Newsletter
Aboneaza-te la Newsletterul IAA
Ca sa stii mereu tot ce misca in industrie.
Si ai sinteza direct in inbox.

aboneaza-te

RSS Feed
Afla imediat ce apare nou in "Stiri"
Facebook
Like us on Facebook
Stiri - 10 Octombrie 2017
P&G la DMexco 2017: vrem să creăm o experiență mai bună pentru consumatori

P&G la DMexco 2017: vrem să creăm o experiență mai bună pentru consumatori

Reprezentanţii Procter & Gamble spun că anul 2017 a fost unul de impact pentru industria marketingului digital şi sunt de părere că, odată ce companiile vor înţelege nevoia de transparenţă în lumea digitală, industria va face un prim pas către marketingul 1 la 1.

Brandurile trebuie să influenţeze atitudini şi să schimbe comportamente, în bine. Aceasta este direcţia spre care se îndreaptă în prezent brandurile şi asta pentru că, tehnologiile digitale sunt cele care au influenţat viaţa companiilor în 2017. 

Prezent la DMEXCO 2017 din Köln, Germania, cea mai mare expoziție de marketing digital din lume, Marc Pritchard, Procter & Gamble chief brand officer, a susţinut că sustenabilitatea, responsabilitatea şi siguranţa sunt elementele cheie care contează cel mai mult în lumea digitală de astăzi: „Punem în aplicare cinci acțiuni-cheie până la sfârșitul anului pentru a crește transparenţa: să adoptăm un standard de vizibilitate, să apelăm la instrumente independente de verificare a indicatorilor, să solicităm contracte transparente cu agențiile, să eliminăm frauda şi să creştem siguranța brandurilor."

Marc crede în branduri care deservesc oamenii iar după ce a devenit principalul marketer al P&G în 2008, s-a concentrat pe dezvoltarea creativităţii.

Acesta a subliniat că în 2017, doar 25% din bugetele cheltuite pe mass-media digitale ajung de fapt la consumatori, în timp ce numai 20% dintre spoturi sunt urmărite mai mult de 2 secunde in mediul digital: „Mass media digitală este acum o industrie de 200 de miliarde de dolari. Trebuie să acordăm acestei industrii o mai mare atenție și să insistăm ca ea să crească (…) Tehnologia digitală a fost un catalizator. (…) Social Media conectează poveşti".

O altă apariţie remarcabilă la Dmexco a fost Sophie Blum, Vice President, Marketing - Europe & IMEA Procter & Gamble.

Sophie le-a vorbit participanţilor despre inovaţie, noile tehnologii şi modul în care start-up-urile influenţează întregul ecosistem global, în care este nevoie de un leadership integrat, accentul fiind pus pe oameni: “Procter & Gamble utilizează tehnologia actuală şi noile inovaţii pentru a înţelege consumatorul printr-o relaționare “one to one”.

Pasionată de inovare, Sophie Blum a fondat în urmă cu 10 ani Innovation Hub pentru P&G în Israel, care este recunoscut astăzi ca unul dintre cele mai mari centre de inovare P&G din lume. Tot ea este cea care a iniţiat primul parteneriat al companiei cu start-up-uri.

Atât Marc, cât şi Sophie au subliniat rolul extrem de important pe care tehnologia digitală îl va juca pe piaţa advertising-ului, mai ales în a promova ceea ce contează cu adevărat. 

Puteti sa urmăriți “apelul la trezire” adresat industriei de Marc Pritchard la DMEXCO 2017 în Köln, Germania https://dmexco.com/video/?/show/fg2jhEFH9kWHukaCT/chapters și interviul cu Sophie Blum acordat la eveniment, din care puteți afla mai multe despre modul în care marketingul digital ajută la înţelegerea noului tip de consumator: https://www.youtube.com/watch?v=sj8oxlAix4k&feature=youtu.be

 

 

 

sussus

  printeaza articolprinteaza articol     trimite unui prietentrimite unui prieten
Scrie parerea ta:
Nume:
Email:
http://   Website:
Comentariu:
Scrie in cifre numarul din imagine
Cod verificare