Newsletter
Aboneaza-te la Newsletterul IAA
Ca sa stii mereu tot ce misca in industrie.
Si ai sinteza direct in inbox.

aboneaza-te

RSS Feed
Afla imediat ce apare nou in "Stiri"
Facebook
Like us on Facebook
Stiri - 2 Decembrie 2015
SeniorHyper se afiliază rețelei internaționale Lowe Profero

SeniorHyper se afiliază rețelei internaționale Lowe Profero

SeniorHyper devine Lowe Profero București prin afilierea la această reţea internaţională cu 17 ani de experienţă în servicii integrate de digital şi cu o prezenţă globală în Europa, SUA şi regiunea Asia-Pacific. Astfel, agenţia de digital a grupului Lowe România va fi al 13-lea birou al reţelei Lowe Profero la nivel global.

„Comunicarea digitală reprezintă o prioritate strategică pentru grupul nostru, astfel încât, pentru a dezvolta expertiza business-ului nostru în această direcție, am decis să ne aliniem la o rețea internațională puternică. Imediat ce am cunoscut echipa Lowe Profero, am simțit că rezonăm cu viziunea, capabilitățile și referințele acestui brand, pe care dorim să le valorificăm și în piața din România. De asemenea, Lowe Profero încorporează un ADN și o abordare de business apropiate de valorile grupului nostru”, spune Veronica Savanciuc, Preşedinte și CEO, Lowe România.

Lowe Profero este o rețea cu birouri în piețe importante de digital ale lumii, cum ar fi New York, San Francisco, Londra, Singapore, Sydney, Hong Kong sau Tokyo. Însumând peste 600 de specialiști, reţeaua livrează soluţii creative, de tehnologie şi media performance pentru toate platformele de comunicare cu ajutorul propriilor instrumente special proiectate şi adaptate celor mai noi tendinţe din industrie.

„Cunoscând echipa din București, am înțeles că aceasta este o piață în creștere, cu competențe ce ne pot ajuta să livrăm soluții și mai bune către clienții noștri globali. Grupul Lowe România și SeniorHyper au o echipă de leadership fantastică. Suntem mândri că lansăm Lowe Profero aici și că o echipă atât de talentată și dinamică ne preia numele și devine partenerul nostru. Cu talentele și performanțele noastre dovedite, cu instrumentele inovatoare și know-how-ul internațional, credem că vom obține succese importante pentru clienții locali și globali, în urma acestei lansări. Suntem pregătiți să aplicăm aici filosofia noastră de business – Lowe Profero Way: Find, Inspire, Connect – care combină media, strategia de comunicare şi creativitatea, o abordare holistică ce livrează rezultate clienţilor noştri”, declară Dale Gall, CEO EMEA Lowe Profero.

SeniorHyper este una dintre cele mai importante agenţii de digital advertising din România, cu o echipă de 42 de specialişti şi o experienţă de 8 ani pe această piață. Combinând creativitatea cu inovaţia tehnologică, SeniorHyper a dezvoltat campanii de comunicare integrate ce au generat rezultate de business pentru clienţi de renume precum Orange România, ING Bank România, Wrigley România & Bulgaria, Caroli Foods, Nordic, Roche Diagnostics România, AFI Europe, Scandia, Antipa.

Extra info

Lowe Profero București, afiliată la rețeaua internațională Lowe Profero, este una dintre cele mai mari agenții de digital advertising din România, cu o echipă de 42 de specialiști și o expertiză de peste 8 ani în piață, atât cu branduri locale, cât și internaționale. Lowe Profero București este parte a unuia dintre cele mai importante grupuri de comunicare de pe piață, Lowe România, din care mai fac parte Initiative, Lowe, Golin România, Medic One și BPN.

sussus

  printeaza articolprinteaza articol     trimite unui prietentrimite unui prieten
Scrie parerea ta:
Nume:
Email:
http://   Website:
Comentariu:
Scrie in cifre numarul din imagine
Cod verificare