Indiferent de felul în care sunt afectate celelalte domenii, online-ul va continua să se dezvolte şi pentru că este mai ieftin decât offline-ul, generând, în acelaşi timp, rezultate reale într-un timp foarte scurt şi feedback-ul este uşor de controlat. Chiar şi în cazul în care piaţa de online va fi atinsă de criza financiară, resimţind o reducere de buget, tot va avea şansa să crească, dovedindu-şi eficienţa, concluzionează raportul.
”Am constatat că părerile sunt diferite, oscilând între o atitudine pozitivă, conform căreia mediul online este şi va fi avantajat de situaţia economică, şi una negativă, conform căreia evoluţia pieţei online va stagna sau chiar va intra, la rândul ei, într-o recensiune”, a spus Andrei Borţun, General Manager Millenium Communications.
Bugetele pieţei de online sunt susţinute din mediul offline. În contextul crizei financiare care provoacă o reducere a bugetelor totale, cum vor mai fi susţinute campaniile online anul viitor? Aceiaşi specialişti spun că acesta este motivul pentru care piaţa de online va creşte, pentru că se va investi mai mult în campanii online decât offline.
Ce măsuri împotriva crizei ar trebui aplicate pentru a se menţine nivelul actual al pieţei de online? Unii jucători de pe piaţă spun că ar trebui să se puna accentul pe Client Service pentru o mai bună coeziune între agenţie, client şi furnizor, în vreme ce alţii cred că este necesară o maturizare a pieţei şi creşterea interactivităţii sau un control mai eficient asupra costurilor.
În cadrul agenţiilor au fost luate măsuri: introducerea sistemului de cost per click, considerat mai rentabil decât sistemul folosit până acum, de cost per numărul de afişări. O altă soluţie este reducerea costurilor, însă “cel mai important lucru pe care îl facem este îmbunătăţirea cunoştinţelor din agenţie şi inovaţia, pentru a oferi clienţilor campanii bine gândite, cu un concept creativ bun şi rezultate clare”, a explicat Mihai Drăgan, Manager, MB Drăgan.