Mergi la conținutul principal

IAA Global oferă o bursă la Berlin School of Creative Leadership

IAA Global este mândră să anunțe parteneriatul încheiat cu Berlin School of Creative Leadership, care aduce după sine facilități importante pentru membrii IAA. Astfel, până pe 20 mai, membrii IAA se pot înscrie în concursul care le poate aduce o bursă în valoare de 53.000 euro, la una dintre cele mai prestigioase școli din marcom. Bursa este de nivel MBA și se adresează seniorilor din industrie care se află într-o poziție de conducere sau care urmează să se afle într-o pozitie de conducere și acoperă integral taxa de școlarizare.

Pentru a se înscrie la cursul care va avea loc la Berlin, începând cu 8 septembrie, pe lângă completarea formularului de înscriere, aplicanții trebuie să realizeze două eseuri de aproximativ 500 de cuvinte, care să răspundă la întrebările:

  1. “Care credeți că sunt principalele provocări etice cu care se confruntă astăzi liderii creativi din industria dumneavoastră și cum acestea dau naștere dilemelor între practicile etice și cele neetice?

În răspunsul dumneavoastră vă rugăm să luați în considerare corelarea provocărilor cu care se confruntă intern organizația dumneavoastră, cu cele care se confruntă industria și societatea, pe o scară mai largă. (~ 500 de cuvinte)

  1. ”Descrieți modul în care conducerea creativă și Școala din Berlin vă pot ajuta să rezolvați aceste probleme. În răspunsul dumneavoastră, vă rugăm să luați în considerare insight-urile industriei, precum și cunoștințele și experiența dumneavoastră personale și să propuneți practici sănătoase care ar putea conduce la o mai bună practică etică în industria dumneavoastră în următorii cinci ani. (~ 500 de cuvinte) “

Candidații ideali sunt directorii executivi din publicitate, mass-media, jurnalism, divertisment, design, arhitectură, comunicare, tehnologie și marketing. Ei trebuie să aibă o vastă experiență profesională, cât și o excelentă experiență creativă și să fie pasionați de etica profesională.

Aplicațiile pot fi depuse, împreună cu cele două eseuri, pe site-ul Berlin School of Creative Leadership, completând formularul de înscriere.

Newsletter