Mergi la conținutul principal

Congresul Mondial IAA va avea loc în pe 20-22 februarie 2019 în Kochi, India

3 zile care își propun să schimbe modul în care gândiți comunicarea + 3 nopți de petreceri extravagante.

IAA India propune o serie de vorbitori de top din fiecare sferă a comunicării, printre care se numără Marc Pritchard (Chief Growth & Brand Officer Procter & Gamble), Andre Agassi (Campion la Tenis, retras), Chris Tung (CMO Alibaba), Andrew Robertson (President & CEO BBDO Worldwide) cât și Sophia The Robot.

IAA Global Congress are loc pentru prima dată în India în cei 80 de ani de la înființarea organizației pe plan global, și astfel organizatorii au pregătit o adevărată simfonie a simțurilor: prezentări de modă, întreceri pe apă și bineînțeles diversitatea muzicală, vizuală, culinară locală care îi face renumiți.

 

Congresul Mondial IAA va avea ca temă centrală Brand Dharma

Dharma, un termen provenit din sanscrită, se poate traduce ca datorie, rigurozitate și toate lucrurile benefice.

Într-o lume în care orice și oricine este poziționat ca Brand, iar consumatorii caută mai mult decât simple produse și servicii, ci un scop mai profund, Congresul pornește de la o simplă dar importantă întrebare: Ce Urmează?

Congresul Mondial IAA propune spațiul perfect de desfășurare, conținut exceptional de la vorbitori practicieni de top, distracție și socializare.

Evenimentul va avea loc în zona sudică a Indiei, în Kochi, o rețea de insule, locul de întâlnire tradițional al comercianților de condimente. Kochi este o zonă eterogenă și cosmpolită, prin care au trecut grecii, romanii, evreii, arabii, chinezii și care a fost sub conducere portugheză, olandeză cât și a indienilor musulmani.

Toate aceste popoare și-au lăsat amprenta unică asupra Kochi, lucru pe care îl veți putea observa în cultura locului, în mâncare, în locașurile de cult, și în arhitectură, în general.

Vorbitorii Congresului Mondial IAA din Kochi

Organizatorii, IAA India, propun inspirație eclectică și din toate colțurile lumii.

Iată cine vor fi vorbitorii Congresului din Kochi:

·         Mukesh Ambani Chairman & Managing Director Reliance Industries Limited

·         Paul Polman, CEO Unilever

·         Piyush Pandey, Co-Executive Chairman Ogilvy & Mather India

·         Jonas Kjelberg, Author

·         Sophia The Robot, Social Humanoid Robot

·         Shashi Tharoor, Author, Diplomat, Parliamentarian (Lok Sabha)

·         Scott Bedbury, Global Branding Consultant

·         Michael McQueen, Best Seller Author and Trend Forecaster

·         Tim Reid, Innovation Expert committed to creativity through comedy

·         Andrew Robertson, CEO BBDO

·         Andrew Keen, Entrepreneur and Author

·         Nandan Nilekani, Entrepreneur and Thought Leader

·         Sheena Iyengar, Sight impaired but visionary expert on power and paradoxes of choice

·         Pranav Mistry, Head of Think Tank Team and Global Vice President Research Samsung

·         Steven Mollenkopf, CEO Qualcomm

·         Rajeev Misra, CEO SoftBank Vision Fund

·         Sri Sri Ravi Shankar, Spiritual Leader

·         Marc Pritchard, Chief Growth & Brand Officer Procter & Gamble

·         Hod Lipson, Professor of Engineering and Data Science Columbia University in New York

·         Chris Tung, Chief Marketing Officer Alibaba

·         Hans-Paul Burkner, Chairman, Former CEO Boston Consulting Group

·         Jean David, Author, Creative consultant

·         Andre Agassi, Retired Tennis Champion

·         Deepika Padukone, Indian Actress

·         Alexandra Deschamps-Sonsino, Interaction Designer, Product Designer & Entrepreneur

·         Rumman Chowdhury, AI Developer, Speaker, Accenture Applied Intelligence

·         Carolyn Everson, Vice President of Global Marketing Solutions Facebook

·         Prof. Byron Sharp, Professor of Marketing Science and Director Ehrenberg – Bass Institute

 

Pentru detalii referitoare la vorbitori, prețuri și rezervări, intrați pe: https://www.iaaworldcongress.org/

IAA India organizează cel de-al 44-lea Congres Mondial IAA, după Washington, Moscova și Beijing.

Newsletter