Mergi la conținutul principal

Campanii de educare cu componentă publicitară, permise în școli

Comisia pentru Cultură a Camerei Deputaților a admis, de curând, un amendament în ceea ce privește campaniile de educare în școli realizate de către brand-uri.

Dacă textul inițial propus interzicea orice fel de campanii de educare în școli din partea brandurilor, amendamentele aprobate permit acest lucru, însă numai dacă se respectă anumite condiții.

Astfel, dacă modificările aduse Legii nr. 148/2000 privind publicitatea (PL x 60/2019) va fi votată în plen în forma actuală, Art. 141 – nou introdus – va cuprinde o serie de excepții în baza cărora „Ministerul Edicației Naționale poate aproba derularea unor programe educaționale, culturale și/sau sportive, care au și o componentă publicitară, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:”

Aceste amendamente se referă la campaniile educaționale, culturale sau sportive organizate de anunțători.

”a. Componenta educațională, culturală și/sau sportivă prevalează în cadrul programului, acesta neexcluzând menționarea numelui și/sau mărcilor susținătorilor programului precum și a beneficiilor generale sau, dacă este cazul, a pericolelor la care se expun consumatorii.”

Totodată, oferirea de mostre gratuite va fi permisă, însă nu va fi acceptată sub nicio formă comercializarea niciunui tip de produs, amenzile putând ajunge până la 8.000 de lei, dacă sunt încălcate prevederile legii.

”b. Nu sunt comercializate nici un fel de produse și/sau servicii specifice, putând fi oferite însă mostre ale acestora.”

Astfel, aceste noi modificări aduse Legii nr. 148/2000 privind publicitatea, creează un cadru legal companiilor care vor să investească în programe educaționale, culturale sau sportive, prin campanii de responsabilitate socială.

Newsletter