Academicul și businessul din marcom la aceeași masă, de 11 ori

Odată cu încheierea acestui an universitar, tragem linie, adunăm și ne uităm în urmă: AcademIAA a organizat 11 ediții ale Zilei Porților Deschise și a strâns 86 de membri, atât cadre didactice cât și profesioniști din domeniu.

Pe scurt, Programul “Ziua Porților Deschise” face parte din proiectul AcademIAA, al cărui scop este creșterea nivelului de angajabilitate al absolvenților de învățământ superior din marcom. Acesta reunește profesori de la Facultatea de Marketing din ASE, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din Universitatea București și Facultățile de Comunicare și Relații Publice, respectiv Facultatea de Management din SNSPA București.

Ziua Porților Deschise este un program tip Train-the-Trainers, prin care comunitatea pasionată de educație coagulată de IAA România își propune să estompeze falia dintre competențele mai degrabă teoretice din facultate și competențele practice din companii, astfel încât pregătirea noilor talente să fie mai compatibilă, mai adecvată cerințelor angajatorilor.

În doi ani (universitari) și 11 întâlniri am interacționat cu unele dintre cele mai mari departamente de marketing din România, am mers la unele dintre cele mai premiate agenții, am înțeles cum este realizat researchul, la BRAT și ARMA.

Prima ediție a Zilei Porților Deschise, la P&G

Prima noastră gazdă a fost dintre marketeri: Procter & Gamble, unde am povestit despre abordarea consumer centric și construirea de branduri (detalii aici). Următorul departament de marketing vizat a fost într-o industrie complet diferită, cea de media, alături Lucia Antal, Director de Marketing PROTV. Profesorii AcademIAA au putut vizita studiourile PROTV și au încheiat întrevederea cu mult entuziasm: Andreea Esca li s-a alăturat și le-a răspuns la o serie de întrebări.

Tabloul marketingului autohton a fost completat mai apoi de companii din încă două industrii diferite: Telekom România și, ultima din acest an universitar, Ursus Breweries.

Ziua Porților Deschise la Telekom

Roxana Baias (Marketing Director Residential Segment) și Ruxandra Rău (Director  Brand & Communication Strategy) le-au povestit profesorilor cum întinerești targetul moștenit de la una dintre cele mai mari companii de stat (Romtelecom) și câștigi premii Effie și acum și Cannes cu o direcție strategică și creativă corectă și asumată. #HAINETLIBERARE! Citește mai multe aici.

La Ursus Breweries, Mihai Bârsan (VP Marketing)  a demarat discuția cu o prezentare despre structura departamentului, despre dezvoltarea unei mărci în funcție de profitabilitate, despre strategie și inovație. Apoi, a lăsat frâu liber curiozității profesorilor care l-au întrebat despre cote de piață, comunicarea corporativă versus comunicarea de marketing, criteriile de impact pe piață, relația cu agențiile, marketingul sportiv, research. Alături de Ștefan Teodorescu (Marketing Strategy & Innovation Director) sesiunea a devenit și mai interactivă, printr-un exercițiu de brand attribution.

Mihai Bârsan și Ștefan Teodorescu, Ursus Breweries, alături de o parte din participanții Zilei Porților Deschise

Întâlnirile s-au împletit pentru ca participanții să aibă o viziune de ansamblu, nu duală, client-agenție. Astfel, dintre agenții ne-au fost gazde McCann Erickson, Publicis Groupe – ca agenții de rețea integrate, Golin PR – pentru a avea și abordarea de PR a unui grup cât și Kubis Interactive – pentru digital.

Ziua Porților Deschise la Publicis Groupe

Toate întâlnirile cu agențiile au avut mai întâi un focus pe studii de caz recente, și ne-am bucurat să vedem mugurii unor colaborări viitoare directe între profesioniști și profesori, urmate de o discuție liberă despre noii absolvenți-noii recruți și procesele și criteriile de angajare.

Am observat un fir roșu comun între departamentele de HR, prin cele câteva trăsături soft pe care le caută la aplicanți: responsabilitate, inițiativă, capacitatea de a se organiza singur/ă, atitudine proactivă. Dacă e vorba de un job la creație, sunt obligatorii și „atenția la detalii și respectul față de limba română și normele gramaticale”, punctează Laura Nedelschi de la Kubis.

Ziua Porților Deschise la Kubis Interactive

La Golin PR, discuția s-a dezvoltat într-o dezbatere mai largă, o privire spre viitor, spre posibile direcții de a crea un ecosistem de învățare complementar și coroborat între academic și profesional.

Grupul AcademIAA în vizită la Golin PR

În cele din urmă, ne-am aplecat și spre researchul din marcom, cu ajutorul Biroului Român de Audit al Tirajelor (BRAT) și Asociației Române pentru Măsurarea Audiențelor (ARMA).

La BRAT, discuția a fost atât de fascinantă încât am revenit și la o a doua întâlnire, iar Arina Ureche, Director General, a explicat pe îndelete cum și-au dezvoltat instrumentele de cercetare calitativă: Studiul de Audiență și Traffic Internet (SATI), Monitorizarea Investițiilor în Publicitate (MIP), Studiul de Audiență OOH (SAO) și Studiul Național de Audiență (SNA Focus). Despre prima întâlnire puteți citi mai multe aici, iar despre SNA Focus aici.

Ziua Porților Deschise la Biroul Român de Audit al Tirajelor

La ARMA, seminarul a prezentat modul în care funcționează Serviciul Național de Măsurare a Audiențelor TV (SNMATV), ce echipamente stau în spatele acestei evaluări, ce ne spun cifrele cu privire la obiceiurile de vizionare TV ale românilor și cum a evoluat piața de publicitate pe TV în ultimii ani. Mai multe detalii aici.

Grupul AcademIAA în vizită la Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor

Vă așteptăm cu drag la întâlnirile AcademIAA din noul an universitar! Mulțumim tuturor profesioniștilor și profesorilor care pun umărul la creșterea unor noi generații de tineri profesioniști și adaptați la nevoile pieței!