Teaser Ziua Publicităţii – Roxana Baias, despre oamenii din industria de marcom din viitor

Roxana Baias este Marketing Director Residential Segment, Telekom România. Are o experienţă de 12 ani în cadrul Procter & Gamble, unde a ocupat succesiv mai multe poziţii de management. Trecerea la industria telecom, în 2012, când a devenit Marketing Director la Romtelecom, i se pare naturală din pricina presiunii de a inova. La Ziua Publicităţii, pe 17 aprilie, vom afla mai multe despre cum arată, în viziunea Roxanei, specialistul în marcom din viitor.

Cum ai contura profilul specialistului în marcom din viitor? Cum s-ar diferenția de cel din prezent?

Specialistul marcom din viitor, ca şi cel din prezent – ştie că secretul în marketing stă în maiestria cu care îmbină cunoaşterea profundă a oamenilor şi barometrul din “stomac” care-l ajută să aleagă ideile puternice creative care mişcă emoţiile oamenilor. Abia atunci când cele două ingrediente sunt puternice – produsele sau serviciile bine conturate (calitate, preţ, prezenţă) au succes – sunt remarcate, cumpărate şi recomandate.

Care crezi că este rolul publicității în dezvoltarea societății civile?

Eu văd 3 puncte:

1. Publicitatea este instrument de comunicare, deci critică în prezentarea de soluţii, de produse sau servicii care adresează nevoile oamenilor.

2. Publicitatea mai este şi “artă cu obiectiv” – ceea ce înseamnă că ea contribuie activ la succesul afacerilor / organizaţiilor care aleg să o utilizeze pentru a-şi creşte eficienţa.

3. Publicitatea mai este şi divertisment: ea ne colorează viaţa, ne ajută să ne apropiem ca oameni, să visăm şi să ne “vizualizăm” aspiraţiile. Astfel, publicitatea ajută să creeze tipare sociale la care oamenii aderă sau nu, în funcţie de felul în care aleg să se exprime.

„România – hub creativ global” – cum crezi că poate deveni realitate? Prin ce se distinge creativitatea românească?

Romania Creative Hub are de-a face cu spiritul curajos care îşi asumă, în forţă, idei şi concepte care să mişte oamenii, opiniile şi emoţiile lor.

Exemplele de creativitate la români sunt toate legate de oameni puternici care îşi asumă unicitatea lor, personalitatea lor şi se bucură să transmită un mesaj nou şi proaspat. Sunt exemple care rămân cu tine muult timp.