Mergi la conținutul principal

Premiile de Excelență IAA

  • date icon eveniment trecut
  • 17 04.2018
  • 17 04.2018

Despre Premiile de Excelență

Premiile de Excelență sunt o initiațivă a Consiliului Director IAA România lansată în Martie 2008, iar în ultimii ani au fost organizate sub umbrela Zilei Publicității.

Premiile de Excelență reprezintă un demers al asociației de a recunoaște, promova și recompensa public persoane care, prin inițiative și fapte, au contribuit decisiv la ridicarea standardelor în industria de comunicare din România și premiază în mod exclusiv oamenii care au fost forța motrice a schimbării, nu proiectele lor.

Maria Predoiu, președinte IAA România, declară:

“Ne dorim un viitor în care România să se afirme și să fie recunoscută ca un adevărat Global Creative Hub, iar întreaga activitate a IAA România se orientează în jurul acestei viziuni. Suntem de 25 de ani in industria advertisingului – ani dinamici, în care marcom-ul românesc s-a maturizat, a dovedit că are atât echilibru pentru a depăși crize semnificative, cât și forță creativă apreciată la nivel global. Este momentul perfect pentru a încuraja ecosistemul marcom-ului românesc să accelereze adopția inovației, să îmbrățișeze dezvoltarea viitoarelor talente și să îndrăznească, să aiba curajul de a ataca piețe noi. Astfel, Ziua Publicității și Gala Premiilor de Excelenta IAA vor alimenta cu inspirație și curaj oamenii industriei, vor pune în valoare modele puternice recunoscute deja la nivel internațional și vor provoca marcom-ul românesc să intre cu baterille încărcate în etapa “România = Global Creative Hub.”