Mergi la conținutul principal

Matei Psatta: Cred sincer ca atunci cand romanii nu vor mai fi inspaimantati de esec, vor avea curaj sa faca si lucruri creative

Premiile de Excelenta IAA recompenseaza in mod deosebit oamenii care, prin curajul si perseverenta lor, misca lucruri in directia potrivita si adauga plus valoare intregii societati prin activitatea lor zilnica. Pentru platforma The Pole Society, Bogdan Savonea si Matei Psatta au primit Premiul pentru inovatie in tehnologie la cea de-a VIII-a editie a Premiilor de Excelenta IAA.

In general, festivalurile si galele aduc recunoasterea proiectelor, insa noi vrem sa punctam importanta oamenilor din spatele oricarei miscari, caci doar ei sunt forta motrice a schimbarii si a evolutiei. Asadar, ne dorim sa aratam publicului mai mult despre omul si profesionistul care a castigat fiecare premiu si cum a ajuns el in rolul de influentator al industriei.

Premiul pentru inovatie in tehnologie a fost acordat lui Bogdan Savonea si lui Matei Psatta pentru The Pole Society – platforma care duce mijloacele de comunicare stradala la nivelul urmator prin tehnologie și planning programatic.

Premiul pentru inovatie in tehnologie

Ne poti ajuta cu un scurt rezumat al carierei tale? Ne dorim sa te prezentam in 3 fraze care sa spuna totul despre cum ai intrat in industria comunicarii si marketingului, de ce si care e drive-ul tau.

Pe scurt, 7 ani in care am “bifat” PR, social media, advertising, digital si marketing. GMP PR, Leo Burnett, Vola.ro. Timp in care am si lansat TPS Engage, pentru ca vedeam ca e loc de mai bine, inca eram tanar si-mi permiteam sa nu dorm cu saptamanile. Cred ca asta e drive-ul principal, aici sunt in antiteza totala cu domnul Leo Burnett, care spune “if it works, why fix it?”, mie-mi place sa cred ca “if it works, it can work better”.

Povesteste-ne, te rugam, despre proiectul care ti-a adus premiul. Este cel mai drag, cel in care ai investit cel mai mult timp, efort, cele mai multe resurse? Cum l-ai inceput si ce planuri de viitor ai cu el? 

O prima varianta a inceput in 2013, anul in care m-am si angajat in Leo Burnett. Startup-ul a evoluat intre timp, in special multumita lui Bogdan Savonea, care s-a ocupat zi si noapte de el, pana a ajuns in stadiul in care sa se poata autosustina, ba chiar sa se extinda peste mari si tari, motiv pentru care iti scriu din Dubai acum. Planul este foarte simplu, vrem sa schimbam piata de Digital Out of Home asa cum Facebook si Google au schimbat piata de online advertising. Am avut ocazia sa vedem ce merge si ce nu, asa ca luam aceste lectii si le aplicam intr-un mediu care, din pacate, n-a reusit sa evolueze in acelasi ritm ca online-ul.

The Pole Society team
The Pole Society team

IAA te recunoaste ca role model, acesta a si fost unul dintre motivele pentru a-ti premia meritele. Ce le poti spune tinerilor la inceput de cariera intr-o industrie creativa? Ce sa faca, in ce directie sa isi investeasca visele si cum sa se mentina motivat?

Sa aiba mai multa rabdare, desi asta-i mai usor de zis decat de facut. E in regula sa nu stii ce vrei cand esti tanar, ideea e sa accepti faptul ca nu le stii pe toate si sa experimentezi cat mai multe. M-as fi miscat mult mai repede cu startup-ul daca nu ma credeam mai destept decat sunt. Sa caute “The Duning-Kruger effect”, ca nu scapa nimeni de el, dar esti un pic mai castigat daca esti constient de lucrurile care te influenteaza. Si desi nu pare, timpul e o resursa limitata care trebuie folosita foarte egoist.

De ce este nevoie pentru ca Romania sa devina Hub Global Creativ? E incurajator sa vedem modele care demonstreaza acest lucru (iar castigatorii Premiilor de Excelenta sunt astfel de modele), insa dincolo de modele, ce e necesar pentru a indeplini acest lucuru?

Cred sincer ca atunci cand romanii nu vor mai fi inspaimantati de esec, vor avea curaj sa faca si lucruri creative. Realitatea e ca romanii sunt foarte priceput la critica, dar foarte slabi la a implementa lucruri. Creativitatea, pana la urma, are bazele in “a crea”, asadar trebuie sa cream mai mult daca vrem sa ajungem cu adevarat un hub global creativ. Tot ceea ce in Romania ni se prezenta drept motive insurmontabile pentru care nu o sa reusim cu TPS Engage, in Dubai sunt tratate drept hopuri peste care trebuie sa trecem, iar regula e ca atunci cand identifici o problema, propui si o solutie.

Pentru a sustine viziunea de Romania = Hub Global Creativ, IAA se implica nu doar in educatie si reprezentare legislativa, ci si in promovare. Asa a luat nastere Conferinta Globala IAA – Creativity4Better (aflata anul acesta la a 2a editie). In acest sens, al creativitatii care are ca scop si obiectiv o lume mai buna, ne poti da un exemplu de campanie (worldwide sau locala) care pune cel mai bine in valoare puterea creativitatii?

De departe Do It For Denmark, o campanie a unei agentii de turism care a convins oamenii sa calatoreasca mai des in afara tarii din motive… patriotice.

Newsletter