Newsletter
Aboneaza-te la Newsletterul IAA
Ca sa stii mereu tot ce misca in industrie.
Si ai sinteza direct in inbox.

aboneaza-te

RSS Feed
Afla imediat ce apare nou in "Analize"
Facebook
Like us on Facebook
Analiza - 2 Decembrie 2008
Cine sunt noii lideri de opinie?

Cine sunt noii lideri de opinie?

Campaniile de PR încep să targeteze din ce în ce mai mult blogurile, pentru că acestea au un potenţial mare de viralitate a informaţiei şi pentru că bloggerii apreciază autenticitatea exprimată prin imagini şi înregistrări „de amator”.

de Floriana Scânteie

Acestea sunt câteva dintre concluziile sondajului realizat de agenţia specializată în managementul integrat al reputaţiei organizaţiilor şi brandurilor Rogalski - Grigoriu în perioada 24 – 27 noiembrie 2008, pe un număr de 19 bloggeri din Top 30, printre care Zoso, Comănescu şi Manafu.

Chestionarul şi-a propus să descopere cine sunt, ce citesc, cu cine vorbesc şi despre ce scriu bloggerii. În primul rând, bloggerii au oferit răspuns la întrebarea „ce este un blog”. Astfel, 24% consideră că un blog este un mijloc de a oferi informaţie neîngrădită, 21% cred că bloggurile pot influenţa agenda media, iar 19% îşi exprimă pe blogguri păreri personale şi idei practice. Opiniile personale ocupă un loc important, ca atare 61,1% dintre bloggeri sunt interesaţi să le posteze aproape zilnic, după care mai sunt de interes domeniile IT&C (44,4%), ştirile sociale (33,3%) şi ştirile politice (27,8%).

Bloggerii folosesc ca surse de documantare, în principal, Google, YouTube şi Yahoo Messenger, cu menţiunea că cel din urmă este utilizat de cei care deja au o relaţie solidă de amiciţie. Bloggerii mai consultă ediţia online a ziarelor (88,9%), site-uri de ştiri (83,3%) şi alte blogguri (66,7%), în timp ce ediţia print a ziarelor este citită de un procent de numai 16,7 dintre respondenţi.

Grafic
În funcţie de răspunsurile bloggerilor, s-a putut face un top al surselor de documentare cel mai utilizate de aceştia. Astfel, site-urile hotnews.ro şi cotidianul.ro au obţinut 61 de procente, evz.ro (44,5%), zf.ro (33,4%), iar wall-street.ro (27,8%). Pe ultimele locuri s-au situat site-urile Mediafax şi Realitatea.

Problemele cu care se confruntă bloggerii sunt exploatarea insuficientă de către companii (33,3%), credibilitatea faţă de media tradiţională (27,7%) şi finanţarea (22,2%). Au mai fost menţionate la această secţiune impactul asupra publicului şi măsurarea audienţelor.

De ce sunt bloggerii un target interesant pentru agenţiile de PR? Pentru că „se pot mobiliza mult mai uşor în campanii colective dacă un alt blogger îi îndeamnă sau îi convinge că e în joc o cauză socială sau umanitară”, pentru că „au timp, răbdare, ochi critic şi simţul umorului” şi pentru că „răspund foarte bine la abordări care îi pun în poziţii privilegiate faţă de cititorii lor şi faţă de alţi bloggeri (exclusivităţi, “hint-uri”, link-uri, dezvăluiri pe surse)”.

sussus

  printeaza articolprinteaza articol     trimite unui prietentrimite unui prieten
Scrie parerea ta:
Nume:
Email:
http://   Website:
Comentariu:
Scrie in cifre numarul din imagine
Cod verificare