Andreea Răducan, Corul Madrigal și echipa „România, te iubesc!”, laureați ai Galei “Valori de România” 2018

Pe 25 aprilie, au fost decernate premiile celei de-a III-a ediții a Galei Valori de România, o inițiativă Biz de promovare a românilor care s-au impus ca repere ale excelenței pe plan internațional în diferite domenii de activitate. Printre Valorile care au urcat pe scenă s-au numărat Andreea Răducan, Corul Madrigal și echipa „România, te iubesc!”.

Personalităţile care au primit, de asemenea, recunoaștere în această ediție a Galei Valori de România pentru rolul lor de arhitecți ai brandului de țară – în sport, cultură, inventică, management, antreprenoriat şi viaţa socială:

  • Andrei Roșu, sportiv de anduranță intrat în Cartea Recordurilor, primul român care a trecut înot Canalul Mânecii
  • Echipa feminină de tenis de masă a României, campioană europeană
  • Sportiva Loredana Toma, triplă campioană mondială la haltere
  • Mirela Drăgoi, președinte executiv al celui mai mare business de preforme PET din Balcani
  • Șerban Radu, fondatorul lanțului Cărturești și promotor al cărții tipărite
  • Dan Perjovschi, artist cu expoziții personale la muzee renumite precum Tate Modern Londra, MoMA New York sau Macro Roma
  • Actrița Ana Ularu, al cărei palmares include 38 de filme și seriale de televiziune, cu roluri în producții străine importante
  • Mezzosoprana Ruxandra Donose, protagonistă în spectacolele Operei din Berlin, a Operei din Zürich și a Operei din Rouen
  • Scriitorul Mircea Cărtărescu, una dintre figurile emblematice ale culturii române, distins în 2018 cu premiul internațional Formentor pentru literatură
  • Echipa Ideo Ideis, proiect teatral unicat, dedicat procesului de educație alternativă pentru liceeni
  • Inventatorul Mircea Tudor, singurul antreprenor care a câștigat de două ori Marele Premiu al Salonului de Invenții de la Geneva cu două sisteme de securitate revoluționare, utilizate astăzi la nivel global
  • Valeriu Nicolae, activist pentru drepturile copiilor, incluziune socială și politici privind sărăcia

Românii premiați sunt onorați, de asemenea, în cadrul cărții-manifest 100 de personalități care pun România pe harta lumii”, lansată ieri în cadrul Galei. „100 de personalități care pun România pe harta lumii” este un proiect original Revista Biz, realizat în parteneriat cu Banca Transilvania. Cartea face cunoscută cititorilor viziunea despre lume și performanțele unor oameni care au beneficiat mai mult sau mai puțin de notorietate mediatică, dar care ne fac mândri că suntem români.

“Ne-am propus să portretizăm oamenii care ne fac să fim mândri că suntem români, și nu sunt puțini. Ne-am oprit la 100, dar, cu siguranță, sunt mult mai mulți cei care ne pot reprezenta cu cinste, cei care ne demonstrează că se poate și care ne ambiționează să fim mai optimiști în ceea ce privește valorile românești. Ei sunt interlocutorii care merită să fie adevăratele subiecte și știri principale în această țară,” a spus Marta Ușurelu, Redactor Șef, Revista Biz

Despre cartea manifest “100 de personalități care pun România pe harta lumii”

„100 de personalități care pun România pe harta lumii” este un proiect original Revista Biz, realizat în parteneriat cu Banca Transilvania. Cartea face cunoscută cititorilor viziunea despre lume și performanțele unor oameni care au beneficiat mai mult sau mai puțin de notorietate mediatică, dar care ne fac mândri că suntem români. Publicația poate fi comandată online la http://www.revistabiz.ro/valorideromania2018/.

Printre românii reuniți în lista celor 100 de personalități se numără Florin Bîlbîie – profesor de macroeconomie la Sorbona, Călin Rovinescu – Președinte Air Canada, actrița Alexandra Maria Lara, arhitecții Daniel și Maximilian Zielinski, parteneri la Foster + Partners și Oana Lungescu, purtător de cuvânt al NATO.

Biz este brandul care reunește o comunitate puternică de oameni de afaceri, atât online, cât și offline. Business-ul Biz înglobează revista Biz, o divizie puternică de organizare evenimente, servicii de content marketing pentru clienții săi și o divizie dedicată studiilor de piață. Biz s-a impus prin realizarea unor importante studii și topuri în parteneriat cu agenții de research, pe cele mai importante domenii de activitate din România: Top 50 companii performante, Anuarul directorilor de marketing, Top 20 companii IT pentru care merită să lucrezi, Topul agențiilor de PR din România, Brand Ro sau BizTech. www.revistabiz.ro