Mergi la conținutul principal

Oxygen preia Frank Group

Oxygen se repoziționează ca agenție de comunicare full service și are o nouă identitate de brand

București / Cluj-Napoca, 4 august 2020 – Oxygen, fondată în urmă cu aproape 12 ani ca agenție de relații publice și prezentă cu birouri în București și Cluj-Napoca, preia grupul de advertising și digital Frank, și se repoziționează ca agenție integrată de comunicare. Tereza Tranakas preia conducerea Oxygen în calitate de Managing Partner.

În urmă unui audit de brand complex, efectuat anul trecut, atât în piață, cât și în rândul clienților și al angajaților, cele două agenții au decis să își continuie activitatea sub un singur brand – Oxygen, cu sloganul With a Heart for Business. Valorile care definesc agenția în relația cu partenerii, clienții și angajații rămân încrederea, accentul pe rezultate și o gândire strategică care se traduce în soluții de businessnu doar de comunicare.

Misiunea Oxygen este aceea de a crește în mod sustenabil branduri și businessuri prin insighturi, abordare strategică și campanii integrate de comunicare axate pe rezultate. Această misiune poate fi dusă la îndeplinire doar alături de echipa puternică care constituie inima Oxygen.

Agentia este structurată astfel încât să ofere servicii de consultanță strategică în comunicare și project management integrat pentru clienții săi. Oxygen este formată din aproximativ 50 de profesioniști specializați în mai multe arii de practică: publicitate, digital & data, relații publice, social media, producție A/V, content marketing, corporate communication, brand & influencer marketing, comunicare de criză, comunicare internă, Public Affairs și CSR. Împreună, aceștia livrează soluții și concepte creative, care aduc rezultate.

De-a lungul anilor de activitate, echipele au acumulat expertiză în mai multe industrii cheie: Financiar (bănci, asigurări, pensii), Energie, Farma, Telecom, IT&C, Auto, Construcții & Real Estate, Beauty & Fashion, FMCG & Horeca și Entertainment.

Portofoliul agenției reunește companii locale și internaționale precum Arctic, Olympus, Enel, Moncler, BCR, BERD, Sensiblu (Batiste, SPLAT, L’Occitane, iWhite, Apivita), Garanti BBVA, Telekom, Nestlé, Skoda, Total Romania, VEKA Romania, Huawei, Betano, KiK, Gregory’s România, Sony Pictures AXN, Intesa Sanpaolo, Grand Entertainment, PPD România, Gruppo Campari (Campari, Aperol), Acqua Panna, San Pellegrino, DELL, DIAGEO, Skechers, Genesis Property, Siniat, Prime Kapital, Don Pedro, Green Cola și mulți alții.

Cu ocazia repoziționării, Oxygen are o nouă identitate vizuală și un nou website: oxygencomms.ro.

Mai multe despre proiectele Oxygen, aici: https://youtu.be/Z52Uhj28U7I

Newsletter