Mergi la conținutul principal

Despre AcademIAA

AcademIAA cuprinde 3 linii de proiecte menite să crească nivelul de angajabilitate în MarCom:

1/ Intervenții sistemice: cercetare și adaptare de curiculă universitară.

2/ Program pentru formatori: programul “Porți deschise pentru profesori în companii”, prin care profesori din cele 4 Facultăți participă lunar la sesiuni organizate de companiile din MarCom și intră în contact direct cu mediul de afaceri, cu practicieni și cu modul de gândire al acestora. În cadrul sesiunilor se abordează teme de marketing/ comunicare, de HR și de soft skills pentru profesori.

3/  MentorIAA: program destinat studenților, care presupune mentorat individual pentru carieră sub coordonarea unor mentori recrutați din companiile membre IAA. Programul constă într-o serie de 6 întâlniri individuale de aproximativ o oră, pe o durată de 3 luni.

Universități partenere:

Facultatea de Marketing din ASE, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din Universitatea București și Facultățile de Comunicare și Relații Publice respectiv Facultatea de Management din SNSPA București.

Facultatea de Marketing din ASE, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din Universitatea București și Facultățile de Comunicare și Relații Publice respectiv Facultatea de Management din SNSPA București.

Companii partenere:

ClientiAvon Cosmetics Romania,  Bancpost,  Coca-ColaGroupe Renault RomaniaMicrosoft RomaniaOrange RomaniaTelekom Romania,  Ursus Breweries, Procter & Gamble

Agenții: Bridge CommunicationCentrade-Cheil BucurestiDDB RomaniaGeometry Global BucharestGMP AdvertisingIAA RomaniaJazz CommunicationKubis InteractiveMcCann RomaniaMedic One CommunicationMercury 360MSLGROUP The PracticeMullenLoweOutboxPublicis Group, Tempo AdvertisingUniversal McCannWebstyler.

Echipa de proiect:

Prof. univ. dr. Ioana Cecilia Popescu –Prodecan Fac. de Marketing, ASE, Conf. univ. dr. Valeriu Frunzaru – Prodecan FCRP, SNSPA, Conf. univ. dr. Alexandra Zbuchea – Prodecan Fac de Management, SNSPA, Conf. univ dr. Mădălina Moraru –FJSC, UB, Conf. univ. dr. Dan Petre – SNSPA si D&D Research – Cercetare AcademIAA, Mona Opran – COO Centrade Cheil – Coordonator Proiect MentorIAA, Laura Tampa – Director Programe Educationale IAA România, Victor Dobre – Director Executiv IAA România și Maria Predoiu – Președinte IAA România.

Susținători:

Prof. Univ. Dr. Dorel Paraschiv – Prorector ASE – Relații cu mediul economico-social și viața studențească, Prof. univ. dr. Călin Vegheș – Decan Facultatea de Marketing, ASE, Prof. univ. dr. Alina Bărgăoanu – Decan FCRP, SNSPA, Conf. univ. dr. Florina Pânzaru – Decan Fac. de Management SNSPA, Prof. univ. dr. Mihai Coman – Decan FJSC, Universitatea București, Boardul IAA România și a Mentorilor voluntari înscriși în programul MentorIAA.

Articole despre AcademIAA

Raluca Predoi, noul director de program AcademIAA

Raluca Predoi este începând de astăzi directorul de program al AcademIAA, primul proiect educațional dezvoltat de IAA România în colaborare cu mediul academic, ca raspuns la nevoia creșterii angajabilității absolvenților de studii superioare din domeniile marketing și comunicare.   “Cooptarea Ralucăi Predoi în conducerea programului reprezintă un pas natural în strategia pe care am stabilit-o…