Mergi la conținutul principal

Emisiunea “Inspiring Stories” e LIVE, cu și despre oamenii care ne inspiră

“Inspiring Stories” by PIATRAONLINE & Marks este o emisiune online bilunară moderată de Mariana Brădescu, Managing Partner PIATRAONLINE, care aduce la masă profesioniștii din lumea creativă pe care îi admirăm și ne ajută să aflăm poveștile lor, LIVE.

Când am primit de la PIATRAONLINE provocarea de găsi idei care să inspire comunitatea creativă, am zis “going LIVE is a must”. Ne uităm din ce în ce mai puțin la televizor, dar content-ul video e tot rege. Vrem în continuare să descoperim povești noi și oameni care au ceva de spus, iar telefonul e principala noastră sursă. Deci canalul de Facebook al fiecărui brand devine locul perfect pentru o conversație autentică.

Challenge accepted: ne-am gândit să facem din canalul de Facebook PIATRAONLINE o platformă dedicată comunității creative, un fel de canal de televiziune dedicat lor. Pentru că ne plac lucrurile simple, soluția Marks a fost să chemăm în fața camerelor makerii care ne inspiră, pentru makerii din spatele lor. În acest fel, pagina de Facebook a brandului generează interacțiune și implicare din partea comunității, fără să compromită calitatea contentului.

Dincolo de selecția impresionantă de piatră naturală și de universul de inspirație pe care îl alimentează constant atât în cadrul showroomului, cât și în online, PIATRAONLINE adună în jurul său o comunitate de oameni pasionați din diverse domenii creative. Pentru că inspirația naște inspirație și ideile bune vin atunci când știi să privești în jurul tău, cel mai nou proiect PIATRAONLINE dă startul unei conversații despre creativitate, frumos și motivația de a face lucrurile mai bine, oricât de multe obstacole ar exista.

Conceptul emisiunii se bazează pe un format informal, relaxat, deschis. Oamenii pe care îi admiri sunt LIVE pe ecranul smartphone-ului tău și îți răspund la întrebări. Afli poveștile din spatele succesului și te lași inspirat de tenacitatea lor. Cu toții au întâmpinat piedici, dar pasiunea i-a adus unde sunt azi.

Fiecare ediție aduce invitați atât din lumea arhitecturii și a artelor, cât și din lumea altor domenii creative, precum fotografie, tech, antreprenoriat etc. Însă, e greu să-i încadrezi pe acești oameni în tiparele unei singure profesii, când sunt implicați în atâtea tipuri de proiecte. Inspirația e interdisciplinară.

“Atunci când am pornit acest business, nu ne-am propus să fim un simplu furnizor de piatră naturală, ci un catalizator pentru idei cu potențial. De aceea, colaborăm cu atât de mulți profesioniști din domeniile creative și punem pe picioare tot felul de proiecte menite să-i aducă în centrul atenției pe cei care au ceva de spus. Inspiring Stories este unul dintre ele.” – Mariana Brădescu, Managing Partner PIATRAONLINE

Cele 9 ediții de până acum ale emisiunii au fost urmărite de 283.000 de oameni, însumând 2862 de ore de vizionare. Durata medie a unei vizionări se încadrează undeva între 10 și 25 de minute. Complet normal, atunci când e vorba de content de calitate. În social media, emisiunile au generat interacțiune din partea publicului care a adresat întrebări invitaților, ajungând la un reach total de 550.000.

Dacă primele șase ediții Inspiring Stories au avut drept platou de filmare showroomul PIATRAONLINE, la următoarea am transmis LIVE de pe teren, în cadrul Interactive Central and Eastern Europe Festival, pe scurt, ICEEfest. Ediție specială, on the go. Invitații? Șapte dintre speakerii care au vorbit pe scena celui mai amplu festival dedicat transformărilor generate de Internet. https://www.facebook.com/PIATRAONLINE/videos/1852090784830508/

Proiectul continuă cu noi povești despre oamenii care și-au urmat visul și au reușit să-i inspire și pe alții să o facă. Așa că, stai cu ochii pe pagina de Facebook PIATRAONLINE și abonează-te la canalul dedicat de Youtube (https://www.youtube.com/channel/UCWrad3mWTECtWf9qwhJHxxA) pentru a vedea cea mai nouă ediție Inspiring Stories. Tot acolo, poți urmări edițiile trecute ale emisiunii.

ECHIPA MARKS

Mia Munteanu, Client Service Director

Andrei Enache, Account Executive

Sabina Stănciucu, Copywriter

Maria Ștefăniță, Art Director

ECHIPA PIATRAONLINE

Mariana Brădescu Constantinescu, Managing Partner PIATRAONLINE

Sergiu Constantinescu Brădescu, Managing Partner PIATRAONLINE

Izabela Eremia, Asistent Manager

Vlad Constantinescu, Fotograf

Sorin Niculae, Video Editor

Newsletter