Mergi la conținutul principal

Mastercard facilitează experiențe de cumpărături simple și eficiente pentru consumatorii Amazon

București, 17 iunie 2020. Tot mai mulți consumatori folosesc mediul online pentru cumpărături – de la alimente și servicii de livrare a mâncării până la obiecte pentru casă, îmbrăcăminte și servicii de divertisment -, iar comercianții depun eforturi pentru a le oferi cele mai bune experiențe. Mastercard anunță tokenizarea datelor clienților Amazon salvate pe website-ul comerciantului, în 12 piețe din Europa, America de Nord, America Latină și Orientul Mijlociu. Prin inlocuirea numărului cardului bancar al consumatorului cu un token (cod numeric), informațiile plății sunt unice pentru fiecare tranzacție individuală și pot fi utilizate numai de acel comerciant care a solicitat detaliile.  Amazon va începe să utilizeze tehnologia Mastercard de tokenizare a tranzacțiilor (MDES) pe parcursul anului 2020.

Dezvoltarea comerțului electronic arată că tot mai mulți consumatori își salvează și gestionează datele cardului pe multiple site-uri web. Amazon, alături de mulți alți comercianți din întreaga lume, utilizează tehnologia de tokenizare Mastercard pentru a se asigura că datele salvate de consumatori pe site sunt actualizate la zi. Spre deosebire de cardurile fizice, token-urile din rețea nu expiră – atunci când consumatorii primesc un nou card fizic de la banca lor, datele salvate vor fi actualizate automat, eliminând, astfel, întreruperile din timpul finalizării unei achiziții sau necesitatea introducerii numărului de card.

Tokenizarea facilitează cea mai bună experiență a utilizatorilor, prin crearea de indicii vizuale, precum imagini specifice ale cardurilor, care contribuie la consolidarea treptată a încrederii consumatorului în metoda de plată preferată. Punând la dispoziția fiecărui utilizator imagini sugestive ale cardurilor oferite de emitenți, Mastercard ajută consumatorii să aleagă metoda de plată preferată mai eficient și, totodată, crește probabilitatea finalizării cu succes a unei cumpărături. Conform cercetărilor efectuate de Mastercard și Kantar, 80% dintre deținătorii de carduri au declarat că probabilitatea finalizării unei achiziții este cu mult mai mare atunci când este afișată o imagine specifică a cardului de credit.

În 2020, consumatorii au accelerat adoptarea plăților digitale, subliniind, totodată, nevoia stringentă a unei experiențe de cumpărături simple și convenabile pe platformele de comerț electronic. Mastercard Digital Enablement Service oferă fundamentul unei experiențe de cumpărături rapide și eficiente, eliminând necesitatea gestionării datelor cardului și reducând rata de abandon a coșului de cumpărături.

„Schimbarea comportamentală pe care o observăm cu toții s-a accelerat în ultimele luni, dar este un rezultat al eforturilor noastre de creare a unei infrastructuri și al unui ecosistem de parteneri pentru consumatorii puternic digitalizați și companiile inovatoare precum Amazon. , a declarat Jorn Lambert, Executive Vice President, Digital Solutions, Mastercard. „Parteneriatul cu Amazon și alți comercianți demonstrează utilitatea suitei noastre de produse digitale deja consacrate – cu ajutorul căreia configuram trasee pentru clienți care îmbunătățesc experiența de cumpărături și maximizează ratele de aprobare”.

Serviciul MDES a fost implementat de peste 2.600 de emitenți și 1.200 de solicitanți de token în 93 de țări, iar procesul de tokenizare a cardurilor salvate pe website-ul unui comerciant se accelerează pe măsură ce Mastercard continuă să colaboreze cu jucători globali, precum Amazon, pentru a oferi această soluție la scară largă.  Amazon adoptă tehnologia de tokenizare Mastercard în Statele Unite, Canada, Regatul Unit, Brazilia, Franța, Germania, Italia, Mexic, Olanda, Spania, Turcia și Emiratele Arabe, astfel că în aceste regiuni consumatorii care achiziționează de pe site-ul Amazon vor experimenta beneficiile tokenizării.

###

Despre Mastercard

Mastercard, https://www.mastercard.ro, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Misiunea noastră este să generăm și să dezvoltăm o economie digitală atotcuprinzătoare, care să ofere tranzacții sigure, simple, inteligente și accesibile, în beneficiul tuturor, de pretutindeni. Prin transfer de date sigur și prin rețele impenetrabile, prin parteneriate și cu pasiune, inovațiile și soluțiile noastre le permit persoanelor fizice, instituțiilor financiare, guvernelor și companiilor să își atingă potențialul maxim. Coeficientul nostru de decență (DQ) este pilonul de bază al culturii care ne reprezintă și pe care se sprijină tot ceea ce facem în companie și în afara ei. Conexiunile noastre acoperă peste 210 țări și teritorii, astfel încât construim o lume sustenabilă care le oferă tuturor accesul la posibilități de neprețuit.

Newsletter