Mergi la conținutul principal

De vorbă cu Ludmila Matei – Business Consultant & Executive Coach în UK

Ce te-a motivat să te înscrii în cadrul acestui proiect?

Creșterea și evoluția industriei marcom din România este posibilă numai cu implicarea sustenabilă și responsabilă a oamenilor din industrie.

Ce părere ai despre această inițiativă a IAA România?

Am revenit la a doua ediție pentru că doar o primă participare nu m-a satisfăcut. E treabă multă. Și nu e ușoara. Gândurile cu care am plecat după prima ediție sunt mixte și conflictuale. Pe de o parte tineri care își doresc să afle cât mai mult. Flămânzi de informație. Showing up. Pe de altă parte, însă, aceeași tineri mai degrabă pasivi, i-am simțit supuși. Cuminți, buni la învățătură. Ceea ce pare un avantaj se va dovedi în lumea reală a industriei o capcană. Și noi trebuie să fim primii onești cu acest aspect, pentru că o știm prea bine.

 Care sunt informațiile pe care ai vrea să le împărtășești în timpul acestor întâlniri?

Industria marcom are un aspect local. Dar nu a fost, nu este și nu va fi niciodată o industrie locală. Pentru a crește baza locală – și, deci, pe termin lung, calitatea întregii industrii, benckmark-ul trebuie ales cu multă înțelepciune și fără ego-ul caracteristic. Trebuie să ne uităm la piețele care excelează. Eu vin în acest program cu expertiză de 17 ani de industrie dintre care doar primii 5 ani lucrați exclusiv în și pentru România.

Ce așteptări ai de la studenții care îți vor fi repartizați? Crezi că sunt pregătiți pentru piața muncii?

Ce am remarcat la studenții români și este diferit față de graduates din alte piețe, este o teamă acută de autoritate. Frica de propria opinie. Lipsa de orientare practică. Debusolare. Frica de greșeala. Frica de notă proastă. Aka teama de invalidare de către mentor/profesor. Și asta nu ține numai de un sistem de învățământ păgubos care nu încurajează inițiativa și descurajează caracterele challenging. Ci și de experiențele lor recente cu oameni din industrie, în diferite internship-uri sau alte forme comunitare. Am aflat de la studenți câteva povești grozave.

Ar trebui să fim cruzi de onești cu noi înșine. Să ne uităm în oglindă. Câtă disponibilitate avem de fapt să creștem cu adevărat potențial și vibe nou, și nu doar soldați. Cât de generoși suntem cu adevărat cu timpul și know-how-ul nostru? Cât este cu adevărat despre EI și nu despre NOI, mentorii și profesorii? Cum măsurăm impactul programului?

Aș vrea să las întrebările astea deschise aici.

Newsletter