriunde din lume în acest moment”, a declarat Adrian Boţan, Managing Partner, McCann Erickson şi membru juriului The Intercontinental Advertising Cup.
Campania “Noul Rom”, prin care ambalajul a fost înlocuit cu steagul american, a avut ca obiectiv transformarea batonului de ciocolată Rom, născut în anul 1964, într-un brand relevant pentru tineri. Ideea de la care a pornit întreaga campanile a fost aceea de a stimuli sentimental naţional în rândul tinerilor din România, iar acest lucru a fost posibil prin aparenta transformare a batonului Rom dintr-un produs puternic românesc într-unul americanizat, cu steagul American în locul celui românesc pe ambalaj.
La cea de-a de-a III-a ediţii a festivalului, Publicis România a reuşit performanţa de a fi prima agenţie românească care a obţinut unul dintre cele10 trofee câştigate de agenţiile europene. Agenţia a obţinut cupa pentru campania “Hack-this-site.com and you’re hired!”, înscrisă la categoria “Best of public and private services”.
The Grand CUP
Premiul “The Grand CUP” a mers către agenţia Germinal Comunicación, Spania, pentru campania “Pills against the Others Pain”, client - Doctors without borders.
Obiectivul campaniei “Pills against the Others Pain” a fost încurajarea oamenilor din Spania pentru a lupta împotriva bolilor uitării cum ar fi Kala Azar, Chagas, boala somnului (tripanosomiaza africană), tuberculozei, malariei sau SIDA la copii.
Pilulele împotriva altor dureri sunt 6 caramele mentolate, care au fost distribuite doar în farmacii la preţul de 1 euro. Fiecare pastilă dintre cele 6 bomboane reprezintă cele 6 boli.
În total, juriul a acordat 34 trofee:
• 9 trofee au mers către Asia Pacific;
• 7- FIAP (America de Sud);
• 12 ADC*E (Art Director’s Club of Europe);
• 6 Cupe - Golden Drum (Europa Centrala si de Est).
Juriul a selectat 126 de nominalizari: 53 din cadrul ADFEST, 22 - FIAP, 34 - ADC*E şi 17 - Golden Drum.
Tot în cadrul competiţiei, Intercontinental Advertising CUP şi Berlin School of Creative Leadership au anunţat pentru prima oară in istoria festivalului premiul Creative Leadership. Cupa de oţel cu inelul de foc, simbolul Şcolii de la Berlin, a fost creată special pentru recunoaştere şi omagierea liderilor excepţionali care au stabilit noi standarde în industria de comunicare şi publicitate. Astfel, Cupa creative Leadership a fost obţinută de agenţia Uniqlo, Japonia.
Anul acesta evenimentul s-a desfăşurat la Istanbul, pe 26 şi 27 ianuarie 2012, între finaliştii şi câştigătorii celor mai importante festivaluri regionale din America de Sud, Europa şi Asia.
Extra Info
Competitia ICAC (The Intercontinental Advertising Cup) a fost creata in 2007 de catre organizatorii celor mai mari trei festivaluri de advertising regionale: ADFEST (Asia-Pacific), FIAP (America de Sud) si Golden Drum (Europa Centrala si de Est) carora, in cea de-a doua editie, li s-a alaturat, in calitate de membru, ADC*E (Art Director’s Club of Europe). Misiunea The CUP consta in recunoasterea “genius loci”, in afirmarea creativitatii locale, iar scopul, departe de a insemna vreo concurenta cu alte festivaluri de publicitate, implica un nou concept care face posibila o jurizare globala a creativitatii locale. Este, de fapt, o extensie naturala a festivalurilor cu jurii regionale, care recunosc calitatile creativitatii locale si dau o noua perspectiva jurizarii globale.
Principiul acestei noi competitii de advertising este ca lucrarile castigatoare sau shortlistate din cadrul festivalurilor regionale sa castige dreptul exclusiv de a intra in selectia intercontinentala judecata la cel mai inalt nivel international.