Mergi la conținutul principal

Opinii la 3 luni de la debutul programului MentorIAA

Deja au trecut (aproape) 3 luni de când am lansat MentorIAA, programul programul IAA care își propune să ghideze și să pregătească studenții în alegerea viitoarei cariere în Comunicare și Marketing.

Programul presupune discuții one-to-one între mentor și student, cel puțin 6, care să îi ofere mentee-ului o imagine mai concretă despre diferitele joburi din marketing și comunicare.

Am luat din nou pulsul de partea mentorilor și ne-am bucurat să aflăm că entuziasmul s-a păstrat și întâlnirile decurg lin și totodată eficient.

Să vedem ce spun mentorii:

  1. Monica Garbur – Director Productie Audio-Video – Centrade-Cheil București

 Îmi place să dăruiesc din ce am, și am strâns ceva în toți anii aceștia de viață personală și profesională. Cred că tinerii au nevoie de discuțiile cu noi, vor să fie ascultați și îndrumați în viață.

 Mă bucur că există acest program. Uitându-mă în urmă, în studenția mea, un astfel de program mi-ar fi fost foarte util, aveam multe întrebări pe care nu știam cui să le adresez, sau tot felul de initiațive pe care doream consiliere și nu știam unde

să o cer.

 Așadar, dedic cu drag acest timp tinerilor studenți, mă bucur că pot să construiesc și eu o mică parte din ce urmează fiecare dintre ei să devină.

  1. Iuliana Nedelcu Senior Brand Manager My Coke Romania & Moldova

Programul MentorIAA a devenit pentru mine o experiență extrem de personală pentru că, inevitabil, îmi amintește de începuturile carierei mele. Știu cât de important este să poți să pui o întrebare și să primești un răspuns, să ai o nesiguranță și să primești un sfat. De aceea, programul în sine mi s-ă părut o initiațivă excepțională și vreau să fiu pentru acești tineri nu atât un mentor, cât un prieten care saă le fie alături de-a lungul primilor pași în cariera pe care și-o doresc. Și cred că suntem pe drumul cel bun.

 Deja după prima sesiune de discuții am impresia că s-a legat o punte de încredere între noi iar lucrul acesta nu poate decât să mă bucure. Sunt tineri inteligenți și foarte bine pregătiți, trebui doar să aibă mai mult curaj, să-și asume visurile și să lucreze cu drag pentru îndeplinirea lor.

  1. Daniela Hariuc, Head of Customer Experience & Market Insights Telekom Romania

Dacă ar fi să aleg un cuvânt pentru ceea ce simt despre programul MentorIAA, acesta ar fi entuziasm.

Entuziasm că lucrurile bune și, mai ales, greșelile pe care le-am făcut în 20 de ani de marketing pot ajuta pe cineva la început de drum.

Entuziasm că pot trăi din nou emoția, curiozitatea și provocarea unui nou început de drum, de data aceasta din rolul de îndrumător.

  1. Ileana Cipca – Marketing & Communication Manager Microsoft Romania

M-am alăturat MentorIAA din dorința de a împărtăși povestea și pasiunea mea

pentru marketing cu noua generație de studenți  și de a afla de la ei ce îi motivează și unde simt că ar avea nevoie de sprijin pentru a-și atinge potențialul.

Sunt impresionată de dorința lor de a face ceva notabil și am o mare bucurie să văd că ceea ce le împărtășesc le confirmă și le dă energie să meargă mai departe pe acest drum.

  1. Laurențiu Mitrea, Omnichannel Media Specialist Avon România

Am intrat în acest program pentru că doream să văd lucrurile din altă perspectivă și pentru a împărtăși din experiența mea, pentru că îmi place mult ceea ce fac și că sunt 

sigur că pot ajuta pe cineva la început de carieră, care are dorință, energie și deschidere față de domeniul online.

Prima întâlnire cu cei doi mentee a avut scopul de a ne cunoaște și de a trece în revistă așteptările fiecăruia. Apreciez interesul și dorința lor de a descoperi și de a înțelege cum stau lucrurile în digital dincolo de ad-urile finale ce apar online. Sper ca până la final de program ei să iti atinga obiectivele si poate chiar mai mult.

  1. Diana Benea – Senior Account Manager – Mercury 360

Pentru mine voluntariatul are sens atunci când înțeleg o nevoie și simt că pot ajuta cumva spre soluționare.  Școala a fost pe primul loc în viața mea până am avut un job serios (apoi a fost pe locul 1 și jumătate). I-am recunoscut mereu valoarea și 

importanța în dezvoltarea ca individ, dar am simțit totodată lacunele sistemului de învățământ. Înveți, cunoști, înțelegi, dar aplici puțin spre deloc. Apoi uiți. Există o lipsă acută de guidance spre a descoperi ce profesie ți se potrivește, sau măcar către ce arii ai putea să te îndrepți.

Mi-am dorit mereu să pot schimba acest fapt, motiv pentru care am rămas aproape de zona academică în care m-am format și încerc să îmi găsesc timp pentru a fi activă. Programul de mentorat mi-a dat ocazia să împărtășesc know-how atât de simplu și comun pentru mine, dar atât de relevant pentru oameni la început de drum profesional.

La finalul acestui program, câștigul nu va fi ca studentul cu care lucrez să își dorească un job în advertising, ci e mare lucru chiar să realizeze că nu îl interesează câtuși de puțin. Sunt încântată de persoana cu care interacționez. E receptivă și dornică sa înțeleagă lucruri, nu doar să le asculte, deci mai mult decât puteam spera.

Programul MentorIAA presupune 6 sedințe de mentorat unu-la-unu, cu specialiști din agenții și departamente de marketing și studenți din facultățile partenere (Facultatea de Marketing din ASE, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din Universitatea București și Facultățile de Comunicare și Relații Publice respectiv Facultatea de Management din SNSPA București). Sedințele se desfășoară în cadrul stabilit de student și de mentor împreună, fie la o cafea, fie la birou, fie, uneori și pe Skype.

MentorIAA este parte din AcademIAA și a fost lansată în toamna lui 2017, sub conducerea Laurei Tampa (Director Programe Educaționale IAA România) și Monei Opran (COO Chentrade Cheil România).

Newsletter