Mergi la conținutul principal

Metamorfoză, o nouă ediție a TEDx București

TEDx București a ajuns la cea de-a 11-a ediție și te așteaptă pe 16 și 17 noiembrie, în Noua Aulă a Universității Politehnice din București. Tema de anul acesta – „Metamorphosis”, reunește 25 de speakeri și performeri locali și internaționali, pentru 2 zile de idei inovatoare, în fața unui public de aproximativ 1000 de persoane.

O schimbare a formei sau naturii unui obiect sau a unei persoane, aceasta este metamorfoza. A trecut mai bine de un deceniu de când împărtășim idei care merită a fi răspândite. De la prima ediție până la cea curentă, ne-am schimbat, am evoluat și am propus tematici care să fie în concordanță cu dorințele voastre de aprofundare. Acum este momentul pentru o metamorfoză colectivă care să anunțe incipitul unui nou deceniu.

În cadrul ediției de anul acesta, vei întâlni 25 de speakeri de renume național sau internațional, ce vor pune în scenă o mulțime de subiecte, de la dans contemporan până la AI și VR, coaching executiv, arhitectură, wellness, leadership, hacking, durabilitate și multe altele.

Evenimentul se adresează tuturor celor interesați să descopere idei și povești interesante, inovative, puternice și inspiraționale; inclusiv studenților. Cătălin Ciupala, profesor de matematică la Colegiul Național Andrei Șaguna din Brașov, se va alătura Conferinței, nu pentru a preda și a nota, ci pentru a împărtăși rezultatele obținute prin integrarea VR-ului în modalitatea de predare. Tehnologia fiind o unealtă utilă pentru reinventarea și dezvoltarea sistemului de învățământ românesc.

Printre speakeri se numără: Cristophe Debard (Head of Photospace – Airbus), Refael Bitton (UI/UX – Google), Jeffrey Eggers (Director Executiv – McChrystal Group Leadership Institute), Mariana Popescu (Arhitect și Cercetător Doctorand), Alex Dima (Jurnalist – România, te iubesc), Silent Strike (Muzician și Artist Sunet), Charles Michel (Artist Culinar, Filosof Alimentar), Dex Torricke-Barton (Director – Brunswick Group Speechwriter), Annastiina Hintsa (Antreprenor COO – Hintsa), Bandersnatch (Expunere live inspirată din Black Mirror), Tijana Tamburic (Storyteller și Co-fondator – Female Narratives), Jorge Castellanos (Director Tehnic – Rocket Insights), Recul (Expunere live schiță), Paul Bulencea (Co-fondator și CEO – The College of Extraordinary Experiences), Alex Bocunescu (Face reader și Fondator – Face Keys România), Taraf de Caliu (Expunere live), Mihai Toader Pasti (Co-fondator și CEO, EFdeN Strategist – Energiata), Ana Maria Lucaciu (Coregraf Dans Contemporan), Cătălin Ciupală (Profesor de Matematică – Colegiul Național Andrei Șaguna), Florica Zaharia (Fondator – Muzeul Textilelor, Doctorand în Arte Vizuale), Alex Coteț (Director Publicitate, Copywriter, Scriitor Film), Antonia Bonello (Director Creativ Asociat – Buzzfeed UK), William Richard (Vizionar și Înfăptuitor AI, Co-fondator – @Laif), Sofia Scarlat (Elevă de Liceu, Fondator și Președinte – Girl Up România) și Gregory Caremans (Gazdă și Moderator, Director – @Brain Academy).

Fii parte din accelaratorul de schimbare și află ce este nou în tehnologie, face recognition, dans contemporan, AI și VR, executive coaching, arhitectură, wellness și leadership, hacking, sustenabilitate și creativitate.

Mai multe detalii pe https://tedxbucharest.ro/

Despre TEDx

În spiritul ideilor demne de răspândit, TED a creat un program de evenimente auto-organizate local, independent, care adună oameni pentru a împărtăși o experiență asemănătoare TED, numit TEDx. Speakerii vor urca pe scenă pentru a stârni discuții și a crea conexiuni.

Newsletter