Agenţia de creaţie: iLeo
Numele campaniei: Ziua Bărbatului
Numele iniţiatorului proiectului: InBev România, cu brandul Bergenbier
Perioada de desfăşurare: aprilie– mai 2008
Obiectivele şi strategia campaniei media
În 2007, campania online pentru campania Ziua Bărbatului pentru Bergenbier a stabilit un record de participare şi implicare într-o campanie de comunicare de brand pe internet – peste 300.000 de vizite şi 200.000 de unici pe un site care a urmărit indeaproape evolutia campaniei şi a oferit suport pentru fiecare etapa de pe ATL.
Plecând de aici, provocarile pentru acest an ţineau foarte mult de depăşirea aşteptărilor vizitatorilor site-ului, de crearea unei experienţe care să fie un pas înainte faţă de ce a fost anul trecut, de imbogăţirea propunerii de ATL şi de crearea unei comunităţi de bărbaţi în jurul acestui site şi a acestei propuneri. “Componenta online a campaniei “Ziua Bărbatului” este foarte importantă pentru noi, pentru că tinerii reprezintă targetul nostru principal. Ei sunt activi şi receptitivi la tot ce se întâmplă în mediul online. În această campanie, comunicarea clasică a fost dublată de cea neconvenţională tocmai pentru a ne atinge toate categoriile de public.”, declară Liviu Irimia, Director de Marketing Inbev România
Implementarea campaniei
Pentru a realiza toate aceste lucruri, echipa Bergenbier - iLeo a plecat de la felul în care site-ul trebuia să depăşească vizual experienţa de anul trecut. Pentru acest lucru s-a ales crearea convenţiei că site-ul reprezintă continuarea firească a spotului de pe TV şi barbaţii se regăsesc într-un bar alături de câteva dintre fetele de pe stadion.
Întregul scenariu a continuat convenţia şi a prezentat fiecare etapă din perspectiva bărbaţilor care petrec o seară în barul favorit. Toate aceste scene au fost filmate şi au reprezentat headerul site-ului care îşi propunea să creeze atmosfera şi să inducă direcţiile de participare din fiecare etapa prin explicaţii video realizate de către fetele din bar.
Aceasta abordare a permis echipei iLeo - Bergenbier o livrarea relevantă a mesajului şi a asigurat o integrare mai bună a acţiunii de pe celelalte medii, a ridicat nivelul de experienţă şi de participare.
Site-ul a oferit multiple instrumente de recomandare, participare şi interacţiune pentru vizitatori, a oferit un important suport acţiunii principale de strângere de semnături, a creşterii notorietăţii acţiunii şi a prezentării situaţiei la zi cu privire la evoluţia iniţiativei.
Rezultatele campaniei online
Potrivit reprezentanţilor, rezultatele comunicării au depăşit indicatorii de anul trecut în aproape toţi indicatorii pe care i-au măsurat. Practic, s-a obţinut aproape acelaşi număr de unici într-o campanie care a durat cu două săptămâni mai puţin şi pe 5 mai a atins un varf de peste 30.000 de unici.
Campania Ziua barbatului a beneficiat de o participare intensă şi diversificată, de un număr important de download-uri pentru formularele de strângere de semnîturi şi s-a strâns o importantă baza de date cu profile relevante pentru targetul din online al brandului de bere.
Notorietatea de care s-a bucurat aceasta campanie pe internet a fost, de asemenea, în creştere şi mai ales în extindere în zone mai eterogene. În prima săptămână de campanie au fost obţinute 5290 de menţiuni pe Internet despre Ziua Bărbatului. Informatia a fost preluată şi prelucrată de bloggeri şi de majoritatea site-urilor de ştiri. 139 de bloguri au preluat campania şi au discutat-o pe blog. “Campania interactivă din acest an pentru Ziua Barbatului credem ca este încă un moment important care demonstrează că internetul funcţionează pentru comunicare de brand, ca site-urile de experienţă aduc vizitatori şi creează minicomunităţi ce se pot exprimă şi funcţiona coerent în cadrul mesajului de comunicare”, conchide Mugur Pătrascu – managing director la iLeo.