Mergi la conținutul principal

De vorbă cu Diana Andreescu – Asociat, Ornella Design Timișoara

Ce te-a motivat să te înscrii în cadrul acestui proiect?

În primul rând, fiindcă vă urmăresc de foarte mult timp și îmi plac lucrurile pe care le dezvoltați, dar nu am avut oportunitatea să mă afirm printre voi sau să ne cunoaștem… și în al doilea rând, fiind că cred că acest proiect va avea un mare succes mai ales datorită mixului de participanți diferiți din toate punctele de vedere.

Ce părere ai despre această inițiativă a IAA România?

Felicit! Și cred că va avea succes!

Ce impact crezi că va avea acest proiect asupra tinerilor?

Cu siguranță, vor experimenta multe lucruri, unele pe care poate deja le cunosc,dar nu le-au conștientizat, altele la care nu s-au gândit și bineînțeles direcții cu care nu vor rezona, pe care le vor respinge.

Care sunt informațiile pe care ai vrea să le împărtășești în timpul acestor întâlniri?

Aș vrea să fac legătura dintre studii/facultate/educație și angajat/antreprenor. Mi se pare că există o ruptură, o prăpastie, între mediul educațional și piață, iar o discuție în această direcție cred că merită lansată.

Ce așteptări ai de la studenții care îți vor fi repartizați? Crezi că sunt pregătiți pentru piața muncii?

Cred ca sunt pregătiți pentru piața muncii, le lipsesc însă niște conexiuni și… seriozitatea. Sunt o generație migratoare, nu foarte responsabilă, dar ambițioși, curioși și cu acces la informație.

Care sunt obiectivele pe care le-ai stabilit pentru acest proiect?

Aș vrea să știu ce au studiat până în prezent, de ce doresc să studieze la IAA, există vreo continuitate în planurile lor sau doresc o schimbare… cât de departe doresc să ajungă sau pot să ajungă. Adică, stabilirea unor obiective pragmatice de unde se poate porni în construirea/stabilirea unei direcții, unei planificări.

Newsletter