Newsletter
Aboneaza-te la Newsletterul IAA
Ca sa stii mereu tot ce misca in industrie.
Si ai sinteza direct in inbox.

aboneaza-te

RSS Feed
Afla imediat ce apare nou in "Stiri"
Facebook
Like us on Facebook
Stiri - 15 Iunie 2017
Record de audienţă înregistrat de către Eurosport pentru Roland Garros

Record de audienţă înregistrat de către Eurosport pentru Roland Garros

De la Rafael Nadal şi Simona Halep pe terenul de joc, până la Boris Becker şi John McEnroe urmăriţi pe mai multe tipuri de ecrane, unele dintre cele mai mari nume din lumea tenisului s-au adunat la Roland Garros, asigurând Eurosport o creştere record de audienţă, de 18% faţă de anul anterior. În România, s-a înregistrat o creştere de 47% a audienţei faţă de 2016.

Cifrele medii de audienţă au depăşit 1 milion de telespectatori care au urmărit meciurile de tenis transmise în direct dar şi programe de calitate, printre care Game Schett & Mats, The Coach, prezentat de antrenorul Patrick Mouratoglou, şi episoadele umoristice din Commissioner of Tennis, cu John McEnroe. 

Peter Hutton, CEO Eurosport, a declarat: “Într-un moment în care sentimentul general este că numărul celor care urmăresc evenimentele sportive transmise în direct la TV este în declin, Eurosport contrazice această convingere obţinând o creştere a audienţei de 18% pentru Roland Garros, un adevărat record, care, la rândul lui, contribuie cu o creştere de 9% a numărului total de telespectatori pentru Eurosport 1, anul acesta.”

“Roland Garros a fost un eveniment de televiziune de mare succes pentru noi. Am reuşit să oferim conţinut de calitate fanilor înrăiţiai tenisului prin programe representative, aşa cum sunt Tennis Explainers şi The Coach (Antrenorul), însă, în acelaşi timp, ne-am dorit să ne adresăm şi celor care urmăresc ocazional tenis şi pentru asta am colaborat cu o personalitate carismatică aşa cum este John McEnroe în rolul de Commissioner of Tennis (Comisarul Tenisului)”, a încheiat Hutton.

Creşteri de două şi trei cifre înregistrate pe mai multe pieţe, faţă de anul 2016 

  • +123% în Danemarca
  • +60% în Spania
  • +47% în România
  • +20% în Germania
  • +20% în Suedia
  • +18% în Norvegia
  • +15% în Italia 

Eurosport 1 România a raportat al doilea cel mai bun program din istoria sa, cu peste 780.000 de telespectatori care au urmărit întâlnirea din semifinală dintre Simona Halep şi Karolina Pliskova, din Cehia. Cele două jucătoare au făcut ca acesta să fie şi cel mai urmărit meci din întregul turneu (cu o medie de 2.942.000 de telespectatori).

În cadrul ediţiei din acest an, Nadal şi-a asigurat La Decima – cel de-al 10-lea titlu al său pentru French Open – astfel că Eurosport 1 Spania a înregistrat cele mai bune cote de audienţă pentru Roland Garros din istoria sa, cu o creştere de 60% faţă de anul trecut şi o audienţă medie de 62.000 de persoane pe durata turneului, spulberând astfel recordul anterior de 41.000 din 2012. În plus, 407.000 de fani ai tenisului au urmărit cum şi-a etalat Nadal măiestria în finala masculină de simplu, contra lui Stan Wawrinka. Rezultatul a fost cel mai bun program din istoria canalului TV, întrecut numai de întâlnirea memorabilă dintre Roger Federer şi Nadal la Australian Open, derulată în luna ianuarie a acestui an.

Colaborarea cu Boris Becker, care a prezentat cele mai importante secvenţe din transmisiunea de la Roland Garros pentru Eurosport Germania, a generat cifre de audienţă mai mari cu 20% în Germania, faţă de 2016, deşi a existat un singur jucător german care a trecut dincolo de prima rundă de calificări (la tenis masculin şi feminin).

Eurosport Norvegia (o creştere de18% faţă de 2016), Italia (+15% faţă de 2016) şi Suedia (+20%) au înregistrat toate creşteri de două cifre. Pe de altă parte, datorită lui Caroline Wozniacki, care a ajuns până în sferturile de finală pentru meciurile de simplu, Eurosport Danemarca a înregistrat o creştere impresionantă a cifrelor sale de audienţă: 123% faţă de acum 12 luni.

La sfârşitul lunii iunie, Eurosport va transmite turneul de tenis de la Wimbledon în 34 de ţări din Europa.

Extra info

Eurosport, destinația pentru sport nr. 1 din Europa, stârnește pasiunea pentru sport a fanilor și îi conectează la cele mai importante evenimente sportive din lume. În calitate de nouă Gazdă a transmisiunilor Jocurilor Olimpice în Europa, Eurosport va oferi experiența supremă a Jocurilor Olimpice pentru mai mulți oameni, pe mai multe „ecrane” ca niciodată – apropiind fanii de eroii lor prin programele ce spun povestea acestora de-a lungul fiecărui an.

sussus

  printeaza articolprinteaza articol     trimite unui prietentrimite unui prieten
Scrie parerea ta:
Nume:
Email:
http://   Website:
Comentariu:
Scrie in cifre numarul din imagine
Cod verificare