Romanian Artists Agency semnează campania Nokia Unitefor Love

Ce ne aduce împreună? Ce ne preocupă cu adevărat? Și de ce trebuie să punem pe primul loc împlinirea visurilor noastre? Acestea sunt întrebările la care răspunde campania dezvoltată de Romanian Artists Agency pentru Nokia, care este compusă din 8 clipuri de promovare ce sunt distribuite online. Campania aduce împreună oameni din domenii diferite, debutanți și persoane consacrate, toți fiind #Unitefor #Love.

Campania #Unitefor #Love este o experiența curatorială de povești în care primează dragostea pură și loialitatea oamenilor pentru ceea ce îi preocupă, fie că este vorba de muzică, teatru, literatură, handbal, gastronomie sau skateboarding.

Mesajul campaniei se axează pe particularitățile cu care Nokia își prezintă noua serie de produse disponibile pe piață, telefoanele smart care au sistem de operare Android pur. În campanie sunt implicate persoane publice, alături de tineri inspirați de ei, care au ales să transpună povestea drumului către pasiunea lor în cuvinte, imagini și emoții. Adrian Despot și Andrada Crețu, Cristina Mazilu și Cătălina Triță, Cristina Neagu și Diana Lăscăteu, DJ Hefe și Mihnea Ferezan de la RoadKillSoda, Marius Chivu și Diana Bădică, Marius Manole și Ioana Mărcoiu, Mihnea Groșeanu și Iulia Constantin sunt protagoniștii clipurilor de promovare Nokia, care celebrează oamenii loiali preocupărilor lor în detrimentul gândurilor negative sau a piedicilor sociale.

Campania #Unitefor #Love vorbește despre o formă de iubire, care nu este romantică, dar care ne împlinește și reunește pe toti: dragostea pentru pasiunile noastre. De aceea, atunci când am ales endorserii campaniei, ne-am dorit să avem un mix special de oameni, care să fie diferiți unul față de celălalt atât prin domeniul în care activează, cât și prin nivelul dezvoltării pasiunii lor. Tot ce a contat a fost să fie uniți de aceeași intensitate a dorințelor, pentru ca poveștile lor să ajungă către cei din comunitatea Nokia spre a-i motiva în îndeplinirea visurilor. În plus, trebuie să menționez că Romanian Artists Agency a semnat și conceptul creativ al campaniei, coordonând realizarea și implementarea sa. Așadar, pentru #Unitefor #Love nu am venit doar cu cele mai bune soluții în identificarea profilurilor de celebrități care se potrivesc cu brandul, ci am reușit să transpunem prin emoție viziunea Nokia despre cum oamenii sunt o inepuizabilă sursă de inspirație și motivație unii pentru ceilalți”, a declarat Roxana Alexandru, partener fondator Romanian Artists Agency.

Adrian Despot, unul dintre endorserii Nokia, dar și cel care a semnat fundalul sonor al video-ului care îi aduce împreună pe toți cei implicați în campanie, a mărturisit că “#Unitefor #Love este despre muzică, despre experiențe și emoții împărtășite. Cel mai tare am simțit să mă implic în campanie pentru că vorbește despre încrederea și respectul pe care le pui în ceea ce faci, indiferent de domeniu. Ori eu am mai zis asta… muzica este cea mai frumoasă atunci când e făcută din suflet, cu talent, pasiune și dăruire.”

#Unitefor #Love este prima campanie digitală de brand inițiată la nivel local de către HMD Global, compania care deține licența exclusivă a marcii Nokia pentru telefoane și tablete. HMD Global este “The Home of Nokia Phones”, iar campania se desfășoară online, fiind compusă din 8 clipuri de promovare, care sunt postate pe pagina de Facebook Nokia Mobile.

Echipa Romanian Artists Agency: Ana-Maria Apostoiu – Strategic Communications Director, Roxana Alexandru – Talent Manager, Adela Stoicescu – Account Manager

HMD Global: Daria Marinescu – Marketing Manager

Echipa de productie – DIUD: Andrei Gheorghe – Director, Mihai Pascu – Copywriter, Claudia Asanache – Producer / Account Manager, Boroka Biro – DOP, Raya Al Souliman – Assistant Director, Flavia Barabas – Scenographer, Ovidiu Saracan – Sound Director, Iulian Ionita – Editor, Stefan Kanovici – Editor, Claudiu Trif – Editor

Echipa de digital: Anca Duma – DC Communication

Echipa de media: Andreea Radu – Ogilvy, Gratiela Cenoiu – Ogilvy

                                                          ***

Romanian Artists Agency (RAA) este o agenție care reprezintă artiști din diverse domenii în relația lor cu industria de film, televiziunea, publicitate și alte industrii creative. RAA este specializată în talent management, PR&events, branded entertainment, producție audio-video și reprezintă artiști precum Virgil Ianțu, Răzvan Exarhu, Adrian Despot, Sore Mihalache, Paul Ipate, Octavian Strunilă și Lili Sandu.