Proiectul are o durată de 18 de luni şi un buget total de 10.016.900 lei. Obiectivul general al proiectului îl constituie creşterea gradului de ocupare în rândul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, cu precădere în rândul tinerilor, dar şi creşterea accesului la informaţii, mai ales în rândul angajatorilor.
Din punct de vedere identitar, provocarea agentiei a fost gasirea unui simbol puternic si relevant atat pentru angajatori, cat si pentru tinerii care vor sa se angajeze.
"Daca cineva isi imagineaza ca initial am fost frustrati incercand sa creem identitatea unui proiect ce avea numele format din zece cuvinte, ei bine, isi imagineaza corect. Relevanta bicefala a identitatii parea sa ingreuneze si mai mult tema, proiectul trebuind sa raspunda nevoilor a doua grupuri-tinta, la prima vedere aflate la poli totali opusi. La finalul explorarilor vizuale, cromatice, emotionale sau rationale, am avut o lista de asociatori perfect armonizati. Simbolul grafic asociat proiectului face trimitere la litera "C", la crearea atractiei intre cele doua grupuri, la informare puternica prin portavoce, la veriga ce completeaza forta echipei, la trecerea la maturitate in atrium, la integrarea exprimata ca multime sociologica, la experienta si maturitate ce se intalnesc cu prospetime si vitalitate”, declara Marc Bortun, Senior Designer & Creative Partner la Rusu+Bortun Brand Growers.
Identitatea vizuala a fost declinata in mai multe materiale de comunicare, printre care si o serie de brosuri educative "Cum sa".
Strategia de comunicare a fost si ea dezvoltata diferit, in baza unor studii de piata cantitative si calitative. Conceptul "E bine sa ai banii tai. Ia-ti primul job!” le-a vorbit tinerilor despre independenta, iar conceptul “Nici nu stiti cum va poate ajuta un tanar. Angajati-l!” le-a aratat angajatorilor cat de important poate fi un tanar in afacerea lor.
"Am ales o abordare emotionala in ceea ce-i priveste pe tineri, insa nu le-am promis marea cu sarea. Am incercat sa le stimulam orgoliul in a-si castiga independenta financiara fata de parinti. Adevarul e simplu: daca stai pe banii alor tai, atunci ai tai or sa-ti spuna cam ce sa faci cu banii pe care ti-i dau. Daca ai banii tai, oricat de putini ar fi, sunt ai tai si ii poti folosi cum vrei. Povestile campaniei surprind momente din viata unor tineri majori care sunt nevoiti sa ceara acordul parintilor si atunci cand isi iau floricele, costum de baie sau prezervative. Angajatorilor le-am amintit despre potentialul si pregatirea tinerilor. Faptul ca un tanar este pasionat de psihologie, IT&C, inginerie sau limbi straine poate reprezenta un avantaj competitiv pentru firma care-l angajeaza. Angajatorul roman este pragmatic si trebuie sa inteleaga in cine investeste. In spoturi, am incercat sa ilustram ce surprize placute poate oferi un tanar inca de la prima angajare”, povesteste Catalin Rusu, Creative Director & Managing Partner la Rusu+Bortun Brand Growers.
Echipa Rusu+Borţun Brand Growers care a dezvoltat acest proiect in ultimul an a fost compusa din: Luiza Olaru – Project Manager & Production Manager, Marc Bortun – Senior Designer & Creative Partner, Tudor Nastase – Senior Designer & Ilustrator, Alex Boeangiu si Radu Rapeanu – Junior Copywriters, Anca Uscatescu – DTP & Postpoduction Manager si Catalin Rusu – Copywriter & Creative Director.
Spoturile TV pentru angajatori au fost regizate de Cristi Puiu, iar cele pentru tineri de Andreea Paduraru. Producerea spoturilor TV, a filmelor de prezentare si a spoturilor radio a fost dezvoltata impreuna cu HIFI Production, casa de productie condusa de Laura Georgescu-Baron, iar fotografiile campaniei poarta semnatura celor de la Carioca.
Din partea ANOFM au participat: Adina Croitoru - Manager proiect si Oana Pellarini - Coordonator implementare, Daiana David - Responsabil financiar si Mihail Tanasescu - Secretar tehnic.
Extra Info
Rusu+Borţun Brand Growers se poziţionează ca agenţie de strategie şi manifestare de brand. Este prima companie structurată ca agenţie de brand ce oferă şi servicii de comunicare externă, asumându-şi responsabilitatea pentru întreaga identitate şi comunicare a clientului.
Pe langa ANOFM, portofoliul Rusu+Borţun cuprinde clienţi precum: Procter & Gamble (Gillette Balkans si Old Spice Elveţia), ING Bank, EuroMiniStorage, Cosmote, Hostway Romania, Explore Travel, Conadi Real Estate, Medicover România, Set Events (Romanian Boat Show), The Parts Group (Italoparts, Logisticon, Car-life, Dezmembrari Italoparts, clubfiat.ro), Auto1one Group (Romspedition Auto1one, Auto1one Service, Auto1one Broker de Asigurare), Pfizer Romania (Norvasc), Millenium People (AdPrint, The Institute, Institute, The Magazine, Gala Societăţii Civile, ADOR, Internetics), Samsung România, Ambient, Unilever South Central Europe (Rama, Becel, Kaliakra – Bulgaria).
Printre brand-urile crescute de Rusu+Borţun se află: Cratima, 3rdEYE, Brand Relations, Borţun•Olteanu, Autism Romania, Conformist, Prego, Extenso, Becker Consult, Colocvio, Notting Hill, The Institute, Silver Bullet, Blogway, Markit, Logisticon, The Parts, Greenworks, EcoEnergia, Haute Pepper, TabaRama, Identis, Reveloper.com, Auto1one, salvamoviata.ro, Smark sau adoptaunong.ro.