Mergi la conținutul principal

Freshful by eMAG și Edenred lansează soluția de plată online cu carduri de masă, direct în aplicație și pe website

  • Freshful adaugă o nouă metodă de plată a cumpărăturilor alimentare în aplicația mobilă și website
  • Utilizatorii Edenred Ticket Restaurant pot comanda acum pe Freshful by eMAG peste 20.000 de produse
  • Plata prin utilizarea cardurilor Edenred va fi posibilă într-o primă etapă doar online

 

Începând din 11 aprilie, Freshful adaugă o opțiune nouă în sistemul de plată disponibil pe site și în aplicația mobilă: folosirea cardului Ticket Restaurant de la Edenred pentru achiziția cumpărăturilor alimentare. Plata cu tichete de masă, una dintre cele mai populare metode de plată a cumpărăturilor devine astfel disponibilă și pe Freshful, fiind un beneficiu exclusiv al utilizatorilor Edenred.

„Accelerarea digitalizării în comerțul online a modificat comportamentul de consum în ultimii 2 ani, astfel că integrarea dintre Freshful by eMAG și Edenred a venit ca un pas natural în întâmpinarea consumatorilor care caută un nou mod – mai simplu, mai rapid, mai eficient, de a se bucura de viață, fără grija cumpărăturilor săptămânale. Fiind un brand de tehnologie, căutăm în permanență să introducem noi funcționalități și  avantaje pentru consumatorii noștri, astfel încât să ne asigurăm că răspundem rapid nevoilor acestora. Această nouă opțiune deschide celor care devin acum clienții noștri un univers de peste 20.000 de produse de calitate și cu prospețime garantată și permite cumpărătorilor fideli Freshful să aleagă exact metoda de plată potrivită pentru ei. Am pregătit integrarea acestui tip de plată în aplicația Freshful încă de la lansare, de aceea suntem siguri că acest beneficiu va crește satisfacția clienților și le va echilibra bugetele de cumpărături acum, în apropierea sărbătorilor Pascale, dar și pe viitor.” menționează Anca Leopea, Marketing Manager Freshful by eMAG.

 

 

 

“Odată cu restricțiile impuse de pandemie, din ce în ce mai mulți consumatori au apelat la platformele online de livrare de mâncare sau alimente. 67% dintre angajații din România au declarat că, în timpul lockdown-ului, au comandat de la restaurante folosind servicii de livrare, de take-out sau de click-and-collect, conform Barometru FOOD 2021, un sondaj coordonat de Edenred în 20 de țări, inclusiv în România.

Chiar dacă, ulterior, multe dintre restricții au fost eliminate, schimbările intervenite în comportamentul de consum se păstrează. Parteneriatul cu platforma Freshful by eMAG este o continuare firească în completarea gamei de beneficii exclusive oferite de Edenred. Ne bucurăm că, alături de Freshful by eMAG, le putem oferi posesorilor de carduri de masă Edenred încă un mod în care își pot folosi cardul, de această dată pentru a plăti cu ușurință și în siguranță pentru produsele dorite, pe care le primesc apoi, convenabil, direct la ușa lor”, a spus Lelia Mancaș, Head of Marketing, Edenred Romania.

 

 

Pentru a efectua plata cu cardul Edenred, utilizatorii trebuie să își înroleze cardul Edenred pe siteul Freshful sau în aplicația mobilă. Acest  pas se realizează o singură dată, înaintea primei utilizări a cardului Edenred. Pentru și mai multă ușurință cu privire la procedura, orice utilizator poate consulta tutorialul disponibil aici YouTube .

La efectuarea cumpărăturilor, dacă în coș se află și produse alimentare și non-alimentare, clientul poate alege să plătească produsele alimentare folosind cardul Edenred direct în aplicația Freshful, iar produsele non-alimentare și taxa de livrare le va achita separat, tot în aplicație cu cardul bancar sau ramburs (la livrare – cu cardul la POSul mobil sau cash), conform legislației în vigoare cu privire la tichetele de masă.

De asemenea, ca pentru toate cumpărăturile Freshful, nu va exista o limită minimă de cumpărături ce pot fi plătite cu cardul Edenred, decât cea definită de limita soldului din cardul fiecărui client.

 

***

Despre Freshful

Companie românească fondată în 2021, Freshful oferă, pe platforma online și în aplicațiile mobile, o varietate de peste 20.000 de produse alimentare și bunuri de larg consum de la parteneri și producători locali. Astfel, Freshful vine în sprijinul tuturor celor care vor să economisească timp cu serviciu de livrare rapidă sau programată a unui coș complet de cumpărături săptămânale, de la fructe, legume, carne, pește, pâine proaspătă, lactate, mezeluri, produse congelate și băuturi până la articole de uz casnic. Clienții pot găsi într-un singur loc o diversitate de produse locale, internaționale, ECO și BIO pentru o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos. Comenzile sunt livrate din depozitul cu temperatură controlată în mașini frigorifice până la ușa clientului 7 zile din 7, între orele 8.00-22.00, în intervale programate de 2 ore.

Serviciul este disponibil pe www.freshful.ro, în aplicația iOS și Android, acoperind momentan Bucureștiul și mare parte din localitățile ilfovene.

 

Despre Edenred

Edenred este lider de piaţă ca platformă de servicii şi plăţi şi este partenerul de zi cu zi al întregului ecosistem al pieţei muncii, conectând peste 50 de milioane de angajaţi şi 2 milioane de comercianţi parteneri prin intermediul a peste 900.000 de clienţi corporativi în 46 de ţări.

 

Edenred oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (tichete de masă), vacanta, flote auto şi mobilitate (soluţii multi-energy, mentenanţă, taxe de drum, parcări şi vouchere de transport), stimulente (vouchere şi carduri cadou, platforme dedicate angajaţilor) şi plăţi corporative (carduri de plată virtuale). Edenred sprijina de asemenea fenomenul cultural prin cardurile culturale.

 

În concordanţă cu misiunea grupului, „Enrich connections. For good.”, aceste soluții sporesc bunăstarea și puterea de cumpărare a utilizatorilor. Îmbunătățesc atractivitatea și eficiența companiilor și animă piața muncii și economia locală. De asemenea, favorizează accesul la o alimentație mai sănătoasă, produse mai sustenabile și soluții de soft mobility.

Cei 10.000 de angajaţi Edenred sunt conduşi de misiunea comună de a transforma piaţa muncii într-un ecosistem

Newsletter